CSJ. Decizia nr. 1566/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1566/2003
Dosar nr. 2179/2001
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1097 din 22 august 2000, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, în fundamentarea acestei soluţii, că înţelegerea încheiată între cele două părţi, la 10 august 1995, este perfect valabilă, întrucât îndeplineşte toate condiţiile prevăzute la art. 948 C. civ., astfel că, în cauză, nu se poate reţine că ar fi vorba de o nulitate absolută pe motiv de cauză ilicită, din moment ce obiectul convenţiei l-a constituit obligaţia unei părţi faţă de cealaltă, ca, în cazul câştigării licitaţiei de către una dintre acestea, să-i vândă celeilalte spaţiul dobândit la licitaţie.
A mai reţinut instanţa, că reclamanta nu poate să-şi invoce propria sa culpă în scopul desfiinţării convenţiei, deoarece, în acest caz, ar trebui să plătească pârâtei, daune egale cu contravaloarea prejudiciului încercat de aceasta.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta SC P.G. SA Dolj, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1641 (1642) din 4 decembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că înţelegerea din 10 august 1995, exprimă acordul de voinţă al părţilor şi că nici o clauză din aceasta nu apare ca fiind ilegală, iar convenţia a fost semnată de reprezentanţii legali ai acestora.
A mai reţinut instanţa că este inexact faptul că pârâta nu a participat, aşa cum s-a obligat, la licitaţie, deoarece probele dosarului dovedesc că, în realitate, aceasta a participat, însă, nu la toate fazele acesteia, determinat probabil de faptul că nu putea supralicita.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta SC P.G. SA Dolj, care a reluat, sub forma criticilor, susţinerile făcute la fond şi care au constituit ulterior şi motiv de apel.
Se susţine, în esenţă, că soluţiile pronunţate în cauză, cu referire specială la Decizia instanţei de apel, sunt nelegale şi netemeinice, deoarece instanţele nu au luat în consideraţie, la soluţionarea pricinii, dispoziţiile legale, care atrăgeau nulitatea înţelegerii, datorită faptului că, prin aceasta, au fost eludate dispoziţiile imperative, care reglementau desfăşurarea licitaţiilor publice, cuprinse în HG nr. 634/1991, cu modificările ulterioare, cum, de asemenea, au înlăturat aplicarea în cauză a prevederilor art. 948 C. civ., care stabilesc condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor.
Or, în speţă, Convenţia din 10 august 1995, conţinea o cauză ilicită, deoarece, prin încheierea acesteia, părţile au urmărit fraudarea organizatorului licitaţiei şi a concurenţilor la aceasta, prin participarea împreună, care a avut un caracter secret şi care a avut ca principal scop scăderea preţului în cadrul strigărilor pentru activul scos la licitaţie.
De asemenea, se mai susţine că, în mod, eronat, instanţele au ignorat lipsa împuternicirii legale, pe care trebuiau s-o aibă reprezentanţii părţilor, pentru a proceda la încheierea convenţiei, ca şi a vizei oficiului juridic, obligatorie în cazul înstrăinării unui imobil, situaţii care, la rândul lor, justificau constatarea nulităţii Convenţiei din 10 august 1995.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor, şi pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Ca temei de drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 – 11 C. proc. civ.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, prin actul încheiat între reclamanta SC P.G. SA şi pârâta SC S.C.C. SRL, intitulat „înţelegere", iar în subsidiar, contract de vânzare-cumpărare, s-a hotărât ca cele două societăţi să participe „împreună" la licitaţia organizată de SC A. SA, privind vânzarea unui spaţiu comercial.
Conform acestei înţelegeri, în cazul în care spaţiul scos la licitaţie era adjudecat de către una dintre părţile semnatare ale convenţiei, aceasta era obligată să vândă celeilalte, la schimb, un alt spaţiu pe care-l ocupa la data organizării licitaţiei.
Cum spaţiul scos la licitaţie a fost adjudecat, iar ulterior cumpărat de reclamantă, aceasta a invocat, prin acţiune, nulitatea Convenţiei din 10 august 1995, pentru că, în situaţia în care s-ar fi admis cererea, aceasta ar fi rămas cu folosinţa spaţiului pe care îl deţinea cu chirie la data organizării licitaţiei şi, în plus, nu ar mai fi fost obligată să vândă, conform înţelegerii, spaţiul dobândit la licitaţie către pârâtă, ceea ce ar echivala cu invocarea propriei turpitudini, după cum corect au reţinut şi instanţele de fond şi apel.
