CSJ. Decizia nr. 2596/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2596/2003
Dosar nr. 1634/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2001, reclamanta SC R.I. SA a chemat în judecată pârâtul, municipiul Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate:
Nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul de asociere nr. 1/1/350 din 22 noiembrie 1994, în care SC R.I. SA s-a substituit prin contractul de cesiune nr. 6 din data de 1 februarie 1995 încheiat între acesta şi asociatul iniţial al municipiului Bucureşti, respectiv, SC B.T.T. SA.
Inexistenţa dreptului municipiului Bucureşti de a pretinde şi a reţine în sarcina acestuia debitele şi penalităţile calculate de către aceasta pe toată perioada ce s-a scurs de la data încheierii contractului şi până la data introducerii acţiunii, datorită nerespectării de către aceasta a obligaţiilor contractuale referitoare la garantarea liniştitei folosinţe a bunului ce constituie obiectul contractului.
În motivarea acţiunii, s-au arătat următoarele: prin contractul de asociere în participaţiune nr. 1/1/350/1994, municipalitatea, prin Consiliul Local şi sub semnătura Primarului General, s-a asociat cu SC B.T.T. SA în vederea reparării, restaurării, modernizării şi, ulterior, exploatării imobilului compus din construcţie în suprafaţă de 2.660 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 1320 mp. situat în Bucureşti, imobil cunoscut ca hotel C.– B.G.; ulterior, la data de 10 ianuarie 1995, între SC B.T.T. SA şi SC R.I. SA a intervenit contractul de cesiune nr. 6, cu acordul municipalităţii şi, prin care, cea de-a doua a preluat toate drepturile şi obligaţiile ce îi reveneau cedentului din contractul de asociere; la scurt timp după încheierea contractului de cesiune şi înainte de a se trece la executarea obligaţiilor asumate, reclamanta a luat cunoştinţă despre declanşarea procesului având ca obiect revendicarea imobilului ce face obiectul contractului de către moştenitorii foştilor proprietari, împotriva Consiliului General al municipiului Bucureşti, acţiunea a făcut obiectul dosarul nr. 9359/1995, aflată pe rolul Judecătoriei sectorului 5, reclamanţii renunţând la judecată în cursul procesului. După renunţarea la judecată a fost introdusă o nouă acţiune, având acelaşi obiect, respectiv, revendicarea imobilului, procesul judecându-se în fond la tribunal şi în apel la Curtea de Apel Bucureşti, în prezent, aflându-se în recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 3127 din 20 aprilie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 9 alin. (2) şi (3) din contractul de asociere nr. I/350 din 22 noiembrie 1994, contract în care reclamanta s-a substituit prin contractul de cesiune nr. 6 din 1 februarie 1995, încheiat între aceasta şi asociatul iniţial, municipiul Bucureşti, respectiv, SC B.T.T. SA, şi a constatat inexistenţa dreptului municipiului Bucureşti de a pretinde şi reţine în sarcina reclamantei debite şi penalităţi pe toată perioada ce s-a scurs de la data încheierii contractului şi până în prezent.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că în contractul de asociere la art. 9 alin. (2) şi 3 se menţionează că asociatul se obligă să exploateze întregul bun şi să plătească lunar, începând cu data semnării contractului, 25,83% din profitul net realizat din exploatarea acestuia, dar nu mai puţin de 13.500 dolari S.U.A. pe lună, iar pentru primele 24 luni, suma datorată este de 8.000 dolari S.U.A. pe lună.
