CSJ. Decizia nr. 3170/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3170/2003
Dosar nr. 2628/2002
Şedinţa publică din 25 iunie 2003
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Academia Română – Fundaţia F.M.H.E. a chemat în judecată pârâtele SC S. SRL Bucureşti şi SC G.C. SRL Bucureşti, solicitând să se ia act de încetarea de plin drept, la data de 31 martie 1997, a contractului de concesiune nr. 625/217 din 3 din 19 octombrie 1992, încheiat între reclamantă, în calitate de concedent, şi pârâtele constituite într-o asociaţie, în calitate de concesionare, având ca obiect punerea la dispoziţia asociaţiei a imobilului situat în Bucureşti, şi să fie obligate, în solidar, pârâtele la plata sumei de 3.343.193.640 lei, din care 1.070.168.341 lei cu titlu de redevenţe neachitate pentru perioada iunie 1996 – martie 1997 (cuantumul lunar al redevenţei fiind contravaloarea în lei a sumei de 32.600 dolari S.U.A., la cursul de referinţă B.N.R.) şi 2.273.025.299 lei, reprezentând prejudicii, conform clauzei penale prevăzute la art. 13 din contract, respectiv, penalităţi şi dobânzi, precum şi la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2681 din 19 mai 1999, pronunţată în dosarul nr. 2866/1997, a admis în parte acţiunea şi a obligat, în solidar, pârâtele la plata sumei de 902.662.586 lei, reprezentând redevenţe restante, a compensat cheltuielile de judecată şi a obligat pârâtele la 25.291.205 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 2222 din 8 octombrie 1999 pronunţată în dosarul nr. 2485/1999, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a constatat reziliat de drept, la data de 31 martie 1997, a contractul de concesiune, a obligat pârâtele la 167.504.755 lei, cu titlu de redevenţe pe perioada iunie 1996 – martie 1997, şi la 2.273.025.299 lei penalităţi de întârziere şi dobândă bancară, precum şi la 7.321.593 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Totodată, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâte împotriva aceleiaşi sentinţe.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3037 din 24 aprilie 2002, a admis recursurile declarate de pârâte împotriva deciziei instanţei de apel şi a modificat Decizia atacată, în sensul că admite şi apelurile pârâtelor şi, în consecinţă, înlătură din decizie dispoziţiile privind constatarea rezilierii contractului de concesiune şi privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.273.025.299 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi dobândă, şi menţine celelalte dispoziţii din decizie.
De asemenea, obligă reclamanta la plata sumei de 25.288.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC G.C. SRL şi 96.000.000 lei către pârâta SC S. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
În articolul 37 din contractul de concesiune s-a prevăzut că, în cazul forţei majore sau a altor elemente asimilabile acestuia, nu are loc încetarea concesiunii, ci părţile vor conveni asupra consecinţelor privitoare la adaptarea corespunzătoare a contractului, pentru respectarea echilibrului financiar.
Această dispoziţie din contract nu a fost avută în vedere de reclamantă, deşi era la curent cu încetarea plăţilor de către C.B., ca urmare a ordinului B.N.R., ordin care era independent de voinţa pârâtelor, el fiind imprevizibil şi inevitabil, deci, asimilabil forţei majore. Mai mult, conturile asociaţiei reprezentată de pârâte au fost blocate, deşi avea în cont suma de 920.000.000 lei, cu care putea plăti redevenţa.
În aceste condiţii, reclamanta nu a răspuns solicitării pârâtelor, în sensul de a negocia păstrarea echilibrului financiar, ci a trecut la rezilierea contractului şi a intrat în relaţii directe, începând cu data de 1 aprilie 1997, cu C.B., chiriaşul pârâtelor convenind ca banca să plătească lunar reclamantei suma de 44.000 dolari S.U.A., iar până la data de 30 septembrie 1997, să achite şi chiria restantă.
Reaua credinţă a reclamantei reiese din aceea că, la data de: 10 ianuarie 1997, 7 martie 1997 şi 28 martie 1997, a primit de la C.B. suma de 390.000.000 lei, care se cuvenea asociaţiei pârâtelor, iar de la 1 aprilie 1997 şi până la 31 ianuarie 1999 a încasat, de la banca respectivă, chiria de 44.000 dolari S.U.A.
Pârâtele nu pot fi obligate la plata penalităţilor şi dobânzilor bancare, întrucât nu sunt în culpă, iar neexecutarea obligaţiei provine dintr-o cauză care nu li se poate imputa. Asociaţia nu şi-a îndeplinit obligaţia dintr-o cauză străină ei, imprevizibilă şi neimputabilă. Faptul că B.N.R. a blocat conturile C.B. nu este imputabil pârâtelor şi, prin urmare, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1082 C. civ., pârâtele nu datorează penalităţi şi dobânzi bancare.
Împotriva deciziei, nr. 3037/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, a formulat cerere de revizuire reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 şi urm. C. proc. civ., şi anume, că, după pronunţarea deciziei, a descoperit înscrisuri doveditoare.
