CSJ. Decizia nr. 2475/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2475/2003
Dosar nr. 2151/2001
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL i-a chemat în judecată pe pârâţii S.L.A. şi SC S. SRL şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa: - să se constate săvârşirea actelor şi faptelor de concurenţă neloială de către pârâtul I şi II, sancţionată prin Legea nr. 11/1991; obligarea pârâţilor la înlăturarea actelor şi faptelor juridice prin care s-a săvârşit concurenţa neloială; constatarea săvârşirii infracţiunii de divulgare a secretului economic; obligarea pârâţilor la repararea daunelor pricinuite cu dobânzile aferente; aplicarea dispoziţiilor art. 581, 582 şi art. 9 pct. 4 din Legea nr. 11/1991; publicarea hotărârii de constatare a faptelor de concurenţă neloială în presă; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa nr. 239 din 30 martie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea. În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că faptele de concurenţă neloială, invocate de reclamantă, nu au fost dovedite şi că, dimpotrivă, expertiza efectuată în cauză a stabilit că transferul personalului de la SC A. SRL s-a făcut cu acordul acesteia şi că nu s-a dovedit că persoanele transferate la SC S. SRL au fost racolate de S.L.A.
Celelalte capete de cerere, privind aplicarea sancţiunilor, ca urmare a constatării faptelor de concurenţă neloială, au fost, de asemenea, respinse, atât pe aspecte de fond, cât şi pe aspecte procedurale.
Sentinţa nr. 239, pronunţată la data de 30 martie 2000, a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Miercurea Ciuc.
Criticile formulate de apelantă, privind netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei, au fost respinse, cu motivarea că, în cauză, nu s-a putut determina nici existenţa şi nici întinderea unui prejudiciu generat de practici concurenţiale neloiale, că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revenea apelantei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.
Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ. şi a susţinut, fără să dezvolte şi să argumenteze în fapt şi în drept fiecare motiv, că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice.
În esenţă, recurenta a susţinut că instanţa de apel a motivat soluţia superficial, fără să răspundă la criticile ce au fost aduse sentinţei, că instanţa şi-a însuşit concluziile expertizei fără rezerve, deşi aceasta a nesocotit acte şi fapte necinstite şi neloiale, că nu s-a rezolvat problema împărţirii costului expertizei şi că instanţa de apel trebuia să încuviinţeze completarea probelor, întrucât acestea erau necesare pentru soluţionarea litigiului.
Recurenta a mai susţinut că faptele de concurenţă neloială există, întrucât personalul de specialitate din secţia nr. 11 a fost transferat fără acordul SC A. SRL, că expertiza trebuia să stabilească date concrete, care să ducă la concluzia că S.L.A. a desfăşurat acte de concurenţă până la data demisiei de la SC A. SRL.
Instanţa de apel, a mai susţinut recurenta, a ocolit problema mijloacelor fixe, care se află în proprietatea SC S. SRL, deşi sunt proprietatea SC A. SRL.
În fine, s-a susţinut că, în virtutea rolului activ, instanţele învestite trebuiau să facă demersurile necesare pentru aflarea adevărului obiectiv, prin administrarea de noi probe.
În raport cu motivele invocate, recurenta a solicitat casarea hotărârilor criticate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991, constituie concurenţă neloială, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
Actele şi faptele pe care legea le consideră concurenţiale sunt prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 11/1991, iar încălcarea obligaţiei, de către comerciante, de a-şi desfăşura activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală, în condiţiile legii.
În raport cu dispoziţiile art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 11/1991, pe care se bazează criticile din recurs, raportate la art. 4 din aceeaşi lege, este de reţinut că, încă de la formularea cererii de chemare în judecată, recurenta a evocat manifestările concurenţiale, care priveau „dezorganizarea" activităţii societăţii SC A. SRL, ca urmare a modificării obiectului de activitate a SC S. SRL şi a includerii activităţii Secţiei nr. 11 „Confecţii metalice", urmată de demisia directorului şi transferul unui număr de angajaţi.
În scopul de a se stabili realitatea susţinerilor reclamantei, recurenta de astăzi, instanţa de fond a administrat proba cu expertiză, în care a examinat şi obiectivele formulate de SC A. SRL.
În urma obiecţiunilor formulate de reclamantă, a fost depusă completarea la raportul de expertiză.
Concluzia expertizei, pe baza actelor analizate şi a completării la raport, a fost aceea că nu s-a produs nici un prejudiciu, care să fie determinat de concurenţa neloială.
Din situaţia analitică a raporturilor juridice, desfăşurată de SC S. SRL, nu s-a constatat atragerea clientelei prin uzanţe necinstite, ci s-a apreciat corect, în alţi termeni, că această societate a devenit concurentă, prin serviciile prestate şi prin personal autorizat.
Aşadar, critica, privind lipsa de preocupare a instanţelor pentru administrarea probelor, este contrară actelor de la dosar.
În ce priveşte completarea probelor cu o nouă expertiză, faţă de termenul la care a fost solicitată, este de reţinut că nu au fost respectate prevederile art. 212 pct. 2 C. proc. civ.
Celelalte probe propuse nu au fost admise, chiar dacă nu s-a motivat expres această respingere, de vreme ce nu au fost respectate prevederile art. 138 pct. 1 C. proc. civ.
Criticile aduse expertizei au fost exprimate şi în obiecţiunile formulate de recurentă, la concluziile raportului iniţial.
Prin urmare, nu se poate invoca lipsa de rol activ a instanţelor.
Şi critica referitoare la nerezolvarea problemei costului împărţirii expertizei este nefondată, nu numai pentru că a fost pusă pentru prima dată în recurs, ci şi pentru că, în raport cu soluţia pronunţată, o astfel de împărţire nu putea să fie luată în discuţie.
În ce priveşte transferul persoanelor de la SC A. SRL la SC S. SRL, prin anexele expertizei s-a stabilit că, în bună măsură, s-au făcut, cu acordul recurentei, fără să se poată proba că au fost atrase prin acte şi fapte concurenţiale.
Asupra bunurilor puse în discuţie, deşi se susţine că instanţele nu s-au pronunţat, este de reţinut că, din petitul acţiunii, nu rezultă că s-a formulat o astfel de cerere, iar instanţele au obligaţia să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut.
Cu toate acestea, prin raportul de expertiză, s-a examinat şi această problemă, ca răspuns la obiectivele formulate de recurentă.
Referitor la modificarea actului constitutiv al societăţii-intimate, în măsura în care recurenta aprecia că ar putea fi prejudiciată prin aceste modificări, avea deschise căile procedurale, prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, instanţa de apel a răspuns corect şi la această critică, ce privea modificarea actului constitutiv.
Potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revenea recurentei, în faţa instanţelor care au soluţionat cauza, astfel că lipsa întâmpinării sau a altor probe decât cele ce au fost deja ordonate, nu sunt de natură să conducă la lipsa de rol activ şi de preocupare pentru soluţionarea corectă a cauzei.
În consecinţă, nefiind dovedite faptele concurenţiale, care să se încadreze în prevederile art. 4, 5 din Legea nr. 11/1991, nu se poate pune nici problema daunelor la care s-a referit recurenta.
Aşa fiind, cum prin criticile formulate nu s-a demonstrat că soluţiile pronunţate sunt netemeinice şi nelegale, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC A. SRL Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 576 din 9 octombrie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2476/2003. Comercial → |
|---|