Pe de altă parte, este de reţinut că părţile au intitulat înţelegerea lor, contract de vânzare-cumpărare, ceea ce, din punct de vedere juridic, înseamnă, în mod necesar, că, în cazul îndeplinirii condiţiei – realizată în speţă – reclamanta era obligată să vândă spaţiul dobândit la licitaţie către pârâtă, aşa cum s-a convenit expres, prin actul încheiat la 10 august 1995.
Or, a veni şi a invoca nulitatea convenţiei după adjudecarea spaţiului, fără nici un motiv întemeiat, aşa cum a procedat reclamanta, în scopul de a rămâne, eventual, proprietara spaţiului, pe care se obligase să-l vândă pârâtei, în cazul câştigării licitaţiei, constituie o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 969 C. civ., care statuează forţa obligatorie a contractelor, ca şi a celor ale art. 970 din acelaşi cod, care prevăd că, în executarea obligaţiilor asumate, părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă.
Plecând de la aceste dispoziţii legale de principiu, este evident că nu pot fi primite susţinerile reclamantei, în sensul că înţelegerea, încheiată la data de 10 august 1995, ar fi lovită de nulitate, pe lângă faptul că la încheierea acesteia, ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 948 şi 968 cod civil) şi pentru împrejurarea că pârâta nu ar fi participat „împreună" la toate etapele licitaţiei, deoarece, din actele dosarului, rezultă că licitaţia din 14 august 1995, care constituie prima etapă, a fost anulată de Comisia de licitaţie din motive străine de orice culpă din partea pârâtei, şi, ca atare, în speţă, imobilul s-a adjudecat la unica etapă a licitaţiei, care a fost organizată la 29 august 1995, când aceasta a participat, oferind suma de 223.683.000 lei.
În plus, mai este de reţinut, tot cu privire la acest aspect, că părţile nu au prevăzut în convenţia lor vreo sancţiune de natură a atrage nulitatea actului, pentru situaţia în care, una dintre ele nu ar participa, împreună cu cealaltă, la toate etapele licitaţiei.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici celelalte susţineri ale reclamantei, în sensul, că înţelegerea din 10 august 1995, ar fi nulă în lipsa împuternicii, pe care trebuia s-o aibă părţile semnatare, pentru înstrăinarea imobilului, ca şi cele referitoare la faptul că actul nu a fost avizat în prealabil de către oficiul juridic, situaţie, care, de asemenea, ar atrage nulitatea acestuia, deoarece împrejurările invocate pot, cel mult, să determine angajarea răspunderii materiale pentru persoanele care au semnat convenţia în astfel de condiţii şi, în nici un caz, constatarea nulităţii acesteia.
În concluzie, în măsura în care reclamanta considera că înţelegerea din 10 august 1995 ar conţine o cauză ilicită, deoarece, prin participarea „împreună" la licitaţie, care a avut un caracter de act ocult (secret), părţile semnatare, adică reclamanta şi pârâta, au urmărit fraudarea organizatorului licitaţiei şi, implicit, a concurenţilor la aceasta, şi a avut ca scop reducerea preţului activului scos la licitaţie, atunci aceasta trebuia să atace convenţia cu o acţiune în simulaţie, în cadrul căreia să facă dovezile corespunzătoare, în sensul celor afirmate, ceea ce nu a făcut.
Pe de altă parte, se mai constată că, deşi fosta proprietară a activului vândut la licitaţie publică, SC A. SA Craiova, a fost sesizată cu anumite aspecte, care, în opinia reclamantei, puneau la îndoială valabilitatea procesului-verbal de licitaţie din 29 august 1995, care a constituit fundamentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului, totuşi, aceasta nu a formulat nici un răspuns, ceea ce demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că, chiar, dacă părţile în litigiu au hotărât să participe „împreună" la licitaţia din 29 august 1995, aspect care a avut un caracter secret, această situaţie nu a avut nici o influenţă asupra, nivelului preţului obţinut de vânzător, care constituie motivul esenţial pe care îşi întemeiază reclamanta cererea de constatare a nulităţii Convenţiei din 10 august 1995.
Aşa fiind recursul reclamantei, urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.G. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1641 din 4 decembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1565/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1568/2003. Comercial → |
|---|
