CSJ. Decizia nr. 1570/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1570/2003Dosar nr.3672/2001
Şedinţa publică din13 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „I. H." SA Bran, împotriva deciziei nr.40/AP din 25 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Braşov - Secţia Comercială şi de contencios Administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „I.H."SA Bran prin administrator C. I. şi intimatul-pârât S. K., prin avocat C. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, după care, Curtea, a acordat cuvântul părţilor.
Reprezentantul recurentei a arătat că îşi însuşeşte declaraţia de recurs formulată de avocat în numele societăţii pe care o reprezintă şi apoi a solicitat admiterea recursului pentru motivele scrise depuse la dosar, pe care le-a susţinut şi dezvoltat oral.
Intimatul, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului, pentru motivele din concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 mai 2000, reclamanta SC „I. H." SA Bran, judeţul Braşov, a chemat în judecată pe pârâtul S. K., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să admită acţiunea şi să dispună obligarea acestuia să predea reclamantei 6 bucăţi cazane tip R.sau contravaloarea acestora în sumă de 2.584,65 Euro, sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu cheltuieli de judcată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 17 noiembrie 1997 şi respectiv 6 februarie 1998, a plătit către o firmă din Anglia, suma de 6.706,47 Euro, reprezentând contravaloarea unor bunuri importate din Anglia, între care se aflau şi cele 6 cazane ce fac obiectul judecăţii, care au fost depozitate în comuna Stupini, judeţul Braşov, unde acţionar majoritar era pârâtul şi că ulterior, acesta şi-a însuşit cazanele menţionate prin acţiune, situaţie dovedită cu actele anexate cererii, precum şi prin răspunsul la interogatoriu luat într-o altă cauză, respectiv în dosarul nr.5780/1998 al Tribunalului Braşov.
Mai arată reclamanta că, prin hotărârea AGA din 22 aprilie 2000 s-a decis pornirea acţiunii în răspundere a pârâtului, care a prejudiciat reclamanta prin însuşirea celor 6 cazane.
Prin sentinţa civilă nr.1031/C din 18 septembrie 2000, Tribunalul Braşov-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, probele de la dosar, inclusiv cele testimoniale, nu confirmă existenţa vreunei obligaţii în sarcina pârâtului privind restituirea celor 6 cazane, a căror primire în depozit nu a fost atestată prin semnătura acestuia, astfel că această situaţie unită şi cu lipsaunei evidenţe privind cantităţile de marfă depozitată şi ridicată, duce la concluzia că acţiunea nu este întemeiată.
A mai reţinut instanţa că, din moment ce răspunsul la interogatoriu luat pârâtului, privea o altă cauză, această probă este extrajudiciară şi ca atare nu poate fi avută în vedere la soluţionarea litigiului şi ca urmare a fost înlăturată.
Apelul declarat de reclamanta SC „I. H." SA, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr.40/AP din 25 ianuarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia Comercială şi Contencios Administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, la predarea cazanelor în depozit, conform unei înţelegeri verbale, nu s-au încheiat acte din care să rezulte data predării, cantitatea şi respectiv data ridicării acestora şi deci, că în acest context, mărturisirea făcută de intimatul-pârât S. K. la 21 aprilie 1999 (într-o altă cauză) în sensul că nu a predat cele 6 cazane de încălzire aflate în depozit la SC „S. D."SA Stupini, deoarece acestea aparţineau SC „I.H" SA (reclamantei) nu înseamnă că, cele 6 cazane sunt cele revendicate prin acţiunea de faţă, aceasta în afara faptului că cererea a fost introdusă după aproape un an de la data răspunsului la interogatoriu, astfel că, există posibilitatea ca acestea să fi fost ridicate de reclamantă (din moment ce nu s-a încheiat nici un înscris privind predarea şi respectiv restituirea mărfurilor din depozit).
A mai reţinut instanţa că, din răspunsul dat de intimatul-pârât la punctul 6 din interogatoriu, luat în dosarul nr.841/2000, rezultă că cele 6 cazane în litigiu au fost ridicate de C. I., în calitate de reprezentant al reclamantei.
