CSJ. Decizia nr. 3401/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3401/2003
Dosar nr.79/2003
Şedinţa publică din 9 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.R.D., sucursala Iaşi, a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.F. SA Iaşi şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 95.624.041 lei, cu titlu de daune, reprezentând diferenţa dintre dobânda subvenţionată şi dobânda pieţei, calculată pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul nr. 3 din 19 decembrie 1994.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 271 din 8 martie 1999, a respins acţiunea cu motivarea că, după retragerea sumei în litigiu de către B.N.R., reclamanta s-a situat pe o poziţie de pasivitate timp de trei ani şi că, pentru a pretinde suma de 95.624.041 lei, cu titlu de daune, trebuia dovedită culpa exclusivă a pârâtei.
Cât priveşte scopul urmărit prin HG nr. 767 1994, tribunalul a considerat că operaţiunile de creditare a stocurilor de produse alimentare de către B.R.D., sucursala Iaşi, au corespondent în stocurile existente şi se înscrie în limitele prevederilor actului menţionat.
Apelul declarat de reclamanta B.R.D., sucursala Iaşi, împotriva sentinţei fondului, a fost admis de Curtea de Apel Iaşi, care, prin Decizia nr. 49 din 18 noiembrie 2002, a admis acţiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 95.624.041 lei, cu titlu de daune, precum şi la plata sumei de 7.619.950 lei cheltuieli de judecată fond şi apel.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că dobânda, indiferent de felul acesteia, era datorată de beneficiara creditului, că suma a fost retrasă de B.N.R. din contul B.R.D. cu ocazia exercitării prerogativelor de control acordate de Legea nr. 34/1991 şi a Statutului B.N.R., că singura prejudiciată este B.R.D. Iaşi, întrucât contractul de credit nr. 3/1994 a fost perfectat prin transformarea creditului preexistent din contractul nr. 2/1994 – în credit subvenţionat, care se regăsea în contractul nr. 3/1994.
S-a mai reţinut că, prin procesul-verbal din 15 iunie 1995, B.N.R. a dispus ca împrumutul cu dobândă subvenţionată să redevină împrumut la dobânda pieţii, aşa cum fusese reglementat prin HG nr. 767/1994 şi Normele nr. 19/1994, aşa încât intimata nu se poate bucura în continuare de această subvenţie.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta SC T.F. SA Iaşi, care a susţinut că Decizia este netemeinică şi nelegală, întrucât nu a avut în vedere dispoziţiile pct. 6 din Normele metodologice nr. 19/1994, emise de M.A.A. – B.N.R. şi prin care s-a stabilit că puteau fi acordate credite, pentru constituirea stocurilor de produse necesare consumului, în perioada de toamnă - iarnă 1994 - 1995, că, la data intrării în vigoare a HG nr. 767/1994, creditele deja acordate se transferau „la credite cu dobândă de 15%".
Recurenta a mai susţinut că au fost nesocotite prevederile art. 5 lit. j) din contractul nr. 3/1994, întrucât singura modalitate permisă reclamantei era aceea de a sista creditarea şi de a trece creditele acordate la dobânda pieţei, plus o penalizare reprezentând dobânda până la cea aferentă creditelor Overdraft.
Recurenta a invocat excepţia privind prescripţia dreptului reclamantei de a pretinde suma în litigiu, motivat de faptul că, la data de 1 iunie 1995, creditul era restituit, iar acţiunea a fost introdusă peste termenul de 3 ani.
O altă critică priveşte neexaminarea expertizei, care a fost efectuată pentru soluţionarea litigiului dintre B.R.D. şi B.N.R., prin care au fost analizate condiţiile acordării creditului şi care confirmă respectarea prevederilor actului normativ menţionat mai sus.
În raport cu aceste critici, recurenta a solicitat să fie menţinută sentinţa instanţei de fond, care a dat o dezlegare corectă problemei dedusă judecăţii.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Pentru analiza excepţiei privind prescripţia extinctivă, respectiv, a momentului de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanţa de apel trebuia să examineze natura obiectului pricinii, nefiind suficientă concluzia din considerente, potrivit căreia suma în litigiu este datorată în orice situaţie de beneficiara creditului, indiferent de motivul care a determinat B.N.R. ca, în cadrul atribuţiilor de control, să retragă suma din contul B.R.D.
