CSJ. Decizia nr. 2451/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2451/2003
Dosar nr. 347/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC U.V.C.P. SA Turnu Măgurele a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.G. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la respectarea prevederilor contractuale şi achitarea cheltuielilor de judecată, conform celor arătate în acţiunea formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 1517 din 26 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 66.010.271 lei, reprezentând contravaloare marfă achitată şi nelivrată, precum şi suma de 4.635.616 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere că pârâta nu a livrat reclamantei integral marfa, iar susţinerile pe care le-a invocat în întâmpinare au fost înlăturate, ca nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 1439 din 4 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În considerentele acestei decizii, curtea de apel a reţinut că vagonul a fost predat spre transport fără obiecţiuni din partea apelantei, marfa nu a fost cântărită, livrându-se prin autorecepţie în sistem „vrac" şi vagonul nu a fost violat, aşa încât culpa pentru marfa lipsă revine apelantei-predător.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea acesteia, iar pe fondul cauzei, schimbarea în totalitate a sentinţei pronunţate de tribunal, în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamantă, cu obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susţine astfel, că greşit s-a reţinut că i-ar aparţine în exclusivitate culpa contractuală, privind minusul cantitativ de 5,9 tone din cantitatea totală de 24 tone bile forjate, deoarece ea nu şi-a însuşit punctul de vedere al părţii adverse, în sensul de a accepta obiecţiunea intimatei-pârâte, privitoare la modalitatea de livrare a mărfii şi a minusului cantitativ, iar, pe de altă parte, nu s-a avut în vedere culpa exclusivă a beneficiarului mărfii, respectiv, reclamanta, care avea obligaţia să descarce marfa şi s-o cântărească prin orice mijloace, în prezenţa reprezentanţilor staţiei C.F.R. Turnu Măgurele.
Mai susţine şi că greşit s-a considerat că nu a formulat cerere reconvenţională şi că instanţa de fond nu ar fi fost învestită cu soluţionarea acestui capăt de cerere, în condiţiile în care această cerere există la dosarul cauzei şi, de asemenea, că eronat nu au fost observate prevederile contractuale, respectiv, art. 4 pct. 2 şi 4, potrivit cărora condiţia de livrare este franco-depozit vânzător, transportul asigurându-se de cumpărător pe cheltuiala acestuia, aşa încât spezele de transport cădeau, în mod cert, în sarcina acestuia, el fiind dator cu plata contravalorii transportului.
Recursul nu este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Marfa în discuţie a fost livrată prin intermediul SC S. SA Iaşi şi expediată prin Gara S.M. Iaşi, reclamanta neavând raporturi contractuale cu această firmă intermediară, ci cu pârâta, care avea obligaţia de a-i livra integral marfa contractată, preţul acesteia fiind achitat în avans, prin compensare, modalitate de plată necontestată de pârâtă.
Prin minuta nr. 3893 din 1 septembrie 2000, semnată şi însuşită de ambele părţi, s-a consfinţit înţelegerea lor ca marfa să fie livrată în vagoane acoperite sau în containere şi nu în „vrac", în vagoane descoperite, aşa cum s-a întâmplat, deoarece, în acest caz, s-a stipulat că marfa va circula pe răspunderea predătorului.
Ca atare, cum marfa s-a livrat prin autorecepţie, în „vrac" şi a fost încărcată, spre a fi transportată, fără vreo obiecţie formulată de către pârâtă, vagonul sosind la destinaţie fără urme de violare, se reţine că este în afara oricărui dubiu că partea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale este pârâta-predător şi aceasta trebuie să suporte contravaloarea minusului cantitativ, constatat legal, în condiţii de opozabilitate, de către reclamantă.
În ce priveşte susţinerea recurentei privind neluarea în examinare a cererii reconvenţionale, se constată că o astfel de susţinere este total nefondată, la dosarul cauzei existând întâmpinarea pârâtei şi nu o cerere reconvenţională, iar apărările, care au fost formulate potrivit acesteia, au fost avute în vedere şi, corect, au fost respinse.
În consecinţă, se constată că reclamanta, deşi a plătit contravaloarea cantităţii de 24 tone marfă, a primit efectiv numai 18,1 tone, deci cu un minus cantitativ de 5,9 tone, de producerea căruia este răspunzătoare pârâta, prin nerespectarea convenţiei părţilor, ca marfa să fie livrată în vagoane acoperite (containere) şi nu în „vrac", cu vagon descoperit.
Astfel fiind, întrucât recurenta-pârâtă nu a formulat nici o critică întemeiată, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul său va fi respins, ca nefondat şi va fi menţinută hotărârea pronunţată de instanţa de apel, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.G. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1439 din 4 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2450/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2454/2003. Comercial → |
|---|
