CSJ. Decizia nr. 1912/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1912/2003
Dosar nr. 2036/2002
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă;
La data de 12 aprilie 2000, reclamanta, Primăria municipiului Oneşti, a chemat în judecată pârâta SC O. SA Oneşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 18.306.961.434 lei, reprezentând chiriile încasate de aceasta pentru spaţiile comerciale ce aparţin Consiliului Local Oneşti, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 225 din 28 februarie 2001, a respins excepţia invocată de pârâtă, privind lipsa calităţii procesuale pasive, a admis excepţia ridicată de pârâtă, referitoare la prescrierea dreptului la acţiune, şi, în consecinţă, a constatat prescris dreptul la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei la 12 aprilie 1997. De asemenea, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei şi a obligat-o să plătească pârâtei 25.000.000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 390 din 11 iunie 2001, a admis apelul reclamantei, împotriva sentinţei nr. 225/2001 a Tribunalului Bacău şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.354.322.033 lei, reprezentând chirie pentru perioada 12 aprilie 1997 – 29 februarie 2000. De asemenea, a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind instituirea ipotecii asigurătorii şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1931 din 15 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul pârâtei.
Instanţa Supremă a reţinut următoarele:
Cu adresa nr. 1981 din 1 iunie 2001, trimisă pentru termenul din 4 iunie 2001, pârâta a solicitat acordarea altui termen, pe motiv că nu i s-a comunicat motivele de apel.
Afirmaţia pârâtei că nu a primit motivele apelului nu se confirmă, întrucât, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul din 4 iunie 2001, se menţionează că aceasta a fost citată „cu copie".
Faptul că citaţia a primit-o cu 12 zile înaintea termenului de judecată nu a încălcat dreptul la apărare a pârâtei, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 1141 alin. (3), coroborat cu art. 7206 alin. (1), procesele, în materie comercială, judecându-se cu celeritate, termenul de judecată poate fi stabilit, astfel încât, de la data primirii citaţiei, să aibă la dispoziţie, pentru a-şi pregăti apărarea, cel puţin 5 zile.
De altfel, instanţa amânând pronunţarea deciziei de la data de 4 iunie 2001 la data de 11 iunie 2001, a dat posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise, iar aceasta nu a făcut-o.
Împrejurarea că, prin H.C.J. Bacău nr. 5/1995 s-a înfiinţat SC O. SA, prin reorganizarea R.A. G.C.L. Oneşti, şi s-a constituit prin preluarea pe bază de bilanţ, la data de 31 decembrie 1994, a patrimoniului regiei, ce cuprindea şi spaţiile comerciale la care se referă reclamanta, nu dă dreptul pârâtei să încaseze chiriile, întrucât acele spaţii comerciale nu mai sunt în patrimoniul societăţii, ca urmare a H.C.L. nr. 12/1996.
Ca atare, instanţa de apel nu a ignorat H.C.J. Bacău nr. 5/1995 şi actele de transmitere a acţiunilor către F.P.S. şi F.P.P. II Moldova, ci a ţinut seama de H.C.L. Bacău nr. 12/1996.
Hotărârea nr. 12/1996 nefiind anulată, spaţiile comerciale în cauză au trecut din administrarea SC O. SA în administrarea Consiliului Local Oneşti şi, ca urmare, pârâta nu mai avea temei legal să reţină chiriile încasate prin închirierea spaţiilor respective. De reţinut că, însăşi, Prefectura Bacău, care urmăreşte legalitatea actelor consiliilor locale, nu a cerut anularea H.C.L. nr. 12/1996.
Sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă, că, în mod eronat, instanţa de apel reţine că s-a înfiinţat prin H.C.L. nr. 5/1995 sau că nu este proprietara spaţiilor în litigiu, respectiv, că reclamanta nu putea dispune de patrimoniul societăţii, sunt nerelevante.
Afirmaţia pârâtei, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu corespunde realităţii, deoarece s-a fundamentat pe H.C.L. 12/1996, care face inaplicabile H.C.J. Bacău nr. 5/1995, raportul Direcţiei economice a Consiliului judeţean, prin care se propunea reorganizarea R.A. G.C.L. Oneşti şi situaţia bunurilor proprietate a SC O. SA, cuprinse în capitalul social la data de 24 februarie 1995.
H.C.L. nr. 12/1996 nefiind anulată este opozabilă pârâtei.
Apărarea pârâtei că se poate exercita controlul legalităţii hotărârii nr. 12/1996, şi, pe cale de excepţie, a ilegalităţii, în cauza de faţă, urmează a se înlătura, deoarece acţiunea în anulare a hotărârii, exercitată pe calea unei acţiuni directe, a fost respinsă, ca tardivă, prin sentinţa nr. 57/1999 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia nr. 42/2000 a Curţii de Apel Bacău.
În contextul celor arătate, se constată că instanţa a avut în vedere apărările formulate de pârâtă, precum şi actele pe care le-a depus la dosar.
