CSJ. Decizia nr. 1852/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1852/2003
Dosar nr.6288/2001
Şedinţa publică din 26 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii B.V. şi SC V.S. SRL Târgovişte l-au chemat în judecată pe S.C., solicitând ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să se dispună excluderea pârâtului din societate şi obligarea acestuia la plata drepturilor ce i se cuvin conform statutului, cu motivarea că S.C., în calitate de asociat, a încălcat legea contabilităţii prin efectuarea unor activităţi, care au fost de natură să fraudeze societatea.
Pârâtul S.C., la rândul său, prin cerere reconvenţională a solicitat excluderea reclamantului B.V. din societate, motivând că situaţia falimentară a societăţii se datorează culpei exclusive a acestuia.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 1409 din 21 decembrie 2000, a admis în parte cererea reconvenţională şi a dispus excluderea reclamantului-pârât şi a pârâtului-reclamant din SC V.S. SRL Târgovişte, dispunând, totodată, şi dizolvarea societăţii.
Celelalte cereri, privind pretenţiile băneşti reciproce ale părţilor, au fost respinse.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul B.V. a fost asociat unic şi administrator al SC V.S. SRL Târgovişte, iar prin actul adiţional, autentificat la 10 iunie 1998, a cooptat în societate pe S.C. şi M.C., prin cesiunea a trei părţi sociale şi, respectiv, patru părţi sociale, de către reclamant, majorându-se astfel capitalul social la 48.000.000 lei. Totodată, s-a stabilit ca administrarea societăţii să se facă de asociaţii R.V. şi S.C.
După examinarea probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că reclamantul B.V. a desfăşurat o activitate contrară interesului societăţii, în sensul că a folosit în scop personal o parte din suma ce constituia aport la capitalul social, plătită de către M.C., a vândut părţile componente din utilajele societăţii fără încuviinţarea celorlalţi asociaţi, faptă care a condus la concluzia că erau îndeplinite condiţiile, prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990, pentru excluderea din societate a lui B.V.
Pârâtul S.C. a fost exclus din societate, cu motivarea că acesta a întreprins activităţi contrare scopului societăţii, în sensul că a făcut operaţiuni contabile prin care a schimbat sursele şi destinaţia depunerilor, deşi nu avea acest drept, datorită lipsei specimenului de semnătură.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în cauză, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 222 lit. b) din Legea nr. 31/1990, astfel încât a dispus dizolvarea societăţii.
Apelul declarat de pârâtul M.C. împotriva sentinţei nr. 1409 din 21 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, care, prin Decizia nr. 720 din 22 mai 2001, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat menţiunea privind dizolvarea societăţii comerciale SC V.S. SRL Târgovişte. Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de B.V. şi S.C.
În considerentele deciziei, Curtea de apel a reţinut, în conformitate cu art. 224 din Legea nr. 31/1990, că societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, cu excepţia situaţiei în care asociatul rămas hotărăşte continuarea societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
Cum, în cauză, asociatul M.C. a declarat că înţelege să continue activitatea sub această formă, instanţa de apel a considerat întemeiată critica potrivit căreia s-a dispus greşit dizolvarea societăţii.
Apelul declarat de B.V. a fost respins, ca nefondat, motivat de faptul că probele administrate în cauză demonstrează îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 217 din Legea nr. 31/1990 în ce priveşte excluderea sa din societate. S-a demonstrat culpa apelantului de a se fi servit de capitalul social, întrucât aportul adus de M.C. nu a fost depus în totalitate la bancă, precum şi prin vânzarea unor părţi componente dintr-un utilaj fără aprobarea adunării generale, respectiv, a celorlalţi asociaţi.
Şi apelul pârâtului S.C. a fost respins, ca nefondat, instanţa apreciind că activitatea prestată de acesta a fost de natură să aducă prejudicii societăţii.
Din expertiza depusă la fond, instanţa de apel a reţinut că S.C. a efectuat operaţiuni nelegale în registrul de casă şi, astfel, a adus societăţii un prejudiciu de 118.255.210 lei.
S-a reţinut, în sarcina sa, şi încălcarea statutului societăţii prin faptul că a hotărât majorarea capitalului social fără participarea asociatului B.V.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs asociaţii B.V. şi S.C.
Recurentul B.V. a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că excluderea sa din societate a fost rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 217 lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990.
- În concret, a considerat recurentul că art. 217 lit. c) din Legea 31/1990 nu se aplică în speţă, întrucât societatea pe care a administrat-o era cu răspundere limitată şi nu în comandită simplă. Elementele de fapt din conduita sa nu au fost confirmate de probele aflate la dosar şi nu realizează ipotezele conduitei culpabile, care se sancţionează cu excluderea din societate.
