CSJ. Decizia nr. 340/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.340/2003
DOSAR Nr.7167/2001
Şedinţa publică din 24 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SNTFM CFR Marfă SA- Sucursala Marfă Iaşi prin SMF SA- Agenţia Teritorială Iaşi împotriva deciziei nr.907 din 17 iunie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti-Secţia de contencios administrativ şi comercial.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reţine spre soluţionare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Reclamanta SNP „ P." Sucursala Peco Bacău, a chemat în judecată pe pârâtele SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Iaşi, SNP Sucursala „ P.T." Ploieşti şi SNP Sucursala Petrobrazi, solicitând obligarea celei în culpă la plata sumei de 21.430.092 lei reprezentând cantitatea de 1.550 kg. benzină premium II lipsă la destinaţie.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr.465 din 20 martie 2001, a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi admiţând în parte acţiunea, a obligat pe pârâta SNTFM CFR Marfă-Sucursala Iaşi la despăgubiri civile către reclamantă.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, competenţa teritorială alternativă la dispoziţia reclamantului iar pe fond cantitatea de marfă lipsă
dispărută pe timpul transportului când s-au descoperit şi sigiliile expeditorului violate.
Curtea de Apel Ploieşti, soluţionând apelul declarat de pârâta SNTFM, prin Decizia nr.907 din 17 iulie 2001, a respins ca nefondată cererea considerând că instanţa de fond a făcut corecta aplicare a dispoziţiilor art.10 pct.5 Cod procedură civilă iar prezumţia de culpă pentru lipsa mărfii este a căii ferate care răspunde întemeiul art.82 şi 83 din Regulamentul de transport CFR.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta apelantă a declarat recurs la data de 10 august 2001 fără a preciza temeiul de drept al acestuia.
Totuşi recurenta critică hotărârea judecătorească atacată pentru nelegala soluţionare a excepţiei de necompetenţă teritorială, considerând atitudinea reclamantei abuzivă, iar exercitarea drepturilor procesuale cu rea credinţă, întrucât pentru a atrage competenţa instanţelor din Ploieşti, a chemat în judecată sucursalele aceleiaşi societăţi comerciale.
Pe fond, recurenta critică soluţiile pronunţate susţinând că furnizoarea nu a îndeplinit cerinţele art.60.3.9 din Regulamentul TF şi de art.3.2.22 din Anexa3 NUT privind determinarea mărfii prin două elemente care să certifice diferenţa cantitativă la destinaţie. Totodată susţine greşita obligare la plata taxelor şi impozitelor câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada achitării la bugetul de stat a acestora.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele următoare.
Competenţa teritorială în accepţiunea de drept şi obligaţie a instanţelor judecătoreşti, determinate de lege, de a soluţiona cererile adresate acestora, are în principiu un caracter relativ determinat de opţiunea reclamantului şi de atitudinea pârâtului.
Dispoziţiile art.10 Cod procedură civilă prevăd competenţa alternativă, mai multor instanţe de acelaşi grad, iar posibilitatea de sesizare aparţine titularului acţiunii.
Astfel pct.5 al textului de lege menţionat stabileşte deopotrivă competente în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire. Întrucât marfa a fost expediată de la sucursala" P.T „Ploieşti iar reclamanta a optat pentru instanţa locului de plecare a transportului, nu se poate discuta decât de exercitarea cu bună credinţă a drepturilor procesuale şi nicidecum de o încălcare a legii de către instanţa de judecată.
Art.723 alin.2 Cod procedură civilă nu poate avea incidenţă în cauza dedusă judecăţii pentru că numai exerciţiul abuziv al drepturilor procesuale este sancţionat.
Criticile de fond sunt de asemeni nefondate. Instanţele de fond au interpretat dispoziţiile art.85.2 din Regulamentul de Transport CFR potrivit scopului pentru care a fost edictat: calea ferată datorează despăgubiri calculate la preţul curent al mărfii, adică preţul care include TVA, accize şi taxe de drum.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr.907 din 17 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SNTFM CFR MARFĂ SA-Sucursala Marfă Iaşi prin SMF SA - Agenţia Teritorială Iaşi, împotriva deciziei nr.907 din 17 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 34/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3400/2003. Comercial → |
|---|
