CSJ. Decizia nr. 1592/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1592/2003
Dosar nr. 455/2003
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.I.R., prin lichidator, a chemat în judecată pe pârâta C.N. C.F.R., Regionala C.F.R. Galaţi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 1.244.462.596 lei, reprezentând contravaloarea investiţiilor realizate de reclamantă pentru amenajarea unor spaţii, ocupate în prezent de pârâtă, cu 35% indicele de inflaţie, care, împreună, totalizează suma de 1.738.000.000 lei, precum şi recunoaşterea unui drept de retenţie, până la plata sumei menţionate mai sus.
În temeiul art. 2 lit. a) C. proc. civ., Judecătoria Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 1912 din 22 februarie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 16 septembrie 2002, Tribunalul Galaţi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti, judecătorului sindic, pe motiv că reclamanta, B.I.R., sucursala zonală Galaţi, se află, potrivit art. 6 din Legea nr. 64/1995, republicată, în procedură de faliment şi, ca atare, conform art. 5 din Legea precizată, precum şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 83/1998, privind procedura falimentului băncilor, se stipulează că soluţionarea unor astfel de litigii este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului. A mai reţinut instanţa că aceste prevederi legale se aplică, potrivit art. 16 C. proc. civ., şi în situaţia în care acţiunile sunt introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar (cazul în speţă) împotriva unei părţi care are calitatea de debitor faţă de cel aflat în reorganizare judiciară sau în faliment, plecând de la considerentul că, în aceste circumstanţe, se poate realiza o judecată în condiţii mai bune în ceea ce priveşte administrarea probelor.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a comercială, prin sentinţa civilă nr. 8 din 7 ianuarie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei dintre reclamanta B.I.R., prin lichidatorul judiciar SC R.V.A. SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâta, C.N. C.F.R., Regionala C.F.R. Galaţi, în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia comercială, şi, ca urmare, constatând că între cele două instanţe s-a ivit un conflict negativ de competenţă în legătură cu soluţionarea pricinii, a scos dosarul de pe rol şi l-a înaintat Curţii Supreme de Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti, judecătorul sindic, a reţinut că, chiar dacă reclamanta B.I.R. se află în procedură de faliment şi are sediul principal în Bucureşti, aceste situaţii nu justifică, mai ales faţă de obiectul cererii, care caracterizează acţiunea ca o acţiune în pretenţii, aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 16 C. proc. civ., care să atragă competenţa exclusivă în ceea ce priveşte soluţionarea pricinii în favoarea tribunalului, în jurisdicţia căruia se află sediul principal al debitorului, respectiv, a Tribunalului Bucureşti, judecător sindic.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, se reţin următoarele:
Reclamanta B.I.R., sucursala zonală Galaţi, bancă în faliment, a chemat în judecată, prin lichidator SC R.V.A. SA, pe pârâta C.N. C.FR., Regionala C.F.R., Galaţi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 1.738.000.000 lei, cu titlu de contravaloare lucrări de investiţii, şi să-i recunoască, până la achitarea acestei sume, un drept de retenţie asupra spaţiilor ocupate de pârâtă.
Or, plecând de la obiectul cererii, aşa cum a fost expus, se constată că, în fapt, acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune în pretenţii, şi, ca atare, aceasta urmează a fi soluţionată după regulile din dreptul comun, referitoare la competenţă (art. 5 C. proc. civ.) şi nu după regulile prevăzute de art. 16 din Codul menţionat, potrivit cărora cererile, în materia reorganizării judiciare şi a falimentului, sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului.
Ca urmare, chiar dacă acţiunea de faţă a fost promovată de lichidatorul reclamantei, SC R.V.A. SA, competenţa materială a soluţionării cauzei revine Tribunalului Galaţi, secţia comercială, întrucât nu toate cererile introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar, împotriva unor alte persoane, cad sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, republicată, pentru a atrage competenţa exclusivă de soluţionare a cauzei de către instanţa prevăzută la art. 16 C. proc. civ.
În plus, se constată că reclamanta a promovat acţiunea în calitate de creditor al sumelor pe care le datorează pârâta, ceea ce înlătură incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 64/1995, republicată, care stabilesc că toate procedurile prevăzute de această lege sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul debitorului, cum, de asemenea, face inaplicabile, având în vedere cele expuse, şi prevederile art. 16 C. proc. civ., care conţin dispoziţii asemănătoare, referitoare la sediul principal al debitorului şi nu la cel al creditorului.
Aşa fiind, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., se stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta B.I.R. SA, în faliment, prin lichidator SC R.V.A. SA, sucursala zonală Galaţi, şi pârâta C.N. CFR., Regionala C.F.R. Galaţi, în favoarea Tribunalului Galaţi, căruia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E:
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta B.I.R., sucursala Galaţi, prin lichidator SC R.V.A. SA, sucursala zonală Galaţi, şi pârâta C.N. C.F.R., Regionala C.F.R. Galaţi, în favoarea Tribunalului Galaţi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 159/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1595/2003. Comercial → |
---|