- Nu poate fi ţinut răspunzător faţă de societate pentru fapta de a nu fi depus la bancă suma de 22.805.000 lei aport la capitalul social al noului asociat M.C., întrucât, între recurent şi acesta, a intervenit un raport personal, care nu poate fi sancţionat prin excluderea din societate, ci, cel mult, s-ar fi putut pune problema răspunderii pentru daune.
- Expertizele au relevat că suma de 20.805.000 lei a fost destinată unor cheltuieli care au fost făcute în interesul societăţii.
- Ipoteza reglementată de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 priveşte deturnarea fondurilor sociale şi nu utilizarea acestora în folosul societăţii. De asemenea, textul nu poate să aibă în vedere inabilităţile manageriale care nu-i profită administratorului, care, oricum, dacă s-ar fi constatat, se sancţionează cu revocarea din funcţie şi nu cu excluderea din societate.
- Utilajul de glazurat a fost vândut în interesul societăţii şi i-a profitat acesteia şi nu interesului său personal.
- Înstrăinarea bunurilor nu necesita aprobarea adunării asociaţilor, întrucât administratorul nu este limitat în actele sale de dispoziţie decât în ipoteza unei societăţi pe acţiuni şi numai dacă actele de înstrăinare privesc bunuri care depăşesc o jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii.
- Instanţele au refuzat să observe că, la data înstrăinării bunurilor, era asociat unic şi că ceilalţi doi asociaţi au dobândit această calitate la data de 10 iunie 1998.
Recursul declarat de B.V. este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept, care se desprinde din criticile aduse prin recursul declarat de B.V., este dacă în raport cu neregularităţile constatate în activitatea sa, conform probelor de la dosar, acestuia nu i se pot aplica prevederile art. 217 din Legea nr. 31/1990.
Din textul articolului menţionat rezultă domeniul de aplicare, dar şi caracterul acestor dispoziţii.
Cu alte cuvinte art. 217 din Legea nr. 31/1990 se aplică şi asociaţilor din societatea cu răspundere limitată, ceea ce înseamnă că asociatul dintr-o astfel de societate poate fi exclus pentru motivele enumerate de text.
Cum în privinţa cazurilor de excludere, textul are caracter exemplificativ, iar nu limitativ, este evident că excluderea poate fi pronunţată şi pentru alte motive decât cele enumerate la lit. a) – d) din text.
Această concluzie se bazează pe caracterul personal al acestei societăţi, care presupune încredere reciprocă între asociaţi cât şi pe pct. 1 din textul art. 217 din Legea nr. 31/1990, în care se stipulează că „poate fi exclus din societate, asociatul care (…)"
De aici caracterul exemplificativ şi nu imperativ al textului arătat.
Recurentul nu a avut în vedere în criticile sale că, pe lângă obligaţiile legate de aport, asociaţiilor le revine obligaţia, independent de calitatea de administrator, de a nu aduce atingere patrimoniului societăţii.
Aceasta înseamnă că asociatul nu se poate folosi de bunurile societăţii fără acordul celorlalţi asociaţi şi nu va putea întrebuinţa capitalul societăţii decât în folosul societăţii.
Recurentul nu contestă faptul că parte din suma depusă drept aport la capitalul social de noul asociat nu a fost trecută corect în scriptele societăţii şi că a fost utilizată în alte scopuri decât destinaţia sa, dar susţine că remiterea aportului la capital a dat naştere unui raport personal cu noul asociat, susţinere care este contrară legii şi probelor de la dosar din care rezultă emiterea de chitanţă de către societate pentru „majorare capital social".
Prin urmare, nu se poate pune problema neîndeplinirii mandatului primit de la noul asociat, ci a încălcării obligaţiilor proprii ale recurentului în raporturile sale cu societatea atât în calitatea de asociat, cât, mai ales, în calitatea sa de administrator.
În consecinţă, criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 217 din Legea nr. 31/1990, cât şi cele referitoare la raportul personal cu M.C. sunt nefondate.
Recurentul a mai susţinut că textul, privind excluderea din societate, nu sancţionează inabilităţile manageriale ale administratorului şi că adunarea generală decide asupra acţiunii în răspundere îndreptată împotriva acestuia, dar că, în ambele situaţii, nu se pune problema excluderii din societate.
Criticile sunt nefondate, întrucât obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, dar şi de cele prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Cu alte cuvinte, răspunderea administratorilor faţă de societate pentru prejudiciile suferite de aceasta se angajează în condiţiile dreptului comun şi răspunderii civile, care poate fi contractuală sau delictuală, dar, indiferent de forma ei, răspunderea are ca temei culpa administratorului.
