CSJ. Decizia nr. 1941/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1941/2003
Dosar nr. 9193/2001
Şedinţa publică din 28 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iunie 2000, reclamanta SC E. SA, sucursala de distribuţie Piteşti, a chemat în judecată pe pârâta SC A.A.G. SA Curtea de Argeş, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.137.006.259 lei tarif majorat energie electrică, 180.095.180 lei penalităţi întârziere şi suma de 43.283.932 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Argeş, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1045/C din 29 noiembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.137.006.259 lei, cu titlu de tarif majorat, suma de 180.095.180 lei penalităţi de întârziere şi suma de 44.233.932 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada culpei pârâtei în neîndeplinirea obligaţiei de plată asumată prin contractele semnate, fără obiecţiuni.
În termen legal, pârâta a declarat apel împotriva sentinţei, invocând următoarele motive:
- nu toate contractele de furnizare a energiei electrice conţineau clauze referitoare la obligarea de plată a penalităţilor de întârziere, astfel că greşit s-a cerut obligarea pârâtelor la plata de penalităţi aferente debitului de 72.112.012 lei prevăzut în factura nr. 7479 din 9 august 1996. Această factură figurează în specificaţia de calcul la factura nr. 72482 din 9 iunie 1997, care cuprinde şi penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a energiei electrice facturate cu factura inclusă în ea;
- penalităţile de întârziere se calculează, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/1992, după 30 de zile de la scadenţă, iar pentru facturile nr. 7642 din 28 august 1996; nr. 7739 din 10 septembrie 1996, nr. 7888 din 27 septembrie 1996 şi nr. 7991 din 10 octombrie 1996, acestea au fost calculate numai 10 zile de la scadenţă, situaţia fiind aceeaşi în privinţa majorărilor de tarif.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 477/A-C, pronunţată la data de 10 septembrie 2001, a admis apelul declarat de pârâta SC A.A.G. SA Curtea de Argeş, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că stabileşte majorările la 750.864.441 lei şi penalităţile la 23.581.343 lei, cu 26.134.055 lei cheltuieli de judecată la prima instanţă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 11.993.500 lei, apelantei-pârâte.
Prin aceeaşi decizie a fost obligată pârâta la plata sumei de 4.588.500 lei taxă de timbru neachitată în apel.
Instanţa de apel a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, care a luat în considerare motivele de apel inserate în obiectivele expertizei solicitate de pârâtă.
Expertul a stabilit că, în perioada 8 iunie 1997 – 8 iunie 2000, majorările de tarif datorate de SC A.A.G. SA însumează 750.869.441,24 lei, iar penalităţile 23.581.343,05 lei.
Intimata-reclamantă a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, în sensul că, în mod eronat, s-au efectuat calculele majorărilor de tarif şi a penalităţilor de întârziere pe termen de 3 ani în urmă de la data introducerii acţiunii şi, deci, că s-au aplicat greşit prevederile Decretului nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, deoarece, din procesul-verbal de reeşalonare a datoriilor rezultă că a operat întreruperea prescripţiei extinctive la data recunoaşterii datoriei, respectiv, la 13 ianuarie 2001, dată de la care expertul trebuia să înceapă calculul prescripţiei.
Prin petiţia înregistrată la data de 30 octombrie 2001, reclamanta SC E. SA – E.D.F.E.E. Piteşti, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta îşi motivează în drept recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ., susţinând că:
- Decizia este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât a apreciat greşit prevederile Decretului nr. 167/1958, cu privire la prescripţie, concluzionând că, pentru debitele anterioare datei de 8 iunie 2000, a operat prescripţia.
Instanţa a respins în mod netemeinic obiecţiunile sale, cu privire la acest aspect, depuse la termenul din 10 septembrie 2001, fără a avea în vedere dispoziţiile legale ale art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că: „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune".
Recurenta arată că, în speţă, calculul prescripţiei trebuia efectuat începând cu data scadenţei fiecărei facturi, ţinând cont şi de datele la care s-au efectuat plăţi parţiale, iar expertul a calculat greşit termenul de prescripţie pornind de la data introducerii acţiunii, 8 iunie 2000, calculând trei ani în urmă, şi instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 16 lit. a) şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958, cu privire la întreruperea cursului prescripţiei prin plăţi parţiale şi prin recunoaşterea debitelor, materializată în perfectarea graficului de reeşalonare a datoriei încheiat la data de 13 ianuarie 2000.
- Decizia se întemeiază pe următoarele greşeli de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, sub următoarele aspecte:
- modul de calcul al penalităţilor de întârziere şi al majorărilor aplicat de expert nu respectă prevederile din contract şi din actul adiţional, reducând în mod neîntemeiat cuantumul acestora, prin reducerea nejustificată a numărului de zile de întârziere, fapt semnalat în cererea de refacere a expertizei depusă la termenul din 11 iunie 2001, dar instanţa nu a luat în considerare obiecţiunile formulate şi nu a dispus expertului nici un obiectiv cu privire la acesta;
- expertul consemnează în expertiza refăcută că părţile sunt de acord cu modul de calcul al penalităţilor, prezentat în expertiza din 17 mai 2001, afirmaţie neadevărată, întrucât, la punctajul efectuat în data de 4 iulie 2001, „ne-am menţinut obiecţiunile expuse în întâmpinare şi am solicitat să se efectueze calcularea corectă a majorărilor şi penalităţilor datorate în conformitate cu prevederile contractuale";
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, concluzionând că, în contractele de furnizare a energiei electrice, anterioare datei de 30 august 1996, nu exista clauză penală fără să se pronunţe cu privire la contractul nr. 74300101 din 1995, depus odată cu întâmpinarea, contract în care, la art. 12 alin. (7), se prevede o penalitate de 0,4% pe zi întârziere. Această probă existentă la dosar – nu a fost reţinută de instanţa de apel, care concluzionează că: „greşit s-a cerut obligarea pârâtei la plata de penalităţi aferente debitului de 72.112.012 lei, prevăzut în factura nr. 7479 din 9 august 1996", motivarea dată de instanţă fiind că „nu toate contractele de furnizare a energiei electrice conţineau clauza referitoare la obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere".
Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de tribunal ca fiind temeinică şi legală.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Analizând Decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală.
Astfel, primul şi al doilea motiv de recurs nu pot fi primite, întrucât corect au fost interpretate şi aplicate prevederile Decretului nr. 167/1958, cu privire la prescripţie, astfel, penalităţile de întârziere şi majorările de tarif, datorate reclamantei, au fost calculate pe perioada 8 iunie 1997 – 8 iunie 2000, perioadă ce nu intra în incidenţa prescripţiei extinctive şi, de asemenea, expertul corect a reţinut că recunoaşterea debitelor materializată în graficul de eşalonare a datoriilor, încheiat la 13 ianuarie 2001, nu constituie o întrerupere a prescripţiei.
În consecinţă, Curtea reţine că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, instanţa de apel corect a stabilit că, pe perioada 8 iunie 1997 – 8 iunie 2000, pârâta datorează majorări de tarif în cuantum de 750.849.441,24 lei şi penalităţi de 23.581.343,05 lei, hotărârea pronunţată fiind temeinică şi legală.
Faţă de aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E. SA Piteşti împotriva deciziei nr. 477/A/C din 10 septembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1940/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1945/2003. Comercial → |
|---|
