CSJ. Decizia nr. 1937/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1937/2003
Dosar nr. 8080/2001
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 aprilie 2000, reclamanta SC D.S.C. SRL Târgu Mureş a chemat în judecată pârâta SC A.P.R. SA, filiala Mureş, solicitând admiterea acţiunii şi, în consecinţă:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri civile, în baza contractului de asigurare nr. 1000655 din 16 aprilie 1999, în favoarea SC M., cu sediul în Ungaria, Budapesta, având un cont bancar la Banca Central European Internaţional Bank Ltd;
- obligarea pârâtei la plata dobânzilor de 12% stabilite prin Regulamentul valutar nr. 3 al B.N.R. pentru acoperirea prejudiciului creat de pârâtă;
- obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin precizarea la acţiune (dosar 3695/2000) reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A. în favoarea sa.
Tribunalul Mureş, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1344, pronunţată la data de 12 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei SC D.S.C. SRL Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâta SC A.P.R. SA Târgu Mureş şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 45.000 dolari S.U.A., reprezentând despăgubiri datorate în temeiul contractului de asigurare nr. 1000655 din 16 aprilie 1999.
Prin aceeaşi sentinţă a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi a obligat pârâta la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că:
- la data de 19 aprilie 1999, reclamanta, în calitate de asigurat, şi pârâta, în calitate de asigurător, au încheiat un contract de asigurare pentru autovehiculul marca Ford-Tranzit, autovehiculul fiind asigurat pentru avarii + furt, C.M.R. (răspunderea transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru marfa transportată) şi Carte Verde (răspunderea civilă auto, cu valabilitate în afara teritoriului României).
- în cursul lunii mai 1999, reclamanta urma să transporte, de la Budapesta la Târgu Mureş, 20 cutii (400 bucăţi) plăci de bază pentru calculatoare; marfa a fost încărcată în maşina transportatoare, marca Ford-Tranzit, în data de 27 martie 1999, a fost verificată de organul vamal competent, iar maşina a fost sigilată cu două plombe şi pregătită pentru transport, aspecte ce rezultă din scrisoarea internaţională de trăsură (dosar fond) şi declaraţia vamală coroborate cu declaraţia martorului O.L., care a fost de faţă la încărcarea mărfii, precum şi la verificarea şi, respectiv, sigilarea mijlocului de transport de către organul vamal.
- în noaptea de 27 spre 28 mai 1999, şoferul O.L. s-a cazat la pensiunea W. din oraşul Törökbalint, iar maşina a fost parcată în parcarea pensiunii; a doua zi dimineaţa, 28 mai 19999, în jurul orei 730, şoferul a constatat că sigiliul de la uşa din spate fusese rupt, uşa forţată, iar marfa nu mai era în maşină; şoferul a rugat recepţionera să-l lămurească asupra procedurii de urmat pentru a anunţa organele de poliţie, care au fost anunţate de către recepţioneră, şi aceasta i-a comunicat şoferului să ducă maşina la Poliţie, unde acesta a relatat cele întâmplate şi au fost consemnate într-un proces-verbal.
Tribunalul a mai reţinut că reclamanta a anunţat-o pe pârâtă de evenimentul asigurat şi i-a pus la dispoziţie documentele pe care le deţinea, solicitându-i plata primei de asigurare, conform contractului de asigurare încheiat la 19 aprilie 1999.
Tribunalul a apreciat că, din probele administrate, rezultă că marfa transportată de reclamantă cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă şi, în consecinţă, reclamanta răspunde faţă de proprietara mărfii, conform art. 17 din Convenţia privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele (C.M.R.) şi asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăuşului, să plătească acestuia sau terţei persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligaţia asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din Condiţiile generale C.M.R.
În legătură cu data la care marfa a fost încărcată şi vămuită, tribunalul a reţinut că este certă ziua de 27 mai 1999 şi nu 26 mai 1999, aşa cum s-a arătat iniţial în acţiunea introductivă, şi că nu poate fi vorba decât de o eroare materială în cuprinsul acţiunii, deoarece, din toate probele aflate la dosar, reiese, fără dubiu, că data încărcării şi vămuirii a fost 27 mai 1999, iar sustragerea mărfii a avut loc în noaptea de 27 spre 28 mai, iar procesul-verbal a fost întocmit de poliţia ungară în ziua de 28 mai 1999.
