CSJ. Decizia nr. 1712/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1712/2003

Dosar nr. 8439/2001

Şedinţa publică din 20 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, la data de 18 septembrie 2000, reclamantul, Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti, a chemat în judecată pârâta, SC S.A.B. SA Braşov, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 14.882.897 lei, reprezentând daune-interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., la depozitele constituite de persoane juridice pe timp de un an.

Prin sentinţa civilă nr. 35/C, pronunţată, la 16 ianuarie 2001, în dosarul nr. 1704/2000, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.

Apelul declarat, împotriva acestei sentinţei de reclamantă, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 286/Ap, pronunţată, la 24 mai 2001, în dosarul nr. 375/2001.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ., invocate de reclamantă, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepţia regulilor speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate.

În materia plăţii dividendelor nu există derogare de la dispoziţiile art. 1088 C. civ., iar reclamanta nu a făcut dovada că prejudiciul suferit de ea, prin neplata dividendelor, a fost echivalent cu dobânda bancară pretinsă.

Deşi a invocat contractul de depozit, reclamanta nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte existenţa unui astfel de contract.

Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, cu recurs.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanta-recurentă susţine că temeiul legal al cererii sale l-a constituit art. 1088 C. civ. şi art. 43 C. com., iar daunele-interese i se cuvin fără să fie ţinut creditorul a justifica vreo pagubă. Tot, potrivit art. 1088 C. civ., pe cale de excepţie, în raporturile de drept comercial, daunele nu vor fi calculate la nivelul dobânzilor legale, ci potrivit regulilor speciale de drept comercial.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel a reţinut corect că, în temeiul art. 1088 C. civ., reclamanta nu putea să solicite daune moratorii la nivelul dobânzii practicate de B.R.D. pentru depozitele constituite de persoane juridice pe timp de un an, ci numai dobânda legală, calculată în condiţiile prevăzute de lege, anterior apariţiei OG nr. 9/2000, având în vedere faptul că dividendele neachitate erau datorate pentru perioada de timp anterioare.

Invocarea prevederilor art. 43 C. com., alături de dispoziţiile art. 1088 C. civ., nu este de natură să conducă la altă concluzie, tocmai pentru că reclamanta a solicitat daune moratorii la nivelul dobânzii acordată de B.R.D. pentru depozite ale persoanelor juridice pe timp de un an, nu dobânda legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 286/Ap din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1712/2003. Comercial