CSJ. Decizia nr. 1826/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1826/2003
Dosar nr. 9055/2001
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, înregistrată sub nr. 1292 din 7 martie 2001, reclamanta SC F. SA Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul D.V., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 17 din contractul nr. 5762/1999 intervenit între părţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de administrare nr. 5767 din 12 noiembrie 1999, i s-a încredinţat pârâtului organizarea şi gestionarea activităţii sale pe baza unor criterii de performanţă. A mai arătat că prevederile art. 17 din contractul nr. 5767/1999 contravin normelor imperative ale art. 391 alin. (1) C. com. şi art. 1547 şi 998 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 127 din 12 aprilie 2001 a Tribunalului Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prevederile art. 17 din contractul de administrare nr. 5767 din 12 noiembrie 1999, prin care părţile au convenit modul de încetare a contractului de administrare şi respectarea unor obligaţii asumate de ambele părţi, nu contravin nici unei dispoziţii legale imperative, iar pe de altă parte, în speţă, nu se regăsesc condiţiile cerute de art. 948 C. civ. pentru constatarea nulităţii absolute, şi anume, lipsa consimţământului, a obiectului determinat şi existenţa unei cauze licite.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 434 din 4 octombrie 2001.
S-a reţinut de către instanţa de apel că art. 17 din contract nu constituie o clauză ilegală.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând că este nelegală, întrucât:
- art. 17 alin. (2) este nelegal deoarece, contrar prevederilor C. civ. şi Codului comercial, privind contractul de mandat (art. 391 C. com. şi 1549 C. civ.), s-a stabilit răspunderea societăţii comerciale, independent de culpa acesteia, deci, o răspundere obiectivă, contrară legii;
- contractul este nul, întrucât semnatarul din partea societăţii comerciale, reprezentantul F.P.S. în A.G.A, nu a avut împuternicire A.G.A.
Recursul este nefondat.
Cu privire la nulitatea contractului:
Se reţine că, contractul de administrare din 12 noiembrie 1999 este semnat, în adevăr, de V.D., reprezentantul F.P.S. în A.G.A. şi poartă ştampila societăţii.
În preambulul contractului se precizează că V.D. este împuternicit de hotărârea A.G.A. din 8 noiembrie 1999, astfel că susţinerile recurentei, în sensul lipsei mandatului, sunt fără temei şi, de altfel, reclamanta a executat contractul, i-a dat depline efecte, deci, i-a recunoscut validitatea.
Cu privire la nulitatea clauzei contractuale, art. 17 alin. (2):
Prin acest articol, părţile au prevăzut că în situaţia în care A.G.A., în noua structură (scăderea acţiunilor statului sub 50%) hotărăşte încetarea contractului de administrare, societatea comercială va despăgubi administratorul pentru lunile rămase până la sfârşitul anului calendaristic.
Este adevărat că, prin art. 391 C. com., se reglementează răspunderea părţilor pentru daunele provocate prin rezilierea contractului fără justă cauză.
Art. 17 alin. (2) nu constituie, însă, o clauză ilegală, nu încalcă norme imperative ci, stabileşte răspunderea mandantului în cazul încetării contractului de administrare, rămânând ca, la aplicare, această clauză să fie analizată în raport şi de celelalte clauze ale contractului, privind drepturile mandatarului.
Ca urmare, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F. SA Botoşani, împotriva deciziei nr. 434 din 4 octombrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 182/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 183/2003. Comercial → |
---|