Faţă de susţinerile pârâtei că nu s-ar fi făcut dovada că şoferul a fost în deplasare cu maşina asigurată în perioada menţionată în acţiune, bazată pe inadvertenţele din declaraţii şi pe lipsa menţiunii numelui său în înscrisurile întocmite la pensiune, tribunalul a apreciat că această dovadă a fost făcută prin procesul-verbal întocmit de poliţie, care constituie act oficial şi care dovedeşte că, cel puţin, în data de 28 mai 1999, şoferul se afla în Ungaria cu maşina în litigiu, iar probaţiunea, în acest sens, se completează cu celelalte mijloace de probă de la dosar, deci, ordinul de deplasare şi declaraţiile celor doi martori.
În termen legal, împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, pârâta SC A.P.R. SA Bucureşti, a declarat apel, susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- instanţa a modificat ziua în care reclamanta a susţinut că s-a comis furtul, reţinând că este vorba de ziua de 27 mai 1999 şi nu de 26 mai 1999, fapt inexact şi pe care reclamanta niciodată nu l-a afirmat şi dovedit.
- reclamanta nu a prezentat nici un act doveditor al furtului pretins, în afară de declaraţiile şoferului şi ale reclamantei, din care rezultă că şoferul a plecat din Târgu Mureş în ziua de marţi, 25 mai 1999, a ajuns la Budapesta pe 26 mai 1999, când a vămuit marfa, a sigilat-o în maşină şi s-a cazat la pensiunea W.; că, în noaptea de 26 spre 27 mai 1999, marfa ar fi fost furată din mijlocul de transport parcat la pensiune; că şoferul, cunoscător al locului şi al limbii maghiare, nu a declarat personal furtul pretins, deşi avea această obligaţie conform contractului, că şoferul s-a întors vineri, 28 mai 1999 la Târgu Mureş, în aceeaşi zi în care, la ora 1200, era audiat ca martor de Poliţia din Budapesta. Deci, arată pârâta, din probele reclamantei rezultă că furtul ar fi fost comis în noaptea de miercuri, 26 mai spre 27 mai 1999, pentru o marfă vămuită în zilele de 27 şi 28 mai 1999, ceea ce este imposibil.
Prin apelul său, pârâta mai arată că hotărârea este şi nelegală, întrucât şoferul, potrivit obligaţiilor prevăzute de art. 10.2 cap.10 din „Condiţiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului", nu a anunţat imediat organele de poliţie şi pentru faptul că nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, întrucât reclamanta nu a informat-o cu privire la interesul în cauză ale celor trei persoane juridice – exportator, transportator şi importator, care, toate, au un administrator comun, şi anume, pe D.T. din Ungaria, şi, deci, şi un interes comun, fiind înlăturată astfel condiţia răspunderii numai faţă de daunele produse de terţi, condiţie care este prevăzută şi de art. 17 pct. 4 lit. c) şi pct. 5, precum şi de dispoziţiile art. 18 pct. 1 din Convenţia C.R.M.
Prin încheierea nr. 2062 din 30 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a strămutat judecarea procesului de la Curtea de Apel Târgu Mureş la Curtea de Apel Bacău, cu păstrarea actelor îndeplinite de instanţă anterior cererii.
La Curtea de Apel Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. 1925 din 24 aprilie 2001.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 485, pronunţată la data de 5 iulie 2001, a respins apelul pârâtei, ca nefondat, şi a respins şi cererea intimatei, SC D.S.C. SRL Târgu Mureş, pentru cheltuieli de judecată, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, şi anume, că dispariţia mărfii s-a produs în noaptea de 27 spre 28 mai 1999 şi că asiguratul s-a conformat dispoziţiilor din „Condiţiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru marfa transportată (C.M.R.)", şoferul, în declaraţia dată la Poliţia din Budaörşi, a solicitat, în numele firmei, luarea măsurilor necesare pentru recuperarea pagubei şi pedepsirea făptuitorului şi această declaraţie echivalează cu o sesizare penală.
Prin cererea înregistrată cu nr. 1925 din 30 august 2001, pârâta, SC A.P.R. SA, devenită ulterior SC A.R.A.G.I. SA, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 485 din 5 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Pârâta şi-a motivat în drept recursul pe dispoziţiile pct. 8, 9 şi 10 ale art. 304 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, pârâta susţine că Decizia recurată este netemeinică, întrucât instanţa de apel şi-a însuşit greşit motivarea instanţei de fond, care, acceptând modificarea datei comiterii presupusului furt, a schimbat natura şi înţelesul lămurit al cauzei, interpretând astfel, eronat actul dedus judecăţii.