Această concluzie, bazată pe o ipoteză, o îndreptăţeşte pe recurentă să susţină că nu poate să răspundă decât pentru culpa proprie, rezultând din raporturile juridice pe care le-a stabilit cu B.R.D. şi pe care, susţine recurenta, le-a respectat întocmai.
Din acest punct de vedere, este de reţinut că instanţa de apel nu a examinat criticile aduse sentinţei în contextul probelor şi a analizei care se desprinde din adresa B.N.R. nr. 2411, prin care, ca răspuns la obiecţiunile formulate de B.R.D., sucursala Iaşi, B.N.R., pe baza examinării situaţiei creditelor, ajunge la concluzia că B.R.D. nu a respectat prevederile HG nr. 767/1994 şi ale Normelor metodologice nr. 19/1994. Prin nerespectarea modului de acordare a acestor credite, aşa cum se desprinde din adresa B.N.R., mai precis a neutilizării căilor puse la dispoziţie pentru înregistrarea şi evidenţierea sumelor acordate, nu s-a procedat la „reglarea conturilor de credite" şi s-a ajuns, astfel, la transformarea creditului cu dobândă de 15% în capital de lucru.
Prin urmare, problema încasării sumei în litigiu nu este doar un simplu regres, ci trebuie examinată în contextul probelor care pun la îndoială cauzele, care au dus la reţinerea acestei sume de către B.N.R.
O altă problemă, asupra căreia nu s-au oprit instanţele în examinarea probelor, este cea referitoare la respectarea de către beneficiară a destinaţiei creditului, în raport de stocurile existente şi de contractele în derulare, întrucât expertiza care priveşte dosarul nr. 909/1996 (depusă şi în acest dosar) prin concluzia la care ajunge, nu răspunde tocmai la problema care este strict de specialitatea expertului, şi anume dacă operaţiunile verificate sunt în concordanţă cu dispoziţiile actelor normative care au stat la baza acordării creditului cu dobândă de 15% şi în ce măsură beneficiara a utilizat sumele, conform destinaţiei pentru care s-au acordat.
Prin urmare, problema acordării creditului nu este doar o relaţie B.N.R. – B.R.D., ci o relaţie mai complexă, în care este implicat beneficiarul creditului, ce poate fi sancţionat în ipoteza în care obligaţiile asumate prin convenţia cu B.R.D. nu au fost respectate (dosar nr. 909/1996 expertiză).
În acest context, chiar dacă B.N.R. a retras din contul B.R.D. suma de 95.624.041 lei, reprezentând diferenţa de dobândă, aceasta nu înlătură examinarea obligaţiilor dintre B.R.D. şi recurentă, pentru a se vedea dacă, într-adevăr, creditul s-a acordat prin abatere de la prevederile art. 7 şi 11 din Normele metodologice nr. 19/1994, dacă această abatere este formală, sub aspect scriptic, sau este rezultatul schimbării destinaţiei creditului de către beneficiară.
Această verificare este necesară, cu atât mai mult cu cât recurenta recunoaşte că a achiziţionat animale în viu, pe care le-a sacrificat, pentru constituirea stocului, dar şi pentru că argumentarea recursului se face pe o expertiză care nu s-a dispus în acest dosar.
Prin urmare, se impune verificarea evidenţelor aflate la beneficiar, pentru a se vedea dacă sumele acordate drept credit privesc doar constituirea stocului, nu şi celelalte operaţiuni pentru realizarea acestuia.
De asemenea, se impune a se verifica legătura între acest litigiu, sub aspect faptic, dar şi juridic, cu litigiul soluţionat anterior, la care s-a referit recurenta.
În consecinţă, potrivit art. 304 pct. 9, raportat la art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, va fi casată Decizia pronunţată în apel, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, aceleiaşi curţi, pentru completarea probelor, în scopul stabilirii corecte a situaţiei de fapt, în raport de care va fi stabilit şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Celelalte susţineri, care constituie motive de recurs, vor fi examinate ca apărări în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T.F. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 49/A din 18 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3400/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3402/2003. Comercial → |
|---|
