CSJ. Decizia nr. 1585/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1585/2003

Dosar nr. 8702/2001

Şedinţa publică din 13 martie 2003

Asupra recursului de faţă constată:

Prin acţiune reclamanta SC T.C. II SA Craiova a chemat în judecată pe pârâţii O.E. şi B.C.A., solicitând evacuarea acestora pentru lipsă de titlu.

Prin sentinţa nr. 1151 din 30 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 380/COM din 2001, s-a respins, ca nefondată, acţiunea.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că părţile au înţeles să prelungească contractul de închiriere, prin act adiţional, până în 31 decembrie 2003.

Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 771 din 11 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, reclamanta a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât greşit s-a reţinut că părţile au prelungit contractul de închiriere, fără a ţine seama că, în cauză, a operat rezilierea pentru neplata chiriei încă din 14 decembrie 2000.

S-a reţinut, de asemenea, că respectivul chiriaş, pierzând calitatea de salariat, a pierdut şi calitatea de chiriaş, contractul fiind accesoriu al contractului de muncă.

Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că: raporturile dintre părţi sau derulat în baza contractului de închiriere nr. 50, încheiat la 15 decembrie 1997 pe o durată de 2 ani. Potrivit actului adiţional nr. 1385 din 25 noiembrie 1998, contractul de închiriere a fost prelungit până la 31 decembrie 2003, situaţie faţă de care, legal instanţele au reţinut că spaţiul este deţinut cu titlu legal de R.N., iar pârâţii sunt toleraţi ai acestuia.

De menţionat este şi faptul că destinatarul spaţiului R.N. a obţinut şi hotărâre judecătorească, respectiv, Decizia nr. 5686 din 24 noiembrie 2000 a Tribunalului Dolj, prin care recurenta-reclamantă a fost obligată să-i vândă spaţiul din litigiu, astfel că evacuarea pârâţilor va putea fi cerută doar de către R.N.

Susţinerea recurentei că, în cauză, a operat rezilierea contractului pentru neplata chiriei, urmează a fi înlăturată, întrucât, la dosar, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.

Astfel fiind, recursul declarat a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., Decizia recurată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, SC T.C. II SA Craiova, împotriva deciziei nr. 771 din 11 iulie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1585/2003. Comercial