CSJ. Decizia nr. 1491/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1491/2003
Dosar nr. 8574/2001
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 29 februarie 1996, reclamantul K.O. din Sighişoara, a chemat în judecată pe pârâtul S.K., solicitând, împărţirea valorii autodubei Raba 10215, constatându-se că, la cumpărarea acesteia la licitaţie, erau asociaţi la S.C. O.C. S.R.L. S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor de 400.000 lei pe lună, începând cu noiembrie 1992, de când pârâtul foloseşte autovehiculul în interes personal şi actualizarea cotei de 2/3 ce i se cuvine, în raport de indicele de inflaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1153 din 22 mai 1996 a Judecătoriei Sighişoara, s-a admis, în parte, acţiunea şi s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra autovehiculului ce a fost atribuit pârâtului.
Pârâtul a fost obligat la 9.472.640 lei despăgubiri, fiind respinse celelalte cereri.
Ca urmare a apelurilor declarate de părţi, Tribunalul Mureş, prin Decizia civilă nr. 667 din 4 mai 1999, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că l-a obligat pe pârât la 30.502.500 lei cota de ½ din contravaloarea unei furgonete şi 174.219.248 lei, reprezentând ½ din venitul net realizat prin folosirea în interes personal a autovehiculului. S-a respins apelul declarat de pârâtul S.K.
Recursul declarat de aceeaşi parte a fost admis prin Decizia civilă nr. 667 din 4 mai 1999, iar Decizia tribunalului schimbată în parte.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie în anulare ce a fost admisă prin Decizia nr. 114/1999, cu consecinţa desfiinţării deciziei nr. 114/199, iar prin rejudecarea recursurilor, constatându-se încălcate dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. S-a casat, în totalitate, Decizia tribunalului şi sentinţa judecătoriei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare ca instanţă de fond, Tribunalului Mureş.
După casare, prin sentinţa civilă nr. 1580/ din 23 noiembrie 2000, Tribunalul Mureş a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că bunul ce se solicită a fi partajat este proprietatea reclamantei S.C. O.C. S.R.L., care a fost dizolvată şi cum acest bun este coproprietatea părţilor asociaţi, îşi pot rezolva neînţelegerile privitoare la activul societăţii, numai prin lichidare, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 290 din 6 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul O.K, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală întrucât hotărârea conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii, atâta vreme cât nu s-a observat că bunul este coproprietatea asociaţilor şi nu face parte din activul societăţii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
O altă critică se referă la faptul că actul dedus judecăţii este factura prin care s-a cumpărat autovehiculul şi cu privire la care părţile au convenit, potrivit art. 977 C. civ., să fie întocmită în numele societăţii în calitate de cumpărător.
Motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9, constă în aceea că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat întrucât exista o hotărâre anterioară de lichidare a societăţii, peste care s-a trecut.
Instanţele au încălcat şi dispoziţiile legale privitoare la competenţa teritorială, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 şi nu s-au pronunţat asupra unor dovezi administrate, motiv prevăzute de art. 304 alin. (2) pct. 10 C. proc. civ.
O ultimă critică se referă la soluţionarea cauzei, care s-a făcut de un membru al completului care se mai pronunţase în cauză, motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Analizând motivele de recurs invocate se constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă că părţile aveau calitatea de asociaţi şi administratori la S.C. O.C. S.R.L. Dumbrăveni, societate constituită, conform Legii nr. 31/1990, în anul 1992.
În calitate de administratori şi reprezentanţi ai S.C. O.C. S.R.L. au participat la licitaţia din 16 iulie 1992, organizată de S.C. I. S.A. Târgu Mureş, ocazie cu care au achiziţionat autovehiculul în litigiu, în considerarea societăţii S.C. O.C. S.R.L., conform facturii nr. 343 din 16 iulie 1992.
La solicitarea pârâtului din prezenta cauză, funcţionara societăţii vânzătoare, S.E. a mai întocmit o factură cu acelaşi număr şi aceeaşi dată pe numele acestuia, fapt ce a dus la condamnarea funcţionarei respective prin sentinţa penală nr. 119/1994 a Tribunalului Mureş pentru infracţiunea de fals intelectual, iar consecinţa acestei condamnări a fost anularea facturii emise pe numele pârâtului S.K.
Prin urmare, factura valabilă a rămas cea în care figura în calitate de cumpărător societatea S.C. O-C. S.R.L., ceea ce face dovada că aceasta este proprietara autovehiculului, chiar dacă cei doi administratori n-au mai inclus-o în capitalul social ca aport în natură.
Ulterior, conform sentinţei civile nr. 33 din 15 ianuarie 1995 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus dizolvarea societăţii, hotărâre ce a fost publicată în M. Of. nr. 876 din 21 aprilie 1997.
După pronunţarea acestei hotărâri, nici unul dintre asociaţii, care aveau şi calitatea de administratori, nu a solicitat lichidarea societăţii, conform art. 172 din Legea nr. 31/1990, cu modificările aduse prin OG nr. 32 din 16 iunie 1997.
Considerentele arătate duc la concluzia că autovehiculul în litigiu nu este coproprietatea asociaţilor ca persoane fizice, ci el aparţine societăţii, care, deşi dizolvată îşi păstrează personalitatea juridică pentru realizarea procedurii lichidării bunurilor proprietatea acesteia.
Prin urmare, atât natura comercială a litigiului, cât şi a actului juridic dedus judecăţii ca şi a lipsei autorităţii de lucru judecat au fost bine dezlegate de instanţă.
Sub aspectul competenţei teritoriale, urmează a se observa competenţa Tribunalului Sibiu, cu excepţia ultimului termen, când cauza a fost soluţionată în fond.
Urmează a se observa că, sub aspectul competenţei teritoriale, invocarea acestei excepţii trebuia să se facă la prima zi de înfăţişare, când părţile legal citate puteau pune concluzii în fond.
Cum această excepţie nu a fost invocată în condiţiile legii, sancţiunea nulităţii relative a fost acoperit prin achiesarea reclamantului la prima zi de înfăţişare, de a se judeca la această instanţă.
Mai mult chiar, urmează a se observa că însăşi reclamantul a fost cel care a învestit instanţa, atunci când s-a adresat Judecătoriei Sighişoara, instanţă ce s-a dovedit a fi necompetentă material, dată fiind natura comercială a litigiului.
Sub aspectul incompatibilităţii unuia dintre membrii completului, urmează să se constate că, şi această ultimă critică este neîntemeiată, motivat de faptul că acel judecător care a participat la pronunţarea deciziei civile nr. 935 din 4 iulie 2000, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare, nu s-a pronunţat asupra fondului pricinii , atâta vreme cât a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mureş.
Prin urmare, nici unul din motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, ceea ce atrage respingerea recursului, ca nefondat, conform art. 312 pct. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.K. Dumbrăveni, împotriva deciziei nr. 290/A din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 149/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1493/2003. Comercial → |
|---|
