CSJ. Decizia nr. 1847/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1847/2003
Dosar nr. 3466/2001
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc, prin sentinţa civilă nr. 409 din 18 mai 2000, a admis acţiunea introdusă de B.C.R. SA, sucursala judeţeană Harghita, împotriva pârâţilor G.L., M.L. şi SC L. SRL, pe care i-a obligat, în solidar, la plata sumei de 408.307.000 lei, compusă din 143.600.000 lei credit nerambursat şi 264.707.000 lei dobânzi, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin încheierea nr. 2 din 15 martie 2000.
S-a reţinut că pârâţii persoane fizice sunt administratorii pârâtei a III-a faţă de care se află în derulare procedura de faliment, ce formează obiectul dosarului 2568/1998 a Tribunalului Harghita, unde s-a stabilit, prin încheierea nr. 13 din 25 august 1999, că administratorii se fac vinovaţi de neglijenţă în conducerea societăţii şi administrarea patrimoniului acesteia, motiv pentru care s-a hotărât trecerea în faza procedurii falimentului şi revocarea dreptului administratorilor de a mai conduce societatea.
Cu aceste precizări, instanţa a mai reţinut că, prin contractele nr. 17 şi 18 din 25 ianuarie 1996, societatea pârâtă a beneficiat de la reclamantă de un credit din care suma de 143.600.000 lei a rămas nerambursată, la care se adaugă dobânda în sumă de 264.707.000 lei, astfel că, în cauză, operează dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, motiv pentru care s-a admis acţiunea.
Apelul declarat numai de pârâtul G.L. a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureş, care, prin Decizia 13 din 15 ianuarie 2001, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 124 alin. (1) şi art. 125 din Legea nr. 64/1995, în cadrul procedurii prevăzută de acest act normativ, se poate angaja răspunderea personală a membrilor organelor de conducere ale debitorului, cu condiţia ca această procedură să fie deschisă, altfel, plăţile prevăzute de art. 125 din lege nu se pot efectua din moment ce, conform art. 122, judecătorul sindic, administratorul, lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcate de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedura reglementată de Legea nr. 64/1995.
Transpunând interpretarea textelor invocate la cauza de faţă, instanţa a considerat că din moment ce, prin încheierea civilă nr. 651 din 18 septembrie 2000 definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Harghita (dosar 2568/1998) a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC L. SRL ai cărei administratori sunt pârâţii persoane fizice, angajarea răspunderii civile a acestora a rămas fără obiect, neputându-se face plăţi valabile din averea debitorului.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta B.C.R., sucursala judeţeană Harghita, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, s-a susţinut, în esenţă, că printr-o interpretare eronată a prevederilor Legii nr. 64/1995 (art. 122, 125, 127 şi 124) s-a încălcat legea şi s-a ajuns la o hotărâre greşită atât cu privire la răspunderea administratorilor societăţii, desemnaţi prin actul constitutiv al acesteia, a existenţei debitorului ca entitate juridico-organizatorică şi după închiderea procedurii faţă de debitorul falit, sumele depuse putând forma obiectul unor operaţiuni de încasare şi plăţi prin contul curent deschis la societatea bancară.
Se mai susţine de recurentă că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 64/1995, care reglementează expres modalitatea de punere în executare silită a titlului obţinut ca efect al art. 124 alin. (1) din aceeaşi lege, şi anume, potrivit Codului de procedură civilă şi nu a procedurii speciale, prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Mai mult, recurenta arată că prin încheierea 651/2000 judecătorul sindic nu s-a limitat la închiderea procedurii de faliment, ci a dispus sesizarea Tribunalului Harghita pentru stabilirea răspunderii administratorilor în condiţiile art. 124 din Legea 64/1995, măsură interpretată greşit de instanţa de apel, ceea ce a avut drept consecinţă o soluţie nelegală.
Recursul este fondat.
Verificându-se motivul de casare invocat, se constată întemeiat, Decizia din apel fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a Legii nr. 64/1995.
Atunci când a fost analizat apelul declarat exclusiv de pârâtul G.L., s-au omis situaţii de fapt de esenţă, cu efecte juridice privind obiectul acţiunii.