Reclamanta, făcând dovada că, printr-un act ulterior H.C.J. Bacău nr. 5/1995, şi anume, prin H.C.L. nr. 12/1996, în fiinţă, este îndreptăţită să pretindă sumele încasate cu titlu de chirie de către pârâtă, în mod corect, instanţa de apel a admis acţiunea pentru perioada ce nu era prescris dreptul la acţiune. Cuantumul sumei la care a fost obligată pârâta nu s-a stabilit arbitrar, ci s-a acordat la nivelul chiriilor pe care aceasta le-a încasat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de pârâtă cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, reţinând că nu a fost formulat în termenul de recurs, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., urmează a nu se mai cerceta.
De altfel, pârâta critică motivarea deciziei şi nu dispozitivul hotărârii. Or, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii şi nu considerentele ei, astfel că, în raport cu critica ce se face hotărârii, nu se poate reţine că instanţa a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
În contra celei din urmă hotărâri a formulat contestaţie în anulare SC O. SA Oneşti, criticând Decizia instanţei supreme, în sensul că nu au fost analizate toate motivele de recurs invocate, invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că:
- art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură sancţionate cu nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deşi contestatoarea susţine, în motivarea acestei critici, că motivul de casare, conform pct. 5 a art. 304 C. proc. civ., a fost analizat, continuând să reia susţinerile din recurs, situaţie faţă de care, Curtea nu îl va lua în examinare.
- nu a fost analizat art. 304 pct. 6 C. proc. civ.; instanţa de judecată având obligaţia de a-l încadra în motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Acest motiv de recurs, datorită greşelii materiale, a fost considerat tardiv, deşi era în termen, şi, în continuare, contestatoarea arată că instanţa a acordat ce nu s-a cerut prin considerentele deciziei, privind acest motiv de casare;
- a omis să se pronunţe la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea acestei critici, contestatoarea arată că instanţa de recurs a omis să analizeze Hotărârea nr. 5/1995 şi anexele acesteia, în care sunt cuprinse spaţiile comerciale ce fac parte din patrimoniul şi capitalul social şi a omis să precizeze că nici unul din aceste litigii nu a vizat corect existenţa dreptului de proprietate al ei şi, în cauză, art. 483 C. civ. nu este incident; precum şi cele referitoare la Hotărârea nr. 12 din 1996 a Consiliului Local Oneşti, Hotărârii nr. 5/1995 şi la nemotivarea cererii de instituire a ipotecii asigurătorii şi a sumei de 14.354.322.033 lei chirie datorată.
- nu a fost examinat art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ignorând prezumţia de proprietate, aplicarea greşită a legii şi i s-a contestat dreptul de a exercita controlul legalităţii Hotărârii nr. 12/1996, pe cale de excepţie, a ilegalităţii;
Şi, în sfârşit, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nepronunţându-se asupra dreptului de proprietate al cărei beneficiar este.
În consecinţă, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, aşa cum a fost formulată.
Mai întâi este de precizat că nu au fost menţionate criticile contestatoarei referitoare la apel, deoarece au fost examinate în calea de atac a recursului, cu prilejul soluţionării acestuia.
Examinând, global, contestaţia în anulare formulată de pârâtă, Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale, pe această cale, nu este admisibil să se examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Sub acest aspect, este necesară sublinierea deosebirii dintre „motivele de casare", la care se referă art. 318 C. proc. civ., şi argumentele de fapt şi de drept, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar aceste motive sunt prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. Instanţa este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare şi nu afirmaţiilor, frazelor, argumentelor de fapt şi de drept, care susţin motivul de casare.
De asemenea, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Este suficient ca instanţa de recurs să arate temeiul şi justificarea respingerii motivului de recurs, să dovedească, din punct de vedere juridic, netemeinicia acestuia, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele şi afirmaţiile recurentului. Chiar dacă mai multe motive de recurs au fost discutate şi respinse în bloc nu este deschisă calea prevăzută de art. 318 C. proc. civ., pentru anularea hotărârii.
În speţă, instanţa de recurs a analizat şi examinat toate motivele de recurs invocate de recurentă, Curtea Supremă de Justiţie, chiar dacă unele motive de casare le-a analizat global, printr-un raţionament juridic de sinteză, nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmare recurentului, astfel că, în aceste condiţii, nu este deschisă calea contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 318 C. proc. civ.
Referitor la critica contestatoarei, că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu a fost cercetat, Curtea, constatând că acest motiv de casare nu a fost formulat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., situaţie faţă de care, legal şi temeinic, instanţa de recurs nu l-a mai cercetat.
Aşa fiind, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anularea deciziei nr. 1931 din 15 martie 2002 a secţiei comerciale a Curţii Supreme de Justiţie, formulată de contestatoarea SC O. SA Oneşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1911/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1917/2003. Comercial → |
|---|