Având în vedere că intenţia comună a părţilor a fost aceea de a repara şi moderniza imobilul în cauză şi apoi de a trece la exploatarea lui comercială şi văzând şi art. 9 alin. (2) şi (3) din contract, instanţa a constatat că dispoziţiile menţionate au caracterul unei clauze leonine, contrară dispoziţiilor art. 215 C. com. şi care, în baza art. 1513 C. civ., este sancţionată cu nulitatea absolută pe care instanţa o va constata în consecinţă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la inexistenţa dreptului de a pretinde şi reţine de către municipalitate, în sarcina reclamantei, debitele şi penalităţile calculate pe toată perioada ce s-a scurs de la data încheierii contractului şi până în prezent, instanţa a constatat inexistenţa unui asemenea drept, având în vedere nulitatea absolută a clauzei prevăzută de art. 9 alin. (2) şi (3) din contract, iar pe de altă parte, faptul că, pe întreaga perioadă a derulării contractului, municipiul Bucureşti, ca urmare a existenţei pe rolul instanţelor judecătoreşti a unui litigiu având ca obiect retrocedarea imobilului menţionat în contract către moştenitorii foştilor proprietari, nu a putut garanta liniştita folosinţă a imobilului de către SC R.I. SA, care în acest fel a fost pusă în imposibilitate de a-şi realiza obligaţiile contractuale, dat fiind faptul că, prin volumul important al investiţiei ce urma să se deruleze, ar fi crescut în mod considerabil valoarea utilă a unui imobil asupra căruia se disputa, însuşi, dreptul de proprietate.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând:
- în mod greşit instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din contract constituie o clauză leonină, dispoziţiile art. 1513 C. civ. nefiind incidente în cauză, deoarece încasările realizate de pârâtă se corelează în mod obişnuit cu obligaţiile asumate de aceasta, şi anume, asigurarea folosinţei bunului de către asociat pe toată durata asocierii;
- pârâta şi-a executat obligaţiile derivate din contract, deoarece aportul său în această asociere nu l-a constituit dreptul de proprietate asupra bunului, ci doar dreptul de folosinţă, care nu a fost în nici un fel tulburat prin fapta unui terţ, cum greşit a reţinut instanţa de fond. Existenţa unui litigiu care are ca obiect revendicarea dreptului de proprietate asupra imobilului între P.M.B. şi persoanele care se pretind proprietari, nu echivalează cu o tulburare de drept pricinuită asociatului prin fapta unui terţ, aşa cum este ea reglementată de codul civil, făcându-se o gravă confuzie sau cel puţin o greşită interpretare a noţiunii de „tulburare de drept prin fapta unui terţ".
- acţiunea în revendicare, aşa cum reiese din motivarea deciziei nr. 48/A din 27 ianuarie 2000, a fost promovată în anul 1999, la peste patru ani de la încheierea contractului de asociere, deci, în realitate, reclamanta nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin art. 2 şi art. 9 alin. (2) din contract, nici înainte de aşa zisa tulburare de drept;
- reclamanta, în situaţia imposibilităţii realizării obiectului asocierii, avea posibilitatea denunţării contractului, acţiune pe care nu a întreprins-o, nerenunţând la folosirea spaţiului pe care l-a exploatat fără a-şi achita obligaţiile asumate,
- voinţa părţilor a fost clar exprimată la data semnării contractului, clauzele acestuia fiind profitabile ambelor părţi, astfel că, în temeiul art. 969 C. civ., convenţia dintre părţi are putere de lege;
- admiţând că partea finală a art. 9 alin. (2) din contractul de asociere ar putea fi asimilată clauzei leonine, instanţa nu ar fi trebuit să piardă din vedere, totuşi, faptul pe care ea, însăşi, l-a stabilit, şi anume, că nu întregul contract este nul, ci doar prevederile privitoare la profitul minim garantat.
