CSJ. Decizia nr. 2790/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2790/2003

Dosar nr. 1675/2002

Şedinţa publică din 28 mai 2003

Asupra contestaţiei în anulare se reţin următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea Supremă de Justiţie, sub nr. 1675/2002, SC M.O.B. SA a solicitat instanţei ca, prin Decizia ce o va da, în contradictoriu cu SC F.I.M. SA Sânnicolaul Mare şi SC M.O.D. SA Sânnicolaul Mare, să dispună anularea deciziei civile nr. 3812, pronunţată la data de 4 iunie 2002 de Curtea Supremă de Justiţie, în dosarul nr. 2648/2001.

În motivarea contestaţiei se arată că, în mod greşit, recursul le-a fost respins ca tardiv formulat, deoarece sunt întrunite condiţiile art. 318 teza 1 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare a fost admisă pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

În speţă, recursul formulat de SC M.O.B. SA împotriva deciziei nr. 1211, pronunţată, la data de 13 decembrie 2000, de Curtea de Apel Timişoara, a fost respins, ca tardiv formulat. S-a reţinut că dispozitivul deciziei recurate i-a fost comunicat la data de 19 decembrie 2000, iar recursul s-a promovat la 11 ianuarie 2001, peste termenul de 15 zile, care a fost prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OG nr. 13/1998.

Din actul aflat la dosarul de apel, pe care instanţa de recurs l-a avut în vedere, rezultă că, la data de 19 decembrie 2000, recurentei i-a fost comunicată „întâmpinarea".

Dispozitivul deciziei nr. 1211 i-a fost comunicat la data de 29 decembrie 2000, astfel cum rezultă din actul aflat la dosarul nr. 7083/2000 al Curţii de Apel Timişoara. În această situaţie, având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, se reţine că, în mod greşit, s-a respins recursul formulat de contestatoare ca tardiv, motiv pentru care s-a admis contestaţia, s-a anulat Decizia nr. 3812 din 4 iunie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie şi s-a fixat termen la 8 iulie 2003, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M.O.B. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 3812 din 4 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.

Anulează Decizia atacată.

Fixează termen de judecată la data de 8 iulie 2003, cu citarea părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2790/2003. Comercial