ICCJ. Decizia nr. 159/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 159
Dosar nr. 923/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.A.M. a formulat contestaţie la executare în contradictor cu A.V.A.B., împotriva procesului verbal de licitaţie din 14 iunie 2002 prin care s-a adjudecat imobilul proprietatea sa, solicitând în consecinţă anularea formelor de executare.
Contestatorul a invocat următoarele motive.
- prescripţia dreptului de a cere executarea silită în raport de sentinţa nr.913/26 iunie 1997 pronunţată de Tribunalul Constanţa, de obligare la restituirea creditului şi data procesului verbal de punere a sa în executare: 28 aprilie 1998, care constituie ultimul act de executare;
- lipsa de obiect a executării, debitul fiind acoperit în urma executării din 1998.
- neregularităţi procedurale cu privire la comunicarea formelor de executare, constituirea comisiei de licitaţie, desfăşurarea licitaţiei.
Curtea de Apel Bucureştis, secţia a V-a comercială, la termenul din 17 ianuarie 2003 a dispus, conform art.164 C. proc. civ. conexarea dosarului 2016/2002 al secţiei a V-a comercială care avea ca obiect o cerere identică la dosarul nr.1826/2002 al secţiei a VI-a comercială, investită prin sentinţa de declinare nr.16310 din 11 septembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
Prin sentinţa nr.4 din 17 ianuarie 2003, aceeaşi instanţă a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată pentru motivele care urmează.
- dreptul intimatei de a cere executarea silită nu s-a prescris în raport de prevederile art.13 pct.5 din OUG nr.51/1998 potrivit cărora termenul de prescripţie în acest caz este de 7 ani iar titlul a fost emis la 26 iunie 1997.
- afirmaţia cu privire la acoperirea debitului în cursul anului 1998 nu este susţinută probator conform art.1169 C. civ..
- formalităţile de comunicare a titlului executor s-au realizat, dovada în acest sens fiind la dosar iar debitorii au fost înştiinţaţi despre organizarea licitaţiei, însă debitorul nu s-a prezentat.
- preţul de pornire al licitaţiei s-a stabilit prin expertiza în conformitate cu art.71 al.1 din Legea nr.409/2001.
- susţinerile cu privire la organizarea licitaţiei şi modul de constituire a comisiei nu sunt dovedite.
Împotriva sentinţei contestatorul a declarat recurs, criticile sale vizând următoarele aspecte:
- greşit prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită deoarece termenul s-a împlinit la 26 iunie 2000,în raport de Decretul nr.167/1958 iar nu de legea specială care a fost adoptată în 2001, titlul executor reprezentându-l sentinţa nr.913/1997.
- cesiunea de creanţă nu i-a fost notificată iar instanţa nu s-a pronunţat asupra valabilităţii ei.
- prin nedepunerea întâmpinării de către intimată s-au încălcat prevederile art.1920 pct.3 din Legea nr.409/2001;
- prin neacordarea termenului solicitat instanţa a încălcat dreptul său la apărare precum şi principiul contradictorialităţii.
Intimata A.V.A.B. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică pentru motivele care au fundamentat soluţia primei instanţe.
Recursul nu este fondat.
1.Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost corect soluţionată de instanţa de fond.
Într-adevăr în speţă actul normativ după care se calculează termenul de prescripţie este legea specială (OG nr.51/1998 modificată) iar nu Decretul nr.167/1958, cum greşit susţine recurentul.
Titlul executor îl formează sentinţa nr.913/26 iunie 1997 pronunţată de Tribunalul Constanţa dar creanţa pe care acesta o constată a fost cesionată A.V.A.B. la 3 decembrie 1999, dată de la care, potrivit art.9 alin.5 din OUG nr.51/1998 modificat de OUG nr. 64/18 mai 1999, în vigoare la acea dată, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.B. este de 7 ani, termen care nu se aplică însă creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
Or, cum la data de 3 decembrie 1999, dreptul de a cere executarea silită nu era prescris (independent de existenţa pe rolul Tribunalului Constanţa a unui dosar de executare perimat la 15 februarie 2000) în mod corect executării declanşată de A.V.A.B. i s-a aplicat legea specială, OUG nr.51/1998 privind valorificarea activelor bancare în forma în vigoare la acea dată.
2. Intimata A.V.A.B. a procedat la notificarea debitorului cedat, în forma scrisă, precum şi la comunicarea titlului executoriu care, potrivit actului normativ invocat îl constituie de drept contractul de credit, critica recurentei nefiind deci întemeiată.
3. Conform dovezilor de la dosarul de fond , intimata a procedatşi la înştiinţarea debitorului cu privire la licitaţia organizată, la a cărei şedinţă debitorul nu a participat, iar compunerea comisiei de licitaţie şi stabilirea preţului de pornire al acesteia s-au realizat în conformitate cu prevederile art.70-71 din OUG nr.51/1998, modificată la acea dată prin Legea nr.409/2001.
4. Nedepunerea de către intimată a întâmpinării nu conduce la nulitatea hotărârii ci potrivit textului invocat de recurent art.1920 pct.3 din Legea 409/2001 prezumă renunţarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare şi la probele în susţinerea acestor apărări.
5. Critica cu privire la neacordarea termenului solicitat şi la încălcarea principiului contradictorialităţii este de asemenea neîntemeiată deoarece potrivit art.1921 din actul normativ menţionat orice cerere se judecă la primul termen, în afara cazului în care instanţa dispune probe noi şi numai în mod excepţional va putea să acorde un termen în cunoştinţă de cel mult 7 zile, ceea ce în speţă nu s-a impus.
6. În ce priveşte cererea de restituire a cauţiunii formulată verbal în şedinţă, cu ocazia concluziilor pe fond, recurentul urmează să o adreseze instanţei de fond la al cărui registru de valori s-a depus recipisa de consemnare C.E.C. a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat şi va menţine hotărârea atacată pentru considerentele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatorul I.A.M., împotriva sentinţei nr.4 din 17 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1585/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1592/2003. Comercial → |
|---|
