ICCJ. Decizia nr. 282/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.282
Dosar nr.1345/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra contestaţiei în anularede faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.5265 din 3 noiembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a anulat ca netimbrată cererea privind majorarea pretenţiilor formulate de reclamanta R.A. A.P.S. - Bucureşti Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Triumf, şi a admis în parte acţiunea aceleiaşi reclamante, împotriva S.C. T.V. S.R.L., pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 11.842.159 lei cu titlu de penalităţi de întârzierecontractuale, pe perioada august 1998 – decembrie 1998.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul de cerere privind plata chiriei restante ca neîntemeiat, şi s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul vila 61 Snagov pentru lipsa titlului locativ, care a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.997.835 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului, a reţinut în esenţă, că, potrivit art. 1436C. civ. locaţiunea a încetat la data de 31 decembrie 1998, (astfel cum s-a prevăzut în contractul de cazare şi prestaţii) întrucât, contractul nu a mai fost prelungit, conform art. 4, prin acordul scris al părţilor.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut, că încauză, nu se poate considera că ar fi întervenit tacita relocaţiune, faţă de notificările transmise pârâteicuadresele nr.1386/15 octombrie 1998 şi nr.1872/4 decembrie 1998 prin care aceasta a fost înştiinţată că,datorită restanţelor în plata chiriei şi nerespectării clauzelor contractuale nu se va mai încheia act adiţional pentru prelungirea contractului pentru anul 1999.
Pe fondul cauzei, prima instanţa, a reţinut, că în raport de probele de la dosar, din care rezultă, că, raporturile contractuale dintre părţi au expirat la 31 decembrie 1998, reclamantei, nu i cuvine suma de 44.302.456 lei cu titlu de chirie pe o perioadă ulterioară, respectiv 1 ianuarie – 30 aprilie 1999, astfel că, faţă de cele arătate mai sus, şi ţinând cont, de faptul că prin petitul acţiunii nu s-a solicitatindicele de inflaţie pentru tr.IV/1998, pretenţiile formulate prin cerere, sunt întemeiate numai cu privire la suma de 11.842.159 lei, reprezentândpenalităţi de întârziere în plată, aferente facturilor neachitate sau achitate cu întârziere în perioada 25 august 1998 – 31 decembrie 1998.
Totodată prima instanţă, a dispus, pentru lipsa titlului, evacuarea pârâtei din imobilul, vila 61 Snagov.
Împotriva susmenţionatei sentinţe, a declarat apel atât, reclamanta R.A. – A.P.P.S. – S.R.P., cât şi pârâta S.C. T.V. S.R.L.
Prin Decizia nr.1457 din 17 mai 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins ca nemotivat apelul pârâtei S.C. T.V. S.R.L. Bucureşti, şi ca nefondat apelul formulat de reclamanta R.A. – A.P.P.S. – S.R.P.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte apelul reclamantei, că, potrivit art.3 din contractul de închiriere, nr.1966 din 18 iulie 1997, durata acestui contract a fost de 18 luni, şi cum părţile, nu au mai convenit prin acordul scris, conform art.4 din acelaş contract, prelungirea închirierii după data de 31 decembrie 1998, contractul a încetat la 31 decembrie 1998, cu toate efectele, care le poate genera o astfel de situaţie.
A mai reţinut instanţa de apel, că, chiria restantă aferentă perioadei 1 octombrie 1998 – 30 aprilie 1999, nu poate fi acordată, aşa cum bine a considerat şi prima instanţă, întrucât la dosarul cauzei, reclamanta a prezentat o situaţie ce se referă la debitul corespunzător cazării pe intervalul ianuarie – aprilie 1999, rezultat din facturi emise în afara contractului de cazare şi prestări servicii hoteliere, şica urmare, nu se poate pretinde acest debit cu titlu de chirie.
În ce priveşte penalităţile de întârziere în plată s-a reţinut că numai cele aferente perioadei august 1998 – decembrie 1998, au fost corect calculate şi pretinse, spre deosebire de cele solicitate pe intervalul aprilie 1997 - august 1998, care nu au fost dovedite conform art. 1169 C. civ., iar pentru cele referitoare la perioada 1 ianuarie 1999 – 30 aprilie 1999,s-a apreciat, că acestea au fost calculate pentru facturi emise în afara valabilităţii contractului de închiriere.
