CSJ. Decizia nr. 2716/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2716/2003
Dosar nr. 5438/2001
Şedinţa publică din 22 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1322 din 9 noiembrie 2000, a admis acţiunea în pretenţii, formulată de reclamanta SC I.P.I.P. SA Ploieşti şi a obligat pârâta, SC U.Z. SA Ploieşti, la plata sumei de 78.111.283 lei, reprezentând contravaloare proiecte, reţinând că, în baza unui contract completat printr-un act adiţional, reclamanta a executat pentru pârâtă lucrări de proiectare conform specificului ei de activitate şi că pârâta a refuzat plata acestora.
Prin Decizia civilă nr. 622 din 8 mai 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC U.Z. SA Ploieşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea deciziei şi respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
În criticile formulate, recurenta susţine, în esenţă:
- că instanţa i-a acordat reclamantei o sumă pentru care nu există nici o factură, în baza unei clauze contractuale nelegale şi imposibile, care s-a modificat ulterior, din cauze autorizate de lege, inclusiv prin consimţământul mutual al părţilor;
- că diferenţa de curs valutar s-a acordat reclamantei ca fiind diferenţă de preţ, fără temei contractual şi fără existenţa unei facturi în acest sens;
- că cererea reclamantei s-a admis la fond, în condiţiile în care pârâta nu a fost legal citată la termenul din 9 noiembrie 2000, precum şi că acţiunea nu a fost timbrată la valoarea solicitată.
Recursul mi este fondat.
Curtea, analizând hotărârea instanţei de apel, în raport cu criticile formulate în recurs, cu actele şi lucrările dosarului, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei atacate, în speţă, nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părţi, a stat contractul nr. 1103/1995, completat prin actul adiţional nr. 2/1996, în baza căruia reclamanta a executat pentru pârâtă o serie de proiecte a căror valoare a fost stabilită la 16.579.000 lei, pe baza unui curs leu/dolar de 3.040 lei, din momentul facturării; precum şi că, potrivit contractului, plata urma să se facă în lei, la cursul dolarului din ziua plăţii şi că pârâta a refuzat o parte a preţului, respectiv, suma de 3.417,39 dolari S.U.A., sumă la care a fost obligată.
Primele două critici ale recurentei sunt critici noi, care nu au făcut obiectul apelului, ceea ce face imposibilă analizarea lor omisso medio.
Critica recurentei, referitoare la soluţionarea pricinii la fond cu lipsă de procedură, este nefondată, instanţa de apel reţinând corect că, pentru termenul de judecată din 2 noiembrie 2000, când procedura de citare a fost legal îndeplinită cu pârâta şi când, prin încheierea de şedinţă, s-a acordat un termen în continuare, la 9 noiembrie 2000, când, de altfel, a şi fost soluţionată cauza, nu se mai impunea citarea, iar pârâta trebuia să depună diligenţele necesare pentru a lua cunoştinţă de măsurile dispuse de instanţa de judecată.
Nici susţinerea recurentei, potrivit căreia acţiunea reclamantei nu a fost timbrată la valoare, nu este întemeiată, avându-se în vedere diferenţa nesemnificativă, neachitată în raport cu cuantumul taxei judiciare de timbru achitate.
De altfel, pârâta, în recursul formulat, nu-şi precizează temeiul de drept în care îşi încadrează criticile formulate, indicând numai art. 304 C. proc. civ.
Deci, forţa obligatorie a contractului, în cauză, se limitează numai la ceea ce s-a convenit legal, în sensul prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună credinţă.
Faţă de cele de mai sus, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.Z. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 622 din 8 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2715/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2733/2003. Comercial → |
|---|
