CSJ. Decizia nr. 1383/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1383/2003
Dosar nr. 2546/2001
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin cererea înregistrată sub nr. 1479 din 17 februarie 1999, reclamanta SC M.B. SRL a solicitat obligarea pârâtului V.D. la plata sumei de 44.560.312 lei dividende încasate necuvenit pe perioada martie – septembrie 1996 şi 122.318.539 lei majorări de întârziere.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că societatea SC S.B. SRL s-a înfiinţat la data de 1 august 1984, cu un capital străin de 3.575 dolari S.U.A. din cei 10.000.000 lei, iar, ulterior, capitalul a fost majorat la 145.000.000 lei.
Administraţia Financiară Cluj a verificat firma şi, prin procesul-verbal din 28 ianuarie 1999, a stabilit că datorează un impozit suplimentar în sumă de 298.163.028 lei, plus majorările de întârziere de 103.577.989 lei, iar suma de 166.878.851 lei reprezintă dividende încasate necuvenit de către pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 1340 din 11 iulie 2000, Tribunalul Cluj a admis acţiunea reclamantei, a obligat pe pârât la plata sumei de 44.560.312 lei dividende necuvenite pe perioada martie – septembrie 1996 şi la 122.318.539 lei majorări de întârziere şi 447.755 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că, în urma controlului financiar, s-a stabilit o diferenţă de impozit şi dividendele încasate necuvenit, fără reţinerea impozitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, susţinând că a formulat plângere împotriva procesului-verbal de control şi acesta a fost anulat, astfel că îi este recunoscut dreptul de a încasa dividende.
Curtea de Apel Cluj a admis apelul, pronunţând Decizia civilă nr. 39 din 23 ianuarie 2001.
A fost schimbată sentinţa şi s-a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că procesul-verbal a fost anulat, fiindcă societatea beneficia de facilităţi pentru investiţii străine, astfel că nu au fost încasate dividende în plus.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând că, în mod greşit, instanţa de apel nu a reţinut caracterul parţial al anulării pct. 10 din procesul-verbal.
Se susţine că societatea nu beneficia de scutire de impozit decât pe un an, conform art. 14 lit. c) din Legea nr. 35/1991 şi art. 1 lit. a) din aceeaşi lege, întrucât capitalul social majorat, de 40.909 dolari S.U.A., nu a fost vărsat decât în octombrie 1994 şi nu la constituire (1 august 1994).
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Obligaţiile de plată ale societăţii, conform hotărârilor judecătoreşti care au rămas irevocabile şi consacră, într-adevăr, anularea parţială a procesului-verbal, sunt obligaţii ale societăţii faţă de stat.
Temeiul în baza cărora se face plata către asociaţi a dividendelor îl reprezintă hotărârea de aprobare a bilanţului, conform art. 67 din Legea nr. 31/1990.
În urma plăţii către stat a obligaţiilor menţionate Adunarea Generală este singura îndreptăţită să modifice bilanţul şi să dispună recuperarea beneficiilor considerate ca plătite din venituri nereale.
Nedovedind că a procedat astfel, recurenta nu este îndreptăţită să pretindă restituirea dividendelor pe care ea, însăşi, le-a distribuit.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC M.B. SRL Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 39 din 23 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1380/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1384/2003. Comercial → |
---|