Astfel, pârâta consideră că obligaţia reclamantei nu este lovită de nulitate absolută, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci una perfect valabilă, pentru care părţile şi-au dat acordul şi de care reclamanta este ţinută, astfel încât instanţa, în mod greşit, a constatat inexistenţa dreptului său de a pretinde şi reţine în sarcina reclamantei, debite şi penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 73 din 28 martie 2003, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa atacată, şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, cu motivarea, în esenţă, că nu există o clauză leonină în contractul de asociere, câtă vreme fiecare parte şi-a asigurat realizarea unui interes practic şi, deci, dispoziţiile art. 1513 C. civ. nu sunt incidente în speţă, deoarece pârâta şi-a atribuit o sumă minim garantată, câştig care a fost corelat cu acceptul acordării procentului de 74,18 % reclamantei şi în raport cu obligaţia de a pune la dispoziţia acesteia spaţiul cu terenul aferent.
Împotriva deciziei, anterior precizată, reclamanta SC R.I. SA Luxemburg a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta arată că:
- instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura vădit neîndoielnică a acestuia, astfel, neluând în considerare natura juridică a contractului de asociere în participaţiune – art. 251 – 256 C. com., instanţa de apel transformă acest contract într-un simplu contract de închiriere, excedând astfel voinţei părţilor şi dispoziţiilor imperative ale legii - art. 251 C. com., cât şi prevederilor HG nr. 1228/1990, pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii şi locaţiei gestiunii. Potrivit acestui ultim act normativ, primăria avea posibilitatea închirierii sau concesionării imobilului în alte condiţii: licitaţie, caiet de sarcini, plăţi ferme (chirie sau redevenţe). Recurenta arată că tocmai prin eludarea acestor prevederi legale şi încălcarea dispoziţiilor exprese ale codului comercial apare ca fiind evidentă clauza leonină conţinută de art. 9 alin. (2) şi (3) din contractul de asociere;
Recurenta-reclamantă susţine că a acţionat cu bună credinţă, iniţiind lucrări pentru consolidarea şi amenajarea imobilului, scop în care a efectuat cheltuieli însumând 157.895 dolari S.U.A., aşa cum rezultă din documentele anexate şi a achitat cotele convenite către primărie, însumând 190.505 dolari S.U.A. (1995 – 1997) iar cealaltă parte, primăria, a manifestat rea credinţă încă din momentul încheierii contractului în care îşi asumase obligaţia de a preda imobilul degrevat de orice sarcină şi a ascuns împrejurarea că imobilul în cauză se află în litigiul pentru revendicare încă din anul 1995, an în care se începuse consolidarea şi reamenajarea.
- hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii;
Recurenta, în contextul acestui motiv, arată că a dovedit că obligaţiile asumate reciproc de către părţi nu au fost îndeplinite decât de o singură parte şi că primăria nu şi-a îndeplinit nici una din obligaţii: predarea imobilului s-a făcut numai parţial, iar garantarea folosinţei netulburată a imobilului a fost falsă, fiindu-le ascunse problemele litigioase, deci invocarea de către instanţa de apel a textelor art. 942, 943, 945 şi 947 C. civ., precum şi aplicarea acestora s-a făcut în mod părtinitor, profund greşit, în acelaşi mod este invocat şi aplicat şi art. 969 C. civ.
Astfel, recurenta arată că a susţinut şi demonstrat că două clauze din contractul de asociere în discuţie sunt lovite de nulitate, în temeiul art. 1513 C. civ., coroborat cu art. 251 – 256 C. com.
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate, care atestă împrejurarea că imobilul nu a fost nici un moment exploatat, deci nu a produs niciodată venituri pe parcursul derulării contractului de asociere, ci numai pierderi. Astfel, deşi există la dosar dovada plăţii sumelor de bani către primărie, precum şi dovada investiţiilor făcute, instanţa de apel consideră absolut neîntemeiat că a „exploatat spaţiul fără a achita obligaţiile asumate", că „exploatarea bunului era în mâna asociatului SC R.I. SA şi conchide cu multă uşurinţă: „plata unei cote de profit cu regim minim garantat nu poate fi echivalentă cu o neparticipare la riscurile asocierii, deoarece asemenea riscuri şi le-a asumat şi pârâta, în sensul că, dacă la un moment dat nu se mai realizau venituri, obligaţiile sale, cel puţin temporar, subzistau şi trebuiau acoperite din veniturile deja încasate".
