CSJ. Decizia nr. 1497/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1497/2003

Dosar nr. 8587/2001

Şedinţa publică din 11 martie 2003

Asupra contestaţiei în anulare:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1172 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov, acţiunea reclamantului B.Gh. a fost admisă în parte, pârâta S.C. L.P.C. S.R.L. Braşov fiind obligată la plata sumei de 23.711.800 lei.

Apelul declarat de pârâta S.C. L.P.C. S.R.L. Braşov, împotriva hotărârii instanţei de fond, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 202/Ap din 8 mai 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta S.C. L.P.C. S.R.L. Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cum recurenta a timbrat anticipat recursul incomplet, aceasta a fost legal citată pentru termenul de 11 martie 2003 (fila 7 dosar recurs) cu menţiunea de a completa timbrajul cu 940.972 lei taxa judiciară de timbru şi 20.000 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Or, prin art,1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă, primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul a fost timbrat anticipat în mod incomplet, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 11 martie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţa dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv, ale art. 30 pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta S.C. L.P.C. S.R.L. Braşov, împotriva deciziei nr. 202/Ap din 8 mai 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1497/2003. Comercial