CSJ. Decizia nr. 1910/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1910/2003
Dosar nr. 9178/2001
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2 din 5 octombrie 2001 la Tribunalul Neamţ, reclamanta – furnizoare SC P.B. SA Roman a chemat în judecată pe pârâta-beneficiară SC E.G.M. Piatra Neamţ, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 47.393.759 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri livrate şi 10.592.410 lei cu titlu de penalităţi.
În motivarea cererii, reclamanta arată că între părţi există un contract comercial de custodie, în baza căruia a livrat ţevi cu avize de expediţie în cursul anului 1998, iar ulterior, pârâta a refuzat la plată factura nr. 1531003 din 20 iulie 2000, reprezentând contravaloarea acestor facturi.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar, la termenul din 30 ianuarie 2001, reprezentantul său a solicitat acordarea unui termen pentru a achita ceea ce datorează reclamantei, ulterior, nemaiprezentându-se spre a face dovada plăţii.
Prin sentinţa civilă ne.154 din 27 februarie 2001, a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost formulată, reţinându-se că pârâta are o răspundere contractuală de plată a preţului, pe care nu şi-a îndeplinit-o, deşi a recunoscut-o în instanţă.
Nemulţumită de această soluţie, pârâta a declarat apel, criticând soluţia pronunţată de tribunal pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că nu s-a putut apăra pe motivul lipsei pârâtului, greşit a fost obligată la plata penalităţilor deoarece dispoziţiile art. 4 din contract se refereau la anul 1998, iar imposibilitatea plăţilor s-au datorat terţilor beneficiari, care au refuzat plata, nefiind văzute.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 576 din 13 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Pentru a pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut:
Într-adevăr, potrivit art. III lit. b) din contractul de custodie, preţul pentru produsele livrate pârâtei, ca „intermediară" a unei vânzări, nu devine scadent la data încheierii procesului-verbal de custodie.
Conform aceluiaşi contract, procesul de efectuare a plăţii se derula astfel: pârâta vindea produsul terţului beneficiar, iar apoi era obligată a transmite furnizorului specificaţii cu produsele vândute, în concordanţă cu şi dintre cele preluate iniţial cu procese-verbale. Pe baza specificaţiilor primite, furnizorul emitea factura custodelui, iar nu beneficiarului real, iar primul avea obligaţia de a achita preţul în trei zile de la data facturii.
În speţă, este cert că preţul nu s-a achitat, iar dacă reclamanta a facturat şi produse neincluse în specificaţiile transmise de pârâtă, acest lucru trebuia dovedit de aceasta din urmă, care, la fond, n-a contestat datoria, dar o face în apel, fără a dispune de acte probante.
În privinţa penalităţilor, ele sunt prevăzute contractual pentru anul 1998 şi au fost calculate pentru livrări efectuate tot în cursul acelui an, iar nu după încetarea contractului.
În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, susţinând, în esenţă, că produsele menţionate în factura nr. 1531003 din 20 iulie 2000 au fost livrate şi preluate în custodie de ea, în cursul anului 1999, unor societăţi cu capital de stat, care, datorită blocajului financiar, nu i le-a achitat nici în prezent şi consideră că obligarea ei la plata penalităţilor de întârziere este neîntemeiată, fiind extracontractuală şi, în consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului şi obligarea sa numai la plata contravalorii produselor livrate de reclamantă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit contractului încheiat de părţi, pârâta trebuia ca, lunar, să întocmească o situaţie cu mărfurile vândute şi s-o transmită reclamantei, care urma să emită factura, iar pârâta să achite preţul mărfurilor ce le vânduse după ce, în prealabil, oprea comisionul stabilit.
Însă, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv, nu a achitat preţul datorat, de 47.393.759 lei, conform facturii fiscale nr. 1531003 din 20 iulie 2000, situaţie în care, conform art. III lit. c) din contract, i s-au calculat penalităţi de întârziere, în sumă de 10.592.410 lei.
Având în vedere că pârâta a consimţit la încheierea contractului, precum şi că, potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legale făcute de părţi au putere de lege, aceasta va fi obligată şi la plata penalităţilor de întârziere, conform clauzei penale inserate în contractul părţilor, aşa cum legal şi temeinic au stabilit celelalte instanţe.
Faţă de cele ce preced, Curtea urmează ca, în baza art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei, SC E.G.M. SA Piatra Neamţ, împotriva deciziei nr. 576 din 13 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 191/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1911/2003. Comercial → |
|---|
