CSJ. Decizia nr. 1934/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1934/2003
Dosar nr. 5044/2001
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5762 din 3 octombrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis cererea formulată de R.A. T. Bucureşti şi a obligat-o pe pârâta SC R.C.S. Bucureşti la plata sumei de 44.003.217 lei penalităţi de întârziere şi diferenţa de curs valutar, precum şi la 13.685.319 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 507 din 30 martie 2001, a admis recursul declarat de pârâtă , a schimbat în tot sentinţa apelată şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 9.764.259 lei penalităţi de întârziere şi la 3.685.319 lei cheltuieli de judecată.
Totodată, a respins cererea privind plata diferenţei de curs valutar ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate conform contractului, suma de 9.764.259 lei şi că cererea privind plata diferenţei de curs valutar este neîntemeiată întrucât tariful prevăzut în contract este stabilit în dolari.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile contractului nr. 167/1995, aşa încât penalităţile de întârziere sunt în sumă de 44.003.217 lei şi că trebuia să acorde şi diferenţa de curs valutar, având în vedere, pe de o parte, prevederile contractului 167/1995, iar pe de altă parte, faptul că, după expirarea acestui contract, pârâta a continuat să utilizeze stâlpii, contravaloarea chiriei şi diferenţa de curs valutar.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
În mod just instanţa de apel a reţinut că nu poate fi invocat drept temei pentru plata penalităţilor de întârziere şi a diferenţei de curs valutar, contractul nr. 167 din 11 mai 1999 atâta vreme cât acesta a fost în vigoare numai până în luna septembrie 1999.
Corect a reţinut instanţa de apel că reclamanta a calculat greşit penalităţile de întârziere după zece zile de la emiterea facturii şi nu de la scadenţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 24 din contractul de autorizare. Aşa fiind, suma datorată de pârâtă, potrivit prevederilor contractului, este de 9.764.259 lei care a şi fost acordată de instanţa de apel.
Capătul de cerere privind plata diferenţei de curs valutar a fost corect soluţionat de instanţa de apel atâta vreme, cât tariful stabilit în contract este în dolari, iar, după expirarea contractului, pretenţiile reclamantei sunt lipsite de temei juridic.
Susţinerea reclamantei că stâlpii au fost utilizaţi şi după expirarea contractului este nefondată întrucât, pe de o parte, nu a făcut nici o dovadă în acest sens, iar pe de altă parte, pentru că pentru aceeaşi stâlpi are încheiate contracte de autorizare şi cu alte societăţi care utilizează ca suport diverse tipuri de cabluri.
În consecinţă, Decizia atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care Curtea, în conformitate cu art. 316 raportat la art. 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.A.T. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 567 din 30 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1933/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1937/2003. Comercial → |
|---|