În dezvoltarea motivelor de revizuire, se arată următoarele:
Printr-un prim motiv se invocă greşeli de judecată, cum ar fi: concluziile instanţei de recurs nu se regăsesc în probatoriul administrat, blocarea conturilor asociaţiei nu este caz de forţă majoră, deoarece pârâtele puteau recurge la credite bancare, pârâtele nu au administrat probe, în sensul că aveau conturi deschise numai la C.B.SA, căci, din contract, reiese că asociaţia dispunea de conturi la B.I.Ţ. şi B.A., nu s-au nominalizat prevederile legale aplicabile, ci pe acelea care nu se aplică.
Referitor la înscrisuri doveditoare, obţinute după pronunţarea deciziei atacate, se arată că:
A solicitat, de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, înscrisuri, şi anume, bilanţul contabil pentru anii 1995, 1996 şi 1997, raportul administratorilor şi raportul cenzorilor la 31 decembrie 1996 şi 31 decembrie 1997 al pârâtelor, documente care i-au fost comunicate la data de 23 octombrie 2002, respectiv, 28 octombrie 2002.
De asemenea, în vederea evaluării gradului de solvabilitate la nivelul anilor 1995 - 1997 al pârâtelor, a solicitat unui expert contabil autorizat punctul de vedere, referitor la capacitatea de plată şi de îndeplinire a obligaţiilor de plată a celor două societăţi, faţă de reclamantă.
Din documentele solicitate şi expertiza efectuată reiese solvabilitatea şi capacitatea de plată a celor două societăţi, faptul că aveau lichidităţi în conturi bancare, casă şi alte valori şi au contractat credite bancare pe termen scurt. Însă, în loc să folosească lichidităţile băneşti pentru achitarea debitelor restante, a achiziţionat părţi sociale la diferite societăţi comerciale, în valoare de 189.279.000 lei în anul 1996 şi 324.522.500 lei în anul 1997.
În scopul stabilirii cu exactitate a situaţiei juridice a C.B., la data de 20 mai 1996, şi, ulterior, a solicitat şi a obţinut adresa B.N.R., de la Direcţia Generală Politică Monetară şi Valutară, nr. I/2138 din 3 mai 1999, prin care se comunică băncilor interesate retragerea autorizaţiei de funcţionare a C.B., precum şi adresele nr. XIV/2481 din 19 iunie 2000, de înaintare a declaraţiei de creanţă, nr. XIV/2481 din 16 iunie 2000 şi hotărârile instanţelor de judecată, referitoare la constatarea încetării de plăţi şi declanşarea procedurii de reorganizare sau lichidare a C.B., numirea lichidatorului judiciar al băncii şi din care reiese că aceasta s-a comportat ca o bancă în fiinţă până la data de 22 iunie 1999, când s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. De asemenea, că, prin sentinţa nr. 7211 din 9 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a deschis procedura falimentului debitoarei C.B. şi s-a numit lichidator judiciar SC B.D.C. SA, sistând calculul dobânzilor la creanţele negarantate.
Cererea de revizuire urmează a se respinge.
Potrivit art. 322 - 328 C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, urmărindu-se să se revină asupra hotărârii atacate, în temeiul noilor împrejurări care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării deciziei atacate.
Articolul 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de revizuientă, prevede revizuirea hotărârii dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Aceasta presupune că hotărârea a cărei revizuire se cere a fost temeinică în raport cu probele dosarului.
Ca atare, în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul noilor elemente de fapt ce nu au format obiectul judecăţii.
În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prin înscrisuri noi se înţeleg acele înscrisuri care existau la data judecăţii, partea fiind în imposibilitate de a le prezenta.
Simplul fapt că partea a descoperit, ulterior, înscrisuri probatorii, fără a dovedi că partea potrivnică le-a reţinut sau că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.
Sub aspectul considerentelor reieşite din textele care reglementează revizuirea se constată următoarele:
Motivele de revizuire, referitoare la greşeli de judecată, invocate de revizuientă, nu îndeplinesc condiţiile art. 322 C. proc. civ., respectiv, nu constituie motiv de revizuire.
Referitor la celelalte motive invocate de revizuientă, Curtea reţine că aceasta nu a făcut dovada că partea potrivnică a reţinut înscrisurile sau că nu le-a putut prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. De altfel, revizuienta putea obţine înscrisurile invocate şi în timpul judecării fondului cauzei. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 26/1990, registrul comerţului este public şi Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze, la cerere, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că un anumit act sau fapt este sau nu este înregistrat.
Expertiza contabilă, referitoare la capacitatea de plată şi de îndeplinirea obligaţiilor de plată a pârâtelor, putea fi cerută la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, iar înscrisurile, privind situaţia juridică a C.B.SA, puteau fi obţinute la data de 22 octombrie 1999, când pârâtele au declarat recurs împotriva deciziei nr. 2222/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi în timpul judecării recursului, deoarece era de notorietate publică situaţia C.B. SA, respectiv, retragerea autorizaţiei de funcţionare, deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 şi modul de finalizare a acestei proceduri.
În concluzie, Curtea, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.
Totodată, la cererea intimatei SC S. SRL Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga revizuienta la plata sumei de 60.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta Academia Română – Fundaţia F.M.H.E., împotriva deciziei nr. 3037 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Obligă revizuienta să plătească intimatei SC S. SRL Bucureşti suma de 60.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 317/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3175/2003. Comercial → |
|---|
