CSJ. Decizia nr. 1744/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1744/2003
Dosar nr. 6179/2001
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 259 din 13 februarie 2001, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei SC A.R.S. SA, obligând pârâta SC E.R. SA la plata sumei de 9.411.235 lei, reprezentând rest din contravaloarea produselor livrate, plus 180.634.352 lei penalităţi de întârziere, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 11.246.824 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului comercial încheiat, reclamanta a furnizat pârâtei materiale de construcţii, dar preţul nu a fost achitat în întregime din factura nr. 7258134 din 2000, refuzând suma de 9.411.235 lei.
Cum marfa a fost achitată cu întârziere, potrivit clauzei penale inserate în contract, pârâta a fost obligată şi la plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 180.634.352 lei.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, ce a condus la pronunţarea soluţiei atacate.
Se susţine că factura nr. 7258134 din 2000 a fost achitată în întregime cu ordinul de plată nr. 1070 din 19 iulie 2000, că s-au calculat penalităţi de întârziere ce exced cadrului contractual, iar o parte din materiale au fost livrate peste termenul fixat, nerespectându-se cantităţile cerute şi preţurile negociate.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 493 din 10 mai 2001, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, între părţi, a fost încheiat contractul comercial nr. 53 din 28 ianuarie 2000 şi că, potrivit anexei, în perioada februarie - martie 2000, s-au livrat pârâtei materiale de construcţie.
Pentru încasarea preţului s-au emis facturi, iar din contravaloarea facturii nr. 7258134 din 2000 nu s-a achitat suma în litigiu şi nici nu s-a făcut dovada achitării, ordinul de plată invocat de apelantă nu face referire la această factură.
Pe de altă parte, se reţine că nu s-au produs dovezi privind livrări de marfă cu întârziere şi în afara contractului, situaţie în care, potrivit clauzei penale, justificat a fost sancţionat cu plata penalităţilor de întârziere.
La data de 2 iulie 2001, pârâta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspectele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei, respectiv, ordinele de plată cu care s-au achitat facturile în litigiu, inclusiv, contravaloarea facturii nr. 7258134 din 2000, în valoare totală de 43.299.810 lei.
De asemenea, recurenta critică modul cum a fost interpretat contractul de vânzare-cumpărare nr. 53/2000, susţinând că, în clauza inserată, la art. III, nu se menţionează durata convenţiei, iar termenul prevăzut în anexa 1 se referă la data de 29 februarie 2000.
Or, o parte din produse au fost livrate în afara termenului, astfel că nu se datorează penalităţi de întârziere.
Recursul este nefondat.
Instanţele au dat o interpretare corectă clauzelor stipulate în contractul încheiat.
Este adevărat că anexa 1 la contract prevede termen de livrare 29 februarie 2000, dar pentru neexecutarea în termen, pârâta-recurentă avea la îndemână clauza penală din contractul încheiat, putând sancţiona furnizorul cu penalităţi de întârziere.
Din moment ce a acceptat marfa, avea obligaţia achitării în termen de 15 zile de la data primirii facturii, obligaţie neîndeplinită, nedecontarea potrivit convenţiei încheiate fiind sancţionată.
Nu se poate reţine achitarea în totalitate a facturilor emise, întrucât, aşa cum s-a pronunţat şi instanţa de apel, din conţinutul ordinului de plată nr. 1070, nu rezultă că acea sumă a fost achitată în contul facturii nr. 7258134/2000.
De asemenea, nu s-au produs dovezi din conţinutul cărora să rezulte că o parte din materiale au fost livrate în afara contractului, atâta timp cât nu s-a stabilit durata convenţiei.
Faţă de cele arătate în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC E.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 493/COM din 10 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1729/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1748/2003. Comercial → |
|---|