Recurenta arată că schimbarea datei furtului după depunerea concluziilor părţilor, la judecarea în fond a cauzei, nu poate fi considerată o modificare a acţiunii şi nici o precizare a acesteia, întrucât nu a fost pusă în discuţia părţilor, pentru ca fiecare să-şi argumenteze susţinerile proprii faţă de această noutate, fiind încălcate prevederile art. 132 C. proc. civ.
Printr-un alt motiv de recurs se arată că şoferul, ca reprezentant al reclamantului transportator, cunoştea obligaţia, deoarece făcea parte din „Condiţiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru marfa transportată" [art. 10.2 lit. a)] – ca, în cazul producerii evenimentului, să înştiinţeze imediat organele de poliţie cele mai apropiate, cerând întocmirea actului constatator cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului şi a pagubelor, obligaţie pe care intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit-o.
Instanţa de apel, arată recurenta, a motivat în mod cu totul subiectiv şi cu nesocotirea obligaţiilor intimatei-reclamante, ca asigurat, şi conform poliţei de asigurare, când „echivalează" declaraţia de martor dată de şofer la poliţia maghiară, cu o „sesizare penală" şi, de asemenea, instanţa greşeşte şi când invocă un alt fapt nereal, şi anume, scrisoarea nr. 2477 din 15 septembrie 1999, depusă de intimată la instanţa de apel, ca fiind o comunicare făcută de poliţie intimatei-reclamante. În realitate, intimata-reclamantă a depus sus menţionatul act, emis de poliţia maghiară, la termenul de judecată din 14 iunie 2001, cu scrisoarea sa, în care face menţiunea că, de această dată, au fost furate 500 bucăţi plăci de bază pentru calculatoare. Reclamanta a făcut, de-a lungul acestui proces, precizări contradictorii cu privire la cantitatea mărfii pe care susţine că i-a fost furată, menţionând succesiv cantităţile de 400 bucăţi, prin acţiune, 300 kg în scrisoarea internaţională de trăsură, 500 bucăţi în scrisoarea intimatei, depusă instanţei de apel la termenul din 14 iunie 2001, şi 40 bucăţi reţinute de instanţa de apel în decizie. (dosar 1925/2001).
Recurenta mai susţine că Decizia este netemeinică şi pentru faptul că, deşi a solicitat atât oral, cât şi în scris încuviinţarea unei expertize de specialitate, precum şi obligarea intimatei-reclamante de a depune o dovadă cu privire la valoarea de cumpărare a mărfurilor faţă de care s-a făcut afirmaţia că provin din Taiwan, cum, de altfel, exportatorul maghiar, M.K.F.T. SRL, a făcut menţiunea în factura de export întocmită, instanţa de apel nu a dispus nimic faţă de aceste mijloace de apărare şi dovezi, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu atât mai mult, cu cât reclamanta a modificat permanent, pe parcursul judecăţii cauzei, cantităţile de marfă pretinse.
Se susţine că instanţele trebuiau să-i solicite reclamantei dovezi cu privire la cantitatea exactă a mărfii, valoarea acestora facturată în ţara de origine Taiwan, dacă erau în stare de funcţionare şi dacă erau însoţite de certificatul de garanţie şi cartea tehnică emisă de producător, dar, neproducând aceste dovezi, intimata-reclamantă a solicitat şi obţinut obligarea sa la plata sumei de 45.000 dolari S.U.A. numai pe baza unor afirmaţii şi a unor acte unilateral emise de exportatorul maghiar pentru transportatorul şi importatorul din Târgu Mureş, care au ca asociat pe acelaşi D.T., administrator al M.K.F.T. Budapesta, fapt precizat de şoferul O.L. şi consemnat de poliţia din Budaörşi în procesul-verbal din 28 mai 1999.
Recurenta mai arată că Decizia este şi nelegală, întrucât instanţa de apel nu a ţinut seama că intimata-reclamantă a încălcat prevederile convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, prescurtat „C.M.R.", care guvernează acest domeniu şi care, prin art. 3, art. 17 pct. 4 lit. c) şi pct. 5 şi art. 18 pct. 1 din această convenţie, stabileşte răspunderile transportatorului;
Se mai precizează că, prin contractul de asigurare (poliţă) încheiat de părţi, a fost asigurată activitatea transportatorului faţă de terţi şi nu evenimentele suferite de mijloacele de transport cu care transportatorul îşi prestează serviciile sale, fapt care obligă pe intimata-reclamantă să facă dovada valorii mărfii faţă de care se susţine că a fost furată, prin prezentarea actelor emise de ţara de origine, respectiv, Taiwan, pentru că numai dauna concretă se suportă.
Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, desfiinţarea acesteia şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Analizând Decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate de pârâtă, se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Astfel, analizând primul motiv de recurs, ce priveşte schimbarea datei furtului de către reclamantă, prin concluzia scrisă, înregistrată cu nr. 3695 din 11 octombrie 2000 (dosar nr. 3695/2000) şi considerată greşit de instanţa de fond greşeală de dactilografiere, motivare însuşită şi de instanţa de apel şi explicată prin faptul că declaraţia şoferului L.O. la Poliţia din Budaörsi, pe data de 28 mai 1999, nu indică date calendaristice, ci face referire la zilele săptămânii, indicate prin folosirea cuvintelor „ieri", astăzi, „a doua zi", „după două zile", astfel încât, raportat la data declaraţiei, aceasta prezintă impreciziuni, care arată aspectul de neconcordanţă.
Din actele dosarului mai rezultă că pe ordinul de deplasare al şoferului este trecută, la durata deplasării, perioada 25 mai 1999 – 28 mai 1999, că, acest ordin poartă mai multe ştampile, la rubricile sosit: „P.M., „P.N.", „M.A.", fără a fi menţionate datele acestor sosiri, iar chitanţele privind cazarea şoferului la pensiunea W. nu sunt nominale, deci, nu pot constitui o dovadă a deplasării şoferului în zilele menţionate de aceste chitanţe, aşa încât greşit instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă situaţia de fapt stabilită de tribunal.
Analizând motivele de recurs ale pârâtei privitoare la nelegalitatea deciziei, se constată că sunt întemeiate, întrucât intimata-reclamantă nu a respectat obligaţia prevăzută la art. 10.3 lit. a) din Condiţiile generale privind asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru marfa transportată, să solicite organelor de poliţie întocmirea actului constatator cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului şi a pagubelor, instanţele, în mod greşit, reţinând că declaraţia dată de şofer la Poliţia din Budörşi echivalează cu o sesizare penală.
Se mai reţine că intimata-reclamantă nu a prezentat nici un act din care să rezulte că uşile mijlocului de transport au fost forţate şi sigiliul vamal rupt, nu există nici un act întocmit, la graniţă, de poliţia română, cu privire la starea mijlocului de transport şi, de asemenea, nu există la dosar nici dovada reparării uşilor maşinii.
Analizând materialul probator existent la dosar, se constată că intimata-reclamantă nu a făcut dovada valorii mărfurilor importate din Taiwan spre a fi vândute în România, nu a dovedit nici dacă aceste mărfuri erau însoţite de certificat de garanţie şi de cartea tehnică, emisă de producător.
Şi sub acest aspect este criticabilă Decizia recurată, instanţa de apel nu a solicitat reclamantei dovezi cu privire la calitatea mărfii pretinsă a fi furată, deci, carte tehnică şi certificat de garanţie.
De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că instanţa de apel greşit a reţinut că nu a fost dovedită identitatea dintre administratorii celor trei societăţi, care sunt părţi ale contractului de transport, fapt care a creat convingerea unui interes al acestora în cauză (dosar nr. 3695/2000).
Din considerentele arătate rezultă că reclamanta nu şi-a dovedit acţiunea şi nu a respectat obligaţia din Condiţiile generale pentru asigurarea răspunderii transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru marfa transportată [art. 10.2 lit. a)] ca, în cazul producerii evenimentului, să înştiinţeze imediat organele de poliţie cele mai apropiate şi să solicite întocmirea actului constatator cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului şi a pagubelor, deoarece „procesul-verbal de audiere a martorului, şoferul O.L., nu are caracterul unei sesizări penale privind furtul.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, a reţinut situaţia de fapt stabilită la fond şi nu a încuviinţat completarea probatorului, cu toate că pârâta SC A.P.R. SA a solicitat acest lucru în considerarea caracterului devolutiv al apelului.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica Decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, pe care o va schimba şi va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă, SC D.S.C. SRL Târgu Mureş, la plata cheltuielilor de judecată din recurs, în cuantum de 19.447.500 lei, către recurenta-pârâtă SC A.R.A.G.I. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A.G.I. SA, fostă SC A.P.R. SA, împotriva deciziei nr. 485 din 5 iulie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1344 din 12 octombrie 2000 a Tribunalului Mureş, pe care o schimbă şi respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
Obligă intimata la plata sumei de 19.447.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurenta-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1934/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1938/2003. Comercial → |
|---|
