CSJ. Decizia nr. 1379/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1379/2003
Dosar nr. 404/2003
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 martie 2003
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 aprilie 2002, pronunţată în dosarul nr. 90/2002, având ca obiect acţiunea introdusă de reclamanta SC A.C.M. SA Gorj, împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, în baza art. 63 alin. (2) C. proc. civ., a fost disjunsă cererea de chemare în garanţie formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, împotriva B.R.C.R. - C.B. SA Bucureşti, formându-se dosarul nr. 787/2002.
Cu ocazia soluţionării acestei cereri de chemare în garanţie, prin sentinţa nr. 744 din 7 iunie 2002, Tribunalul Gorj a declinat competenţa de rezolvare a acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., atât sediul chematei în garanţie, cât şi al lichidatorului acesteia, SC B.D.O.C.A., sunt în Bucureşti.
Iniţial, cauza trimisă prin declinare la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată la secţia civilă, de unde, prin sentinţa nr. 1470 din 2002, s-a declinat competenţa la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 16551 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, astfel, că ivindu-se conflict de competenţă, s-a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, pentru regulator de competenţă.
S-a reţinut, de către Tribunalul Bucureşti, că, potrivit art. 48 - 66 C. proc. civ., cererile prevăzute de acestea, printre care şi chemarea în garanţie, sunt incidentale faţă de acţiunea principală, ele se judecă, de regulă, odată cu aceasta, deci, de aceeaşi instanţă competentă să judece cererea principală, chiar în situaţia disjungerii, fiind competent Tribunalul Gorj.
Potrivit art. 20 C. proc. civ., în cauza de faţă există conflict negativ de competenţă între două instanţe egale în grad, pentru soluţionarea căruia trebuie avut în vedere natura cererii cu care a fost învestită instanţa, respectiv, cu cerere de chemare în garanţie, disjunsă de acţiunea principală, pentru aceasta din urmă, fiind unanim că Tribunalul Gorj este competent teritorial.
În literatură şi practica judiciară s-a consacrat regula potrivit căreia instanţa, care judecă acţiunea reclamantului, se va pronunţa şi asupra mijloacelor de apărare ce sunt opuse acţiunii, chiar dacă aceste mijloace nu ar intra, în mod normal, în competenţa sa, scopul fiind de ordin practic, fiind necesar ca instanţa să dea o soluţie unitară asupra pricinii în integralitatea sa.
De aceea, sunt cazuri în care competenţa unei instanţe primeşte o adevărată extindere, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de reclamant devine competentă să rezolve şi cereri, care, obişnuit, nu intră în competenţa lor.
Este vorba de instituţia prorogării competenţei, care, aşa cum este situaţia de faţă, poate interveni în temeiul legii (prorogare legală).
Astfel, prorogarea legală de competenţă intervine în cazurile expres prevăzute de lege, anume, de art. 9, art. 17 şi art. 164 C. proc. civ.
În speţă, operează prorogarea de competenţă legală, potrivit căreia cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală (art. 17 C. proc. civ.) astfel că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă să soluţioneze şi alte cereri (art. 55, art. 57 şi art. 119 C. proc. civ.) printre care şi cererea de chemare în garanţie (situaţia din dosar) prevăzute de art. 61 şi art. 63 C. proc. civ., cerere care are un caracter incidental, aşa cum rezultă din conţinutul art. 63 C. proc. civ., regula fiind să se judece odată cu cererea principală.
Din cele arătate, disjungerea cererii de chemare în garanţie şi judecarea ei separat de acţiunea principală (cum este cazul de faţă) nu înlătură cu nimic principiul prorogării de competenţă, măsura fiind de ordin administrativ, pentru a nu fi întârziată judecarea acţiunii, şi nu face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., în raport cu sediul chematei în garanţie, cum greşit a reţinut Tribunalul Gorj.
Considerentele arătate, întemeiate pe dispoziţii legale şi practică judiciară, converg la concluzia că instanţa stabilită ca fiind competentă să judece acţiunea principală, care este Tribunalul Gorj, este competentă să rezolve şi cererea incidentală de chemare în garanţie.
De aceea, în cadrul soluţionării regulatorului de competenţă, se reţine că, potrivit art. 17 C. proc. civ., competenţa de judecată a cererii de chemare în garanţie revine Tribunalului Gorj, unde se trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1377/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 138/2003. Comercial → |
|---|
