CSJ. Decizia nr. 2834/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2834/2003
Dosar nr. 588/2002
Şedinţa publică din 29 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La data de 19 iulie 1999, reclamanta L. a cerut obligarea pârâtei SC F.T. SRL la plata sumei de 302.971.458 lei, contravaloarea unor ţesături, înscrisă în cele 9 facturi emise în perioada 11 martie – 16 aprilie 1999.
Pârâta, prin cerere reconvenţională, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 551.943.402 lei, reprezentând:
- 122.229.812 lei manoperă la SC D.,
- 122.789.422 lei manoperă la SC I.,
- 180.183.000 lei dobândă la creditul de 63.168.000 lei pentru taxe de transport extern la returul mărfii şi
- 163.613.168 lei beneficiu nerealizat.
Ulterior, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 117.462.416 lei
2. Prin sentinţa civilă nr. 7984 din 30 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti a respins cererea reconvenţională, ca nefondată, şi a obligat pârâta la plata sumei de 302.921.458 lei contravaloarea mărfii livrate, soluţie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1384 din 8 noiembrie 2001, care i-a respins apelul.
3. Contra deciziei, pârâta a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că:
- între cele două părţi nu au existat raporturi contractuale directe, cât timp marfa în litigiu şi avizele de expediţie s-au livrat la SC D. şi SC I. ;
- din expertiză şi din actul R.C. rezultă existenţa viciilor ascunse ale mărfii produse de reclamantă;
- Decizia este contradictorie, întrucât se reţin viciile ascunse în considerente şi, totuşi, respinge apelul pârâtei, iar instanţa de fond a făcut confuzie cu contractul anterior dintre părţi.
4. Recursul este nefondat.
4.1. Într-adevăr, între cele două părţi, au existat, anterior anului 1999, raporturi contractuale de aceeaşi natură şi cu o desfăşurare (executare) similară cu operaţiunile în cauză.
Pentru marfa din litigiu, părţile nu au încheiat un contract în formă scrisă, ceea ce a permis recurentei să susţină inexistenţa raportului contractual, ridicându-se, însă, problema probei contractului comercial.
Aşadar, din actele dosarului, rezultă, neîndoielnic, faptul că între cele două părţi s-a încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare sub formă simplificată.
Conform art. 46 C. com., obligaţiile comerciale se probează cu contractul scris, cu facturi confirmate, avize de expediţie a mărfii şi alte înscrisuri emanate de la părţi.
În speţă, corespondenţa dintre acestea din cursul executării contractului şi cea din perioada în litigiu, atestă existenţa contractului negat de reclamantă prin susţinerea sa contradictorie: pe de o parte neagă existenţa raportului contractual, iar, pe de alta, invocă viciile ascunse şi răspunderea vânzătorului reclamant, formulând, în acest sens, cererea reconvenţională.
Într-adevăr, în aceasta, precum şi în corespondenţa anterioară, pârâta relevă că „reclamaţia de calitate se referă la întregul lot de marfă, livrat în perioada 3 martie 1999 – 16 aprilie 1999, în valoare de 506.893.324 lei, din care am achitat la început, în perioada 6 aprilie – 11 mai 1999, suma de 202.922.562 lei, inclusiv suma achitată în plus cu 10.836.323 lei la factura 2751461 din 10 martie 1999".
Aşa fiind, pârâta recurentă nu mai poate invoca lipsa raportului contractual pe care-l confirmă ca şi executat necorespunzător, recunoscând şi plata parţială a preţului, căci în acţiune reclamanta solicită diferenţa de preţ pentru facturile emise în perioada 11 martie – 16 aprilie 1999.
4.2. Recurenta invocă în reconvenţională şi în recurs culpa reclamantei, invocând viciile ascunse la calitatea firelor de lână livrate.
a) În speţă, nu s-a atestat existenţa viciilor ascunse la producerea firelor, actul relevant în acest sens fiind cel emis de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie Bucureşti ( autoritatea ştiinţifică cea mai înaltă în domeniu) în care se relevă, în urma analizelor de laborator, că parametrii esenţiali sunt normali (compoziţia fibroasă, lungimea fibrei, rezistenţa la tracţiune, caloristică la călcare şi la cusătură). În act se introduce, însă, în final o sugestie pentru „fibrele scurte şi, implicit, neuniformităţile de rezistenţă", ceea ce poate conduce la „fenomene nedorite şi poate ar trebuii o reorientare spre alte produse, care nu suferă solicitări în purtare".
Această formulă de text nu oferă nici un element de vicii ascunse şi nici de culpă contractuală la producerea – fabricarea produselor livrate de vânzătorul reclamant în speţă, şi care să-i atragă răspunderea pentru pagubele invocate de recurentă în cererea reconvenţională.
b) Rezultă, însă, neîndoielnic, din probe că recurenta a „colaborat" cu confecţionera SC D. la „uşurarea"(subţierea) firelor (ca şi la Integrata), operaţiune care le-a făcut improprii destinaţiei şi care constituie, aşadar, cauza defecţiunilor produse confecţiilor.
De altfel, recurenta nu a chemat în garanţie pe cele două societăţi confecţionere, cărora le-a cerut să efectueze această operaţiune de „alterare" a firelor, ci a formulat cererea reconvenţională.
Expertiza tehnică atestă clar că SC D. a uşurat ţesătura „Ateneu" introducând în ţesătură mai puţine fire, atât în urzeală cât şi în bătătură, ceea ce a avut un efect negativ asupra calităţii acesteia, în sensul că s-a „produs fenomenul de dezechilibrare a ţesăturii, cu consecinţe nefaste asupra sarcinii de rupere şi, în final, a utilizării ţesăturii în realizarea de confecţii pentru îmbrăcăminte".
De asemenea, în a doua fază, la SC I. Focşani, unde SC D. a expediat ţesăturile cerute, realizate prin procedeul de „uşurare" relevat, care, însă, nu le-a introdus în probele speciale („seria 0 – probe"), pentru a se observa comportamentul ţesăturilor după finisare (9248,7 ml ţesătură Crina şi 2847,8 ml ţesătură Ateneu). „Dacă s-ar fi făcut aceste „probe" se putea constata că ţesătura era rară – dezechilibrată – cu aceste lacune din faza de ţesătorie, evitându-se confecţionarea acelor cantităţi de fuste, pantaloni şi altele".
În raport de aceste elemente, apare excesivă conduita recurentei care, pe tot parcursul anterior litigiului, a manifestat lipsă de colaborare cu reclamanta şi cu ceilalţi parteneri „de linie" în prevenirea sau limitarea efectelor negative asupra fabricării şi valorificării acestor confecţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 1384 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 282/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2837/2003. Comercial → |
|---|