Astfel, prealabil cererii de faţă, reclamanta creditoare, care avea titlu executoriu (contractele 17 şi 18/1996) împotriva pârâţilor, s-a adresat Tribunalului Harghita pentru declararea falimentului debitoarei SC L. SRL, cerere rezolvată prin încheierea civilă 13 din 25 august 1999, în sensul că s-a dispus trecerea la faza procedurii falimentului şi ridicarea dreptului administratorilor debitoarei (pârâţii de acum) de a mai conduce societatea.
Aşa s-a ajuns ca, la data de 26 ianuarie 2000, în temeiul art. 124 din Legea nr. 64/1995, reclamanta creditoare să sesizeze instanţa de judecată pentru obligarea solidară a pârâţilor administratori la plata împrumutului luat de societatea debitoare şi nerestituit.
Aceste aspecte, ţinând de situaţia de fapt, trebuiau avute în vedere de instanţa de apel la analiza textelor din Legea nr. 64/1995 invocate în justificarea soluţiei.
Pentru că, ulterior pronunţării sentinţei 409 din dosarul de faţă, prin încheierea 651din 19 septembrie 2000, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, instanţa de apel a considerat că nu operează în cauză dispoziţiile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, avându-se în vedere prevederile art. 122 din aceeaşi lege.
Concluzia instanţei de apel este greşită pentru că s-a făcut o confuzie între calitatea persoanelor la care se referă textul enunţat şi calitatea pârâtelor persoane fizice din dosar.
O simplă lectură a art. 122 din Legea 64/1995 relevă, fără dubiu, că legea se referă la descărcarea de îndatoriri şi responsabilităţi a administratorilor desemnaţi în cadrul procedurii falimentului şi nu faţă de administratorii societăţii comerciale desemnaţi prin actul constitutiv, cum este cazul pârâţilor.
Aşa cum s-a arătat, faţă de pârâţi, în calitatea lor de administratori ai debitoarei, era stabilită culpa în conducerea activităţii acesteia, iar în dispozitivul încheierii 631/2000 se menţionează expres că măsura luată faţă de debitoare este fără descărcarea acesteia de obligaţiile vis-a-vis de creditori, înaintându-se cererea către Tribunalul Harghita în vederea stabilirii răspunderii administratorilor debitoarei, respectiv a pârâţilor.
Este şi logic ca iertarea de datorie, prin închiderea procedurii falimentului, să aibă în vedere exclusiv pe debitoare, avându-se în vedere considerentele încheierii în acest sens şi precizarea că astfel, să se facă aplicarea art. 124 din Legea nr. 64/1995 în vederea stabilirii răspunderii administratorilor ceea ce se şi făcuse de către creditoare.
Tot ca o consecinţă a interpretării greşite a dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 64/1995, s-a ajuns şi la concluzia, de asemenea, greşită că angajarea răspunderii administratorilor societăţii a rămas fără obiect, neputându-se face plăţi valabile în condiţiile art. 125 din Legea nr. 64/1995 pentru că, aşa cum se arată şi în recurs, ca entitate juridico-organizatorică nu dispare, sumele depuse putând forma obiectul unor operaţiuni de încasări şi plăţi prin contul curent deschis la societatea bancară.
Făcând o interpretare greşită a textelor la care s-a referit, instanţa de apel a omis să verifice şi dispoziţiile art. 124 din legea care reglementează punerea în executare a titlului executoriu obţinut ca efect al art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 (cazul de faţă, sentinţa 409/2000) şi anume, potrivit Codului de procedură civilă, şi nu procedurii speciale a Legii nr. 64/1995, situaţie în care invocarea art. 108 din Legea nr. 64/1995 nu are relevanţă juridică.
Pentru toate aceste considerente, urmează a se admite recursul şi a se modifica Decizia, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul G.L., menţinându-se hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.C.R., sucursala judeţeană Harghita, Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 13 din 15 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul G.L. împotriva sentinţei civile nr. 409 din 18 mai 2000 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1844/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1849/2003. Comercial → |
|---|
