CSJ. Decizia nr. 2423/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2423/2003

Dosar nr. 2802/2002

Şedinţa publică din 18 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 382 din 4 iulie 2002, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, a fost admisă cererea reclamantei S.C.A. S.M., în contradictoriu cu pârâta SC E.F. SA Piteşti, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 84.807.182 lei, din care suma de 68.991.268 lei cu titlu de contravaloare nefolosinţă spaţiu închiriat şi 15.815.816 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. A constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind evacuarea pârâtei. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.471.500 lei.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat acţiune în anulare pârâta SC E.F. SA Piteşti.

Acţiunea în anulare nu a fost legal timbrată.

Prin rezoluţie, Curtea a dispus citarea petentei cu menţiunea achitării unei taxe judiciare de timbru, în cuantum de 2.866.713 lei, precum şi a unui timbru judiciar în valoare de 30.000 lei.

Prin Decizia nr. 1498 din 11 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI-a comercială, a anulat, ca netimbrată, acţiunea în anulare formulată de SC E.F. SRL Piteşti, reţinându-se că reclamanta a fost legal citată cu menţiunea timbrării, conform dovezii aflate la dosarul de apel, aceasta neconformându-se normelor imperative prevăzute de legea timbrului.

În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs SC E.F SRL Piteşti, criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că, la data de 11 noiembrie 2002, a fost în imposibilitate a se prezenta, motiv pentru care a solicitat termen pentru angajarea unui avocat, situaţie în care nu a achitat taxa de timbru aferentă.

În dovedirea celor susţinute, recurenta a depus certificat medical aflat la dosarul de recurs, solicitând admiterea recursului, invocând, ca temei de casare, art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că, în apel, apelanta a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei fără a o motiva, în sensul precizării unor motive întemeiate, însă, conform art. 156 C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat cu nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., atâta vreme, cât aceasta a fost citată cu menţiunea timbrării, iar legea timbrului prevede expres că taxele de timbru se plătesc anticipat.

Prin urmare, instanţa de apel, în mod legal şi temeinic, a respins cererea de amânare a judecării cauzei, atâta timp cât a fost înştiinţată la 21 octombrie 2002, iar apelul a fost judecat la 11 noiembrie 2002, apelanta nu a achitat taxe de timbru datorată.

Depunerea certificatului medical de abia în recurs, nu poate fi luat în considerare, deoarece apelanta avea posibilitatea de a-l ataşa cererii de amânare aflate la dosarul de apel, ceea ce nu a făcut.

Faţă de cele menţionate, Curtea constată că soluţia pronunţată în apel este legală şi temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.F. SRL Piteşti împotriva deciziei nr. 1498 din 11 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2423/2003. Comercial