Faţă de cele reţinute mai sus şi ţinând cont de faptul că probele făcute la fond au fost corect administrate, în sensul că martorii au fost ascultaţi în condiţii de legalitate şi fără a se constata cauze de incompatibilitate, instanţa de apel a apreciat că, bine tribunalul a respins pretenţiile reclamantei, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC „I: N" SA, susţinând în esenţă că, soluţiile pronunţate în cauză, cu referire specială la hotărârea instanţei de apel, sunt criticabile în raport de dispoziţiile art.1209 c.civ., care îndreptăţeau instanţa să tragă concluzia, faţă de recunaoşterea pârâtului prin răspunsul la întrebarea 5 la interogatoriul luat acestuia la 21 aprilie 1999, că acţiunea sa era întemeiată, din moment ce prin această probă se atestă că la data menţioneată marfa se afla în depozit şi că nu constituie proprietatea sa, adică a pârâtului ci a reclamantei SC „I. H" SA.
Or, chiar dacă această recunoaştere a fost făcută într-un alt dosar, nr.5780/1998 al Tribunalului Braşov, aceasta îşi produce efectele, mai ales în condiţiile în care la data răspunsului la interogatoriu relaţiile între părţi erau de colaborare, însă cum acestea s-au deteriorat ulterior, evident că şi poziţia pârâtului s-a schimbat, în sensul negării existenţei mărfii în depozit, care a pretins că ar fi fost restituită reclamantei prin delegatul acesteia C. I., susţinere confirmată şi de cele două martore audiate în cauză, ale căror depoziţii trebuiau înlăturate, deoarece acestea erau salariatele pârâtului şi ca atare, erau interesate în protejarea firmei acestuia.
Mai susţine recurenta că, în mod discutabil instanţa de apel a reţinut în soluţionarea cauzei, prezumţia simplă, potrivit căreia în intervalul de un an, scurs de la data răspunsului la interogatoriu (21 aprilie 1999) şi până la promovarea acţiunii, ar fi fost posibil ca marfa să fie restituită, întrucât o asemenea prezumţie trebuie să aibă conform art.1203 c.civ. o anumită greutate şi putere de a naşte probabilitatea, condiţie neîndeplinită în speţă, întrucât este puţin probabil ca, în intervalul menţionat, părţile să-şi regularizeze datoriile, mai ales că, imediat confirmării existenţei mărfurilor în depozit de către pârât, între acestea s-a născut o stare conflictuală, concretizată într-un alt proces, în care a fost angajată răspunderea pârâtului, în calitate de administrator al societăţii recurente, tocmai pentru prejudicierea societăţii cu cele 6 cazane în litigiu.
În consecinţă, recurenta-reclamanta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul reclamantei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâtul S. K.a recunoscut, prin răspunsul la întrebarea 5 din interogatoriul luat acestuia într-o altă cauză, la data de 21 aprilie 1999, respectiv dosarul nr.5780/1998 al Tribunalului Braşov (fila 34 fond) în care părţile au avut o altă calitate procesuală, că nu poate preda cele 6 cazane de încălzit aflate în depozit la SC „. D." SA (unde era asociat) întrucât acestea nu sunt ale sale ci ale SC „I. H." SA, adică ale reclamantei.
Or, în acest context, greşit instanţele au înlăturat această probă, pe baza depoziţiilor de la filele 26 bis şi 27 (fond) care nu conţineau argumente concrete, care coroborate cu alte probe, să justifice soluţia de respingere a acţiunii, aceasta în afara faptului că cele două martore erau angajate ale societăţii al cărui administrator era pârâtul.
În consecinţă, pentru pronunţarea unei soluţii juste în cauză, se impune, faţă de răspunsul pârâtului la întrebările 5 şi 6 din interogatoriul luat acestuia la 21 aprilie 1999 (fila 34-35 fond), precum şi faţă deconţinutul întâmpinării depuse în recurs (fila 13) să fie audiat în cauză C. I. administratorul reclamantei, care să arate dacă a preluat sau nu ulterior datei de 21 aprilie 1999, cele 6 cazane, aflate în depozitul pârâtului, la ce dată, cu ce mijloace de transport şi eventual, ce acte s-au încheiat cu ocazia preluării mărfii, instanţa de trimetere urmând a dispune, în funcţie de răspunsurile acestuia, completarea probelor şi cu alte dovezi, care coroborate cu totalitatea probelor de la dosar, să conducă la pronunţarea unei soluţii la adăpost de orice critică.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul reclamantei, a se casa hotărârile pronunţae în cauză şi a se trimite pricina spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, respectiv la Tribunalul Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta SC „I. H." SA BRAN, casează Decizia nr.40/AP din 25 ianuarie 2001, a Curţii de Apel Braşov - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, precum şi sentinţa nr.1031/C din 18 septembrie 2000 a Tribunalului Braşov şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1572/2003. Comercial → |
|---|
