CSJ. Decizia nr. 2765/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2765/2003
Dosar nr.1397/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Gh.V. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.L.S. SA Constanţa, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 160.000.000 lei, reactualizată, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1055/COM din 27 aprilie 2001, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis în parte cererea formulată de reclamant, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 170.808.575 lei, reprezentând valoarea actualizată a sumei achitate în plus pentru lucrările de construcţii, către reclamantă.
A respins, ca prescrisă, cererea reclamantului în ce priveşte actualizarea sumei achitată în plus pe perioada anului 1995.
A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 14.422.050 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, atât termenul fixat, cât şi valoarea fixă a lucrărilor, de 575.861.487 lei, stabilită prin contract, nu au fost respectate de către pârâtă, stabilindu-se prin expertiză că pârâta a încasat necuvenit, în perioada mai 1995 – august 1996, suma de 17.913.119 lei, care, reactualizată, conform indicelui de inflaţie, se ridică la 240.176.237 lei.
A mai reţinut şi că, întrucât, în luna septembrie 1996, lucrările au fost sistate, pentru plăţile efectuate în perioada mai 1995 – septembrie 1999, a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, astfel că suma încasată necuvenit de către pârâtă este de 170.808.575 lei.
Prin Decizia civilă nr. 15/COM din 21februarie 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, au fost efectuate două expertize contabile, care au stabilit că sumele de bani plătite de reclamant, peste valoarea fixă a lucrărilor, totalizează 17.913.119 lei.
Aplicându-se indicii de actualizare stabiliţi de către Comisia Naţională de Statistică, a rezultat că suma mai sus arătată reprezintă, începând cu luna mai 1995, 240.176.237 lei.
Reclamantul şi-a majorat pretenţiile la această sumă, dar, în raport cu data încetării lucrărilor – luna septembrie 1996 – s-a apreciat că cererea este prescrisă pentru suma de 69.367.662 lei.
Cât priveşte expertiza extrajudiciară, s-a reţinut că, în mod corect, nu a fost examinată, având un cu totul alt obiectiv faţă de pretenţiile, aşa cum au fost stabilite prin acţiune şi ulterior majorate de către reclamant, împrejurare în care s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă evaluare a probelor administrate.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia şi, în fond, casarea ambelor hotărâri pronunţate atât pentru nelegalitate, cât şi pentru netemeinicie şi suplimentarea probatoriilor, cu efectuarea unui nou raport de expertiză, cu aceleaşi obiective ca şi primul, în vederea aprecierii fidele a pretenţiilor deduse judecăţii.
Recurenta susţine astfel că, în cauză, s-a întocmit un singur raport de expertiză oficial, ale cărei concluzii au venit în contrast cu un alt raport întocmit în cadrul unui dosar anterior între aceleaşi părţi, având ca obiect asigurarea de dovezi.
Arată că diferenţa valorică concluzionată de aceste două expertize este enormă şi, chiar dacă expertiza extrajudiciară nu a fost însuşită ca probă, a stabilit totuşi o bază de calcul pentru precizarea pretenţiilor formulate de reclamant şi, deci, ar fi trebuit avută în vedere.
Mai arată că administrarea ca probă unică a singurului raport de expertiză tehnică imobiliară a dus la concluzii cu o marjă mare de inexactitate motivată de expert prin aceea că părţile nu au avut, la acel moment, totalitatea actelor justificative şi timpul afectat lucrării a fost scurt.
În fine, învederează că ambele părţi au susţinut cererea de efectuare a unui nou raport sau cel puţin efectuarea unui supliment care să lămurească aspectele deduse judecăţii, cerere motivată de insuficienţa probatoriului neimputabilă părţilor, recurentul susţinând în plus, în ceea ce-l priveşte, că, prin refuzarea acestei probe cerute, considerată a fi pertinentă şi utilă dezbaterilor, i-a fost încălcat şi dreptul la apărare.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Deşi, în cauză, a fost administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost în măsură să conducă la o deplină lămurire a tuturor aspectelor pricinii.
Părţile, formulând obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară, la care expertul a răspuns, au contestat, din nou, concluziile la care acesta a ajuns, apreciindu-le ca inconsistente şi insuficient de explicite, faţă de obiectivele stabilite de instanţă.
În susţinerea recursului, reclamantul arată că expertul a motivat inexactităţile conţinute în raportul de expertiză prin lipsa totalităţii actelor justificative şi timpul scurt avut la dispoziţie, împrejurare care, coroborată cu criticile asupra expertizei exprimate de pârâtă în întâmpinare şi cu refuzul insuficient motivat al instanţei de a efectua o nouă expertiză, conduce spre concluzia că expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză nu a oferit elemente clare, la adăpost de orice critică, elemente necesare pentru formarea unei convingeri corecte şi soluţionarea judicioasă a cauzei, cu luarea în considerare a întregului material probator şi respectarea deplină a dreptului la apărare al părţilor.
În consecinţă, se impune rejudecarea cauzei, pentru efectuarea unei noi expertize sau a unui supliment, care să aibă eventual aceleaşi obiective ca şi expertiza deja efectuată, dar care să aibă în vedere documentele aflate la dosarul cauzei şi cele deţinute de părţi, cererile şi lămuririle date de ele prin delegaţi, în aşa fel încât să constituie, într-adevăr, o probă utilă şi pertinentă în soluţionarea cauzei dedusă judecăţii.
Astfel fiind, urmează a se admite recursul declarat de reclamant, a se casa Decizia curţii de apel şi a se trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, care va soluţiona cauza prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Gh.V. Casează Decizia nr. 15/COM din 21 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 276/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 277/2003. Comercial → |
|---|
