CSJ. Decizia nr. 1810/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1810/2003
Dosar nr. 6818/2001
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 852 din 7 februarie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, pârâta SC F. SRL fiind obligată la plata sumelor de 10.000.000 lei, reprezentând contravaloare marfă, 4.890.000 lei, daune şi 2.266.200 lei, cheltuieli de judecată.
Apelul pârâtei împotriva acestei sentinţe a fost anulat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 690 din 4 mai 2001, ca netimbrat.
S-a reţinut de către instanţa de apel că, deşi i s-a pus în vedere, prin citaţia primită la 7 aprilie 2001, să depună 618.100 lei taxă timbru şi 30.000 lei timbru judiciar, obligaţia timbrării nu a fost îndeplinită.
Prin recursul declarat împotriva acestei decizii, pârâta a susţinut că, prin adresa nr. 381 din 25 aprilie 2001, a cerut termen pentru apărare şi a precizat că, pentru următorul termen, va timbra apelul, instanţa a respins această cerere, astfel că soluţia de anulare a apelului, ca netimbrat, este criticabilă.
Recursul este nefondat.
Pârâta-apelantă nu a îndeplinit obligaţia timbrării la data formulării apelului.
Nu a îndeplinit această obligaţie nici ulterior, după ce i s-a pus în vedere de instanţă.
Întrucât obligaţia timbrării se analizează cu prioritate, înaintea oricăror altor cereri, cum ar fi cea de acordare a unui termen pentru apărare, întemeiat, instanţa a anulat apelul, ca netimbrat.
Hotărârea atacată, fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SRL Galaţi ,împotriva deciziei nr. 690 din 4 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1808/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1811/2003. Comercial → |
---|