- atitudinea părtinitoare în analiza probelor şi a temeiurilor de drept supuse judecăţii – instanţa de apel a considerat neîntemeiată obiecţia privind tulburarea de drept şi de fapt pe care am suferit-o în derularea contractului.
Recurenta arată că pentru instanţa de apel nu constituie nici o tulburare faptul că aproximativ 35% din suprafaţa imobilului era grevată de un angajament anterior al primăriei către SC A. SRL, prelungit de primărie în timp ce era valid şi se derula contractul de asociere.
Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei civile nr. 3127/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Analizând primul motiv de recurs invocat, se reţine că nu este întemeiat.
Astfel, din analiza contractului de asociere nr. 1/1/1994, capitolul II art. 1, rezultă că „obiectul contractului constă în repararea, restaurarea, modernizarea şi exploatarea de către părţile contractante a imobilului în suprafaţă de 6.260 mp şi terenul aferent, în suprafaţă de 1.320 mp, iar din contractul de cesiune nr. 6 din 1 februarie 1995, încheiat între SC B.T.T. SA Bucureşti, în calitate de cedent, şi SC R.I. SA Luxemburg, în calitate de asociat cesionar, pct. V „cesionarul îşi însuşeşte în întregime obligaţiile şi drepturile rezultate din contractul de asociere anterior menţionat.
Art. 8 din contract prevede că aportul părţilor contractante în asociere este de 25,82% pentru primărie şi 74,18% pentru asociat, cu menţiunea că procentele au fost convenite de părţi pe baza valorii totale a bunului reparat, restaurat şi modernizat pe baza devizului estimativ al cheltuielilor de reparare, restaurare, modernizare şi exploatare a bunului şi a raportului de evaluare imobiliară.
Deci, din analiza clauzelor contractului de asociere, rezultă că nu există nici o clauză leonină în acest contract, fiecare parte şi-a asigurat realizarea unui interes practic.
Dispoziţiile art. 1513 C. civ. arată că este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor sau prin care este scutit de a participa la pierderi.
Contractul încheiat de părţi, exprimă voinţa părţilor clar exprimată la data semnării lui şi clauzele contractuale au fost profitabile ambelor părţi, astfel, rezultă cu certitudine că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1513 C. civ.
Motivul de recurs, prin care se afirmă că primăria nu şi-a îndeplinit nici una din obligaţiile asumate, nu poate fi reţinut, nefiind întemeiat, deoarece aportul în această asociere nu l-a constituit dreptul de proprietate asupra bunului, ci doar dreptul de folosinţă, care nu a fost tulburat prin fapta unui terţ.
Trebuie menţionat şi faptul că o acţiune în revendicare a imobilului a fost promovată în anul 1999, iar contractul de asociere s-a încheiat în anul 1994, deci, neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate prin asocierea încheiată de către recurenta-reclamantă nu au fost generate de aşa-zisa neîndeplinire a obligaţiei contractuală a intimatei-pârâtă de a preda imobilul degrevat de orice sarcină sau alt angajament.
Mai mult, recurenta-reclamantă, în situaţia imposibilităţii executării obligaţiilor ce-i reveneau, avea posibilitatea, conform dispoziţiilor din contract, să solicite rezilierea acestuia.
Faţă de aceste considerente, se constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală, corect s-a reţinut că dispoziţiile art. 1513 C. civ. nu sunt incidente în cauză, voinţa părţilor a fost clar exprimată prin semnarea contractelor menţionate, clauzele contractuale au fost profitabile ambelor părţi, astfel că acest contract de asociere a fost perfect valabil.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.I. SA Luxemburg, cu domiciliul ales la SC R.I.P. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 73 din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2590/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2597/2003. Comercial → |
|---|
