CSJ. Decizia nr. 291/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 291/2003
Dosar nr. 7138/2001
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa nr. 307, pronunţată la 2 martie 2001 în dosarul nr. 17/2001, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.A. Alexandria împotriva pârâtei S.C. E. S.A. Bucureşti, acţiune prin care se cere să se constate nulitatea absolută a actului adiţional la contractul de leasing nr. 1432 din 20 noiembrie 1998, act adiţional încheiat la 10 februarie 1999, în frauda legii şi, în subsidiar, să se dispună anularea actului adiţional din 10 februarie 1999, pentru vicierea consimţământului reclamantei, ca urmare a erorii asupra persoanei şi dol.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale, fiind tot timpul în cunoştinţă de cauză cu privire la identitatea pârâtei, emiţând facturi şi încasând sumele conform convenţiei, iar rezilierea contractului de leasing, se putea obţine numai în situaţia în care reclamanta nu şi-ar fi dat consimţământul pentru subînchirierea spaţiului către S.C. E. S.A. Bucureşti, sucursala Teleorman, încasând sumele cuvenite până la radierea acestei societăţi.
Apelul formulat de societatea reclamantă, împotriva sentinţei, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1028, pronunţată la 25 iunie 2001 în dosarul nr. 961/2001.
Împotriva deciziei, societatea reclamantă a declarat recurs.
În motivarea recursului său, reclamanta susţine că greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că acţiunea sa nu este fondată, în condiţiile în care actul adiţional la contractul de leasing este lovit de nulitate, deoarece s-a încheiat prin eroare asupra persoanei cu care s-a contractat, iar pârâta a încălcat unele din obligaţiile asumate prin contractul de leasing.
Instanţa de fond a reţinut greşit că societatea reclamantă şi-ar fi dat consimţământul ca spaţiul comercial să fie subînchiriat, acest aspect nefiind dovedit prin nici o probă a dosarului.
Ambele instanţe, în raport de motivele invocate în acţiune, au tratat superficial cauza, ignorând atât susţinerile reclamantei, dispoziţiile art. 966 şi 954 alin. (2) C. civ., precum şi faptul că pârâta nu şi-a achitat, decât parţial, obligaţia privind redevenţele.
Instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra fondului cauzei, deşi, prin cererea de apel, pe lângă aspectele procesuale, reclamanta a reiterat şi problemele de fond.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate de reclamantă, se constată că recursul este fondat.
Într-adevăr, în motivarea apelului său, reclamanta a susţinut că litigiul a fost soluţionat fără să se perime administrarea de probe şi contraprobe, iar cu privire la judecata capetelor de cerere ale acţiunii, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite dispoziţiile art. 366 C. civ., fără să se expună considerentele care au condus la această soluţie.
Din încheierea şedinţei de la 26 februarie 2001, rezultă că reprezentantul societăţii reclamante, primind o copie a întâmpinării depusă de pârâtă, a solicitat primei instanţe amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi a răspunde la ea.
Tribunalul a apreciat, însă, cauza în stare de judecată şi a dispus, la cererea reprezentantului pârâtei, amânarea pronunţării pentru ca aceasta să depună acte în apărare, iar la 2 martie 2001, după ce, la 28 februarie, pârâta a depus note scrise şi acte, a pronunţat hotărârea criticată, fără a mai pune în discuţia părţilor actele prezentate de pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (2) C. proc. civ., dovezile vor di administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar, potrivit dispoziţiilor art. 118 şi art. 720 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie şi trebuie depusă, în cazuri urgente, cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată.
Încălcând dispoziţiile legale de mai sus, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, a încălcat principiul egalităţii părţilor şi dreptul la apărare al reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut greşit că sentinţa atacată cu apel este legală şi temeinică.
Aşa fiind, recursul reclamantei va fi admis.
Decizia nr. 1028 din 25 iunie 2001 urmează a fi modificată în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi art. 312 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 307 din 2 martie 2001 a Tribunalului Teleorman, care va fi desfiinţată, iar cauza va fi trimisă aceluiaşi tribunal, în baza dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor legale privind dreptul la apărare al părţilor şi administrarea probelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Alexandria, în prezent S.C. R. S.A. Bucureşti, sucursala Alexandria, împotriva deciziei nr. 1028 din 25 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia, în sensul că admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinţei nr. 307 din 2 martie 2001 a Tribunalului Teleorman, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2900/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2912/2003. Comercial → |
|---|
