CSJ. Decizia nr. 1880/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1880/2003
Dosar nr. 1239/2000
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3500 din 6 martie 1999, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P.C. Suceava, a solicitat obligarea pârâtelor S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, Agenţia Teritorială Iaşi, sucursala P.S. Ploieşti şi sucursala P.Z., care dintre ele va fi în culpă, la plata sumei de 26.192.507 lei daune şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.786.550 lei.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că pârâta SC P.Z. a expediat, în baza contractului de tranzit achitat, pe adresa reclamantei, un vagon de benzină Premium, conform avizului de expediţie nr. 825743 din 11 iulie 1998. Vagonul a ajuns la destinaţie cu 5.169 kg benzină lipsă, conform procesului-verbal nr. 126 din 17 iulie1998.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 798 din 5 august 1999, a admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Iaşi la 26.192.507 lei contravaloare marfă şi 1.816.550 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă acţiunea faţă de celelalte pârâte.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că vagonul expediat a sosit la destinaţie fără sigiliul C.F.R. şi cu sigiliul predatorului rupt şi, potrivit art. 82 pct. 1 şi 83 pct. 3 din Regulamentul de transport C.F.R., se prezumă culpa cărăuşului.
Au fost înlăturate susţinerile pârâtei cu privire la cantitatea lipsă, apreciindu-se că experimentul Comisiei de recepţie a format tribunalului convingerea că au fost determinate cu obiectivitate lipsurile prin calibrare şi cântărire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, S.S.M.F. – Agenţia Teritorială Iaşi, susţinând că s-a stabilit eronat că, pe timpul transportului benzinei, s-a produs o lipsă a acestei mărfi în condiţiile în care, la expediere, cântărirea mărfii s-a făcut printr-o altă metodă decât la destinaţie şi aceasta este cauza lipsei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 848 din 23 noiembrie 1999, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reţinând că, din procesul-verbal de constatare, rezultă că vagonul a fost violat, lipsind sigiliul predătorului, astfel că, în mod corect, a fost reţinută culpa transportatorului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care susţine în motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 9,10 şi 11 C. proc. civ., şi arată că, tehnic, era imposibilă sustragerea de combustibil şi nici nu s-au constatat scurgeri din conţinut, acest lucru fiind posibil decât după deschiderea gurilor de descărcare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În procesul-verbal de constatare nr. 126 din 17 iulie 1998 se menţionează că vagonul a ajuns la destinaţie cu sigiliul predătorului lipsă şi, la deschiderea ventilului, cu vanele de descărcate în poziţie închise, se constată că benzina nu curge, dar, la închiderea ventilului central cu gurile de descărcare deschise, benzina curge şuvoi, în condiţiile în care sigiliile predătorului, care s-au mai găsit intacte, sunt cele care permit rotirea ventilului central fără a se rupe.
În aceste condiţii tehnice necontestate este greşită interpretarea recurentei că era imposibilă sustragerea benzinei şi că lipsa acesteia s-ar datora metodelor diferite de cântărire.
De altfel, au fost aplicate ambele metode de cântărire, la constatare rezultând aceeaşi lipsă.
Criticile recurentei dovedindu-se a fi neîntemeiate, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 848 din 23 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1845/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1883/2003. Comercial → |
---|