În sfârşit s-a mai reţinut, că, dealtfel din precizările depuse de reclamantă la fond, a rezultat că aceasta a solicitat pretenţii aferente perioadei 1 octombrie 1998 – 30 septembrie 1999, compuse din chirie şi penalităţi, fără, a cerere, aşa cum pretinde în motivele de apel penalităţi pentru perioadaîncepând cu aprilie 1997.
Această ultimă hotărâre, a fost atacată cu recurs de către reclamanta R.A. – A.P.P.S. – S.R.P.– pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia nr.2813 din 29 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a respins, ca nefondat, recursul reclamantei, instanţa supremă, reţinând în esenţă în fundamentarea soluţiei, că, instanţa de fond, s-a pronunţat, urmare stabilirii corecte a situaţiei de fapt, şi a aplicării dispoziţiilor legale incidente în cauză, şi că nici în recurs, reclamanta nu trece dincolo de nivelul afirmativ al pretenţiilor, şi nu dovedeşte prorogarea, locaţiunii în condiţiile art.4 din contract, cum dealtfel nu dovedeşte cuantumul penalităţilor prin depunerea facturilor achitate cu întârziere în perioada de referinţă.
A mai reţinut instanţa de recurs, că, plecând de la principiul că, chiria reprezintă preţul folosinţei stabilit prin contractul de închiriere, reclamanta nu este îndreptăţită să solicite plăţi cu acest titlu în contextul în care perioada de calcul nu este acoperită printr-un contract de închiriere, privind folosinţa vilei 61, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare, reclamanta R.A. – A.P.P.S. – prin Sucursala de Reprezentare şi Protocol Triumf, Bucureşti.
Potrivit art. 318 (1) din C. de proc. civ. (text legal pe care contestatoarea şi-a întemeiat cererea) hotărârile instanţelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În speţă, contestatoarea invocă în sprijinul admiterii cererii sale, faptul că instanţa respingând recursul, a omis să cerceteze principalul motiv de apel şi de recurs, şi anume existenţa tacitei relocaţiuni, care este demonstrată de împrejurarea că deşi intimata a fost notificată prin executorul judecătoresc, totuşi aceasta a refuzat să părăsească imobilul, după expirarea contractului.
Motivul invocat, nu este fondat, deoarece din examinarea considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanţa de recurs s-a preocupat la pronunţarea hotărârii de toate aspectele legate de soluţionarea temeinică şi legală a cauzei, reţinând, în acest sens, că, sentinţa primei instanţe, este rezultatul stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi aplicării corespunzătoare a normelor legale, în limitele pretenţiilor deduse judecăţii.
Ca atare şi ţinând seama că, tribunalul a stabilit astfel, cum rezultă din considerentele sentinţei, că nu se poate considera faţă de existenţa notificărilor nr.1386/15 octombrie 1998 şinr.1572/4 decembrie 1998 (prin care reclamanta a încunoştiinţat-o pe pârâtă, că nu mai este de acord pentru motivele expuse în cele două adrese cu prelungirea contractului pentru anul 1999) că în speţă a intervenit tacita relocaţiune, înseamnă, că instanţa de recurs, s-a pronunţat implicit şiasupra motivului invocat, şi anume a inexistenţei tacitei relocaţiuni, din moment, ce prin respingerea recursului, a fost menţinută atât Decizia instanţei de apel cât şi sentinţa primei instanţe, prin care s-a stabilit aşa cum s-a arătat că în speţă nu a intervenit tacita relocaţiune.
În această situaţie, afirmaţia reclamantei contestatoare în sensul că, instanţa de recurs nu ar fi examinat motivul de casare invocat, ca temei al contestaţiei, nu este întemeiată.
Mai este de reţinut, că, chiar dacă contestatoarea, consideră, că soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs, ar cuprinde greşeli de judecată pe fond, aceasta nu poate fi corectată pe această cale, procesuală a contestaţiei în anulare, care este o cale de retractare şi nu de reformare a hotărârii atacate.
Aşa fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea R.A. – A.P.P.S. – S.R.P.urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea R.A. – R.A.P.P.S. – prin Sucursala de Reprezentare şi Protocol Triumf, împotriva deciziei nr.2813 din 29 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi27 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2819/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2834/2003. Comercial → |
|---|
