CSJ. Decizia nr. 2441/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2441/2003
Dosar nr. 2665/2002
Şedinţa publică din 22 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Reclamanta, Primăria Municipiului Piatra Neamţ, a cerut obligarea pârâtei SC. SA la plata sumelor de
-48.119.531 lei – taxă de folosinţă, fără titlu, a suprafeţei de 488,5 mp teren intravilan şi
- 43.530.169 lei majorări de întârziere pentru perioada 13 august 1996 – 30 septembrie 1999, precum şi
- ridicarea construcţiilor amplasate la punctele de lucru, contractul fiind expirat.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 401 din 5 iunie 2001 a obligat pârâta la 47.432.163 lei taxă de folosinţă şi 43.530.169 lei majorări de întârziere, iar Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 430 din 4 decembrie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că:
- pârâta a plătit anual taxa de folosinţă în baza Legii nr. 69/1993;
- taxa cerută nu este datorată decât în baza unui contract de închiriere, care lipseşte între părţi;
- hotărârile Consiliului Local nu sunt opozabile pârâtei;
- autorităţile administraţiei locale fiind obligate, conform art. 4 şi 14 din OG nr. 33/1995, să înfiinţeze unităţile zonale de preselecţie a deşeurilor nefolosibile, încât evacuarea construcţiilor pârâtei nu se justifică.
2. Împotriva deciziei nr. 430/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întrucât „s-a produs o încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionară greşită a cauzei pe fond, hotărârea fiind şi vădit netemeinică".
Se susţine că s-au aplicat eronat dispoziţiile Legii nr. 69/1993, deşi au incidenţă prevederile Legii 69/1991, în vigoare la acea dată, iar pârâta, ca tolerat, deci fără titlu, datora taxa de folosire determinată prin hotărârile Consiliului local.
Pe de altă parte, prin dispoziţiile OG nr. 33/1995 (abrogată prin OG nr. 16 din 26 ianuarie 2001) nu se prevede compensarea cheltuielilor făcute de societăţile comerciale cu gratuităţi pentru folosirea terenurilor din intravilanul localităţii.
3. Recursul în anulare este fondat.
3.1. Conform art. 330 alin. (1) C. proc. civ., "Procurorul General (…) din oficiu sau la cerere (…) poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive (…) pct. 2, când, prin hotărârea atacată, s-a produs o încălcare a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori aceasta este vădit netemeinică".
Recursul în anulare a fost înregistrat la 29 septembrie 2002 şi are ca obiect Decizia civilă nr. 430 din 4 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău, fiind, aşadar, declarat în termenul legal de un an prevăzut de art. 3301 alin. (1) C. proc. civ.
3.2. Între părţi a fost încheiat un contract de închiriere pentru suprafaţa de teren intravilan în litigiu; nr. 7069 din 5 iulie 1993, care a expirat la 31 decembrie 1994, fără a mai fi prelungit.
Prin urmare, pârâta a recunoscut-o pe reclamantă ca titulară a unui drept real asupra terenului, calitate în care, ca locator, i-a închiriat, iniţial, terenul.
Pârâta a executat contractul şi a achitat taxa de folosinţă stabilită de reclamantă, conform Legii nr. 69/1991 şi a hotărârilor Consiliului local, până la intrarea în vigoare a OG nr. 33 din 18 august 1995, de când a refuzat să achite taxele la nivelul iniţial, considerând că, potrivit art. 8 şi 14 din acest act normativ, beneficiază de folosinţa gratuită a terenurilor.
3.3. Pârâta, după 1 ianuarie 1995, a „dobândit" un drept de detentor precar folosind, în fapt, terenul în litigiu, fără a avea vocaţia conferită de Legea nr. 69/1993 şi Instrucţiunile de aplicare aprobate din Ordinul nr. 113 din 1 februarie 1994.
Într-adevăr, aceste prevederi legale privesc „instituirea taxei pentru folosinţa terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură şi silvicultură", de către „regiile autonome, societăţile comerciale şi celelalte persoane juridice, care datorează taxa de folosinţă pentru „terenurile proprietate de stat, aflate în administrarea sau folosinţa lor". De altfel, dispoziţiile art. 8 din Instrucţiunile Ministerului Finanţelor se referă la „unităţile plătitoare de taxă, care folosesc suprafaţa de teren, proprietate de stat, în baza unui contract de închiriere".
Or, în speţă, terenul face parte din domeniul privat al autorităţii administrative locale şi-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 69/1991, în baza cărora Consiliul local, prin hotărâre, determină taxele de folosinţă datorate, nefiind, aşadar, incidentă problema opozabilităţii actului juridic.
Pe de altă parte, prin OG nr. 33/1995 (aprobată prin OG nr. 16 din 26 ianuarie 2001) nu s-a acordat pârâtei şi tuturor prestatorilor de servicii de acest tip un drept de folosinţă gratuită asupra terenurilor pe care sunt amplasate construcţiile provizorii pentru colectarea deşeurilor.
Drept consecinţă, urmează ca, în baza art. 314 C. proc. civ., să fie casată Decizia atacată şi să se respingă apelul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 430 din 4 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, anulează Decizia atacată şi respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SA Piatra Neamţ, împotriva sentinţei nr. 401 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Neamţ
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2439/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2443/2003. Comercial → |
|---|
