CSJ. Decizia nr. 2733/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2733/2003
Dosar nr. 1623/2002
Şedinţa publică din 22 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti, la data de 21 septembrie 2000, reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta SC A.N.R. SA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 109.000.000 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri datorate în temeiul contractului de asigurare intervenit între părţile litigante, la 21 martie 2000.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5968 din 6 septembrie 2001, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 109.000.000 lei cu titlu de despăgubiri.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut culpa pârâtei în nerespectarea clauzelor contractuale convenite de pârâta-asigurător şi reclamanta-asigurat în contractul cadru, încheiat la 28 mai 2000 şi în condiţiile generale privind asigurarea depozitelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că sentinţa recurată este contrară probelor administrate şi normelor legale, incidente în materie, fiind şi rezultatul aplicării greşite a legii în raport cu situaţia de fapt existentă.
La data de 21 februarie 2002, la cererea recurentei-pârâte, Curtea de Apel Bucureşti suspendă judecarea cauzei, constatând îndeplinite cerinţele art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta C.A., în termenul procedural, prevăzut de art. 2441 alin. (2) C. proc. civ., invocând nelegalitatea măsurii suspendării, considerând că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 244 C. proc. civ.
Temeiurile de drept invocate de recurenta-reclamantă sunt dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Curtea, analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de suspendare formulată, pârâta SC A.N.R. SA, la data de 21 februarie 2002, învederează instanţei că pretenţiile în litigiu au fost incluse în suma totală, la care pârâta a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 10732 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, dosar nr. 646/2001, hotărâre ce urma a fi recurată.
Cum soluţionarea cauzei ce are ca obiect recursul promovat de pârâta SC A.N.R. SA este pendinte în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 646/2001 al Tribunalului Bucureşti, aflat în curs de soluţionare, măsura suspendării judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., se dovedeşte a fi legală şi temeinică.
În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva încheierii din 21 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2716/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2768/2003. Comercial → |
---|