Conduita administratorului se apreciază pe baza dispoziţiilor art. 1080 C. civ., respectiv, cea a unui bun administrator, care trebuie să asigure o bună gestiune şi care să ducă la realizarea obiectului de activitate al societăţii.
Cum mandatul administratorului în comercial este oneros, răspunderea acestuia se apreciază in abstracto, adică indiferent de forma şi gradul culpei sale.
În acest context, nu se poate reţine nici faptul inabilităţii manageriale invocate şi nici lipsa folosului personal în urma deturnării fondurilor.
În sfârşit, dacă se admite punctul de vedere al recurentului, privind faptul că mandatul său nu era limitat şi că era în măsură să încheie orice acte, chiar şi acte de dispoziţie a utilajelor, cu atât mai mult se pune problema finalităţii şi a efectelor acestor acte asupra patrimoniului societăţii, conform reglementării menţionate.
Acţiunea în excludere a administratorului asociat nu înlătură acţiunea în răspundere pentru repararea pagubei produse societăţii, aşa încât argumentele aduse de recurent, în legătură cu faptul că nu poate fi aplicată sancţiunea excluderii din societate, nu pot fi primite.
Cât priveşte înstrăinarea bunurilor, recurentul a susţinut că aceasta a fost făcută anterior extinderii numărului de asociaţi, însă, acest argument este lipsit de relevanţă faţă de faptul că sancţiunea excluderii a fost pronunţată faţă de societate şi nu faţă de ceilalţi asociaţi.
În consecinţă, nu se găsesc întemeiate criticile formulate în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul lui B.V. va fi respins.
Al doilea recurs a fost formulat de asociatul S.C., care a criticat Decizia în partea care priveşte excluderea sa din societate.
Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurentul a susţinut că a fost exclus din societate pentru „fapte culpabile" şi nu pentru fraude.
În concret, a susţinut recurentul, s-a reţinut în sarcina sa faptul că a majorat capitalul social fără consimţământul lui B.V. şi fără participarea acestuia, măsură care ar fi încălcat statutul societăţii.
Această măsură, a precizat recurentul, a fost luată cu ştiinţa lui B.V., care a primit sumele respective şi a eliberat chitanţe cu menţiunea „aport la capital". Parte din sumele primite de B.V., ca aport, au fost folosite de acesta din urmă în interes personal.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. priveşte suma de 118.255.210 lei, care a fost reţinută ca daună adusă societăţii, iar punerea acestei sume în sarcina sa o consideră greşită, întrucât documentele contabile nu-i poartă semnătura.
Recurentul a susţinut că această sumă reprezintă depăşiri ale consumurilor specifice, datorate uzurii utilajelor şi calităţii materiei prime care era de un randament scăzut.
Pentru toate aceste depăşiri consideră că răspunderea nu putea să revină decât lui B.V., în calitate de administrator.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs vizează ideea de fraudă, care priveşte, în realitate, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Despre aplicarea acestor dispoziţii şi în legătură cu ideea de fapte culpabile în recursul lui B.V., care, în alţi termeni, a pus aceeaşi problemă, s-a răspuns în concret, aşa încât, pentru identitate de raţionament, critica va fi respinsă.
Cea de-a doua critică, ce vizează suma de 118.255.210 lei, este, de asemenea, nefondată, întrucât expertiza, care redă operaţiunile efectuate în ordinea cronologică, demonstrează că, în declaraţia pe venit din 30 septembrie 1998 şi 30 decembrie 1998, au fost trecute, sub semnătura lui S.C., sume care nu corespund realităţii, concluzia fiind aceea că evidenţele contabile au fost conduse necorespunzător.
În concluzie, expertiza contabilăa stabilit că, în evidenţele tehnico-operative, s-au făcut operaţiuni fără să fie anexate documente legale şi că, astfel, s-au adus daune societăţii.
Şi expertizele efectuate de M.I., D.C. şi I.A. au evidenţiat faptul că societatea a fost administrată în fapt, în perioada 1 martie – 31 decembrie 1998, de S.C., perioadă în care s-au înscris şi operaţiuni fără documente legale.
Prin urmare, independent de cuantumul sumei reţinute, prin expertizele efectuate, cu titlu de daune produse societăţii de S.C., rezultă, evident, că aceste fapte sunt culpabile în înţelesul larg al cuvântului şi că, alături de nerespectarea dispoziţiilor statutare privind majorarea capitalului social, sunt de natură să atragă sancţiunea excluderii din societate.
În consecinţă, nu se regăsesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., aşa încât recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul B.V. şi de pârâtul S.C. împotriva deciziei nr. 720 din 22 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1849/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1853/2003. Comercial → |
|---|
