CSJ. Decizia nr. 1996/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.1996/2003DOSAR Nr.9261/2001
Şedinţa publică din 1 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „O. U. N." Istambul împotriva deciziei nr.932 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova-secţia comercială.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta prin avocat C .P, lipsind celelalte părţi.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este netimbrat.
Recurentul, prin avocat, declară că înţelege să nu timbreze recursul.
Curtea rămâne în pronunţare pe excepţia de netimbrare a recursului.
CURTE.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.932 din 27 septembrie 2001 Curtea de Apel Craiova-Secţia Comercială a respins ca nefondat apelul promovat de pârâta S.C „O.U.N."Istambul împotriva sentinţei nr.781 din 22 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.6556/1998 în contradictor cu reclamanta S.C. Transport Auto SA Timiş.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta S.C. „O.U.N."Istambul, cererea nefiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 8.997.500 lei şi nici cu timbru judiciar în sumă de 50.000 lei încălcându-se astfel prevederile art.11 şi Legea nr.146/1997 modificată privind taxa judiciară de timbru şi ale art.3 din OG nr.32/1994 privind timbrul judiciar.
Cum potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii, iar recurenta deşi încunoştiinţată prin citaţie conform art.36 din Normele de aplicare ale legii, la termenul din 1 aprilie 2003 despre taxele datorate, nu a făcut dovada plăţii lor, Curtea va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. „O.U.N."Istambul împotriva deciziei nr.932 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova-secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1994/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 20/2003. Comercial → |
---|