CSJ. Decizia nr. 1584/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1584/2003
Dosar nr. 8701/2001
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr. 379 din 5 ianuarie 2001, reclamanta SC T.C. II SA Craiova a solicitat evacuarea pârâţilor L.I.L. şi L.I.A. din imobilul pe care îl ocupă fără drept în blocul I.T., camera 3 b.
Motivându-şi cererea formulată ca ordonanţă preşedinţială, reclamanta arată că a avut contract de închiriere pentru spaţiul respectiv cu T.I., contractul acestuia fiind reziliat şi încheindu-se un alt contract cu un alt salariat, reclamanta pretinde că acest din urmă chiriaş nu poate folosi spaţiul, fiindcă este ocupat de pârâţi.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 1150 din 30 aprilie 2001, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că există o altă hotărâre judecătorească, prin care reclamanta a fost obligată să vândă locuinţa lui T.I., sentinţa civilă nr. 5678/2000 a Tribunalului Dolj. În această situaţie, pârâţii, care sunt toleraţi de titularul dreptului de folosinţă, nu pot fi evacuaţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că instanţa de fond a apreciat greşit faptul că, pentru spaţiul din litigiu, există un contract de închiriere pentru o altă persoană fizică şi că acesta ar fi deţinut şi dreptul de a cumpăra spaţiul. În realitate, procesul este în curs, iar contractul de închiriere anterior a fost reziliat, începând cu 14 noiembrie 2000, pentru neplata chiriei.
Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, pronunţând Decizia civilă nr. 772 din 18 iulie 2001.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că susţinerile reclamantei apelante sunt infirmate de înscrisurile de la dosar, respectiv, actul adiţional la contractul nr. 26, din care rezultă că termenul închirierii camerei nr. 3 b din căminul de nefamilişti către T.I. s-a prelungit până la 31 decembrie 2003. Astfel, persoanele tolerate de acesta nu pot fi evacuate.
În ceea ce priveşte hotărârea prin care reclamanta a fost obligată să vândă locuinţa către chiriaşul T.I., s-a apreciat că aceasta nu poate fi ignorată, chiar dacă împotriva ei s-a exercitat calea de atac a recursului, atâta timp, cât aceasta nu suspendă executarea.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, susţinând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că a fost reziliat contractul de închiriere pe care se întemeiază pretinsele drepturi ale chiriaşului T.I.
Este considerată greşită interpretarea dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 1418 C. civ., privind subînchirierea, susţinându-se că aceasta este interzisă chiriaşului pentru locuinţa accesorie contractului de muncă.
Este criticată şi susţinerea instanţei de apel, potrivit căreia doar titularul dreptului de folosinţă, respectiv, chiriaşul, ar avea dreptul de a cere evacuarea persoanelor care o deţin fără titlu.
Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică nu are suport în actele dosarului, întrucât, din actul adiţional aflat la dosarul de fond, rezultă că termenul de închiriere, pentru camera 3 b, este de 5 ani, respectiv, până la 31 decembrie 2003, deci nu a expirat şi nu s-au depus dovezi cu privire la pretinsa reziliere a contractului de închiriere nr. 26, aparţinând lui T.I.
Nici critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1418 C. civ. nu este întemeiată, întrucât titularul dreptului de folosinţă nu a subînchiriat camera, ci doar a tolerat folosirea acesteia de către cei doi pârâţi, fără a le percepe vreo sumă cu titlu de chirie.
Aşadar, nu se poate discuta încălcarea dispoziţiilor art. 1418 C. civ.
Tocmai pentru că nu este o subînchiriere, instanţele au considerat că numai titularul dreptului de folosinţă poate cere evacuarea celor doi pârâţi, cărora le-au permis să folosească doar temporar şi cu un titlu precar locuinţa sa. În această situaţie, nu există decât raporturi personale şi nu unele patrimoniale, care ar fi similare cu subînchirierea, tocmai pentru că lipseşte preţul - chiria.
Negăsindu-se întemeiate criticile recurentei, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul acesteia.
Conform art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 772 din 11 iulie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimaţilor L.I.L. şi L.I.A., suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1582/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1585/2003. Comercial → |
|---|
