CSJ. Decizia nr. 373/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 373/2003
Dosar nr. 7089/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 februarie 2001, reclamanta SC R.O. SA Roşiori de Vede a chemat în judecată pe pârâta Societatea Agricolă Z. Costeşti pentru a fi obligată la plata sumelor de: 60.158.500 lei contravaloare facilităţi şi 364.720.176 lei penalităţi şi dobânzi contractuale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 12 februarie 2001, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumelor de 60.158.500 lei facilităţi, 364.720.176 lei penalităţi şi dobânzi şi dobânzi şi 18.192.573 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 916 din 7 iulie 2001, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul pârâtei.
În contra acestei soluţii, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, respingerea acţiunii reclamantei, ce a fost soluţionată de o instanţă necompetentă şi precizând că a cerut în scris instanţei de apel să amâne judecata la o altă dată pentru a timbra.
Recursul pârâtei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului, în raport cu susţinerile pe care pârâta la face prin recursul de faţă, rezultă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru a se casa hotărârea atacată.
În speţă, apelul pârâtei a fost soluţionat pe excepţia insuficientei timbrări, prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.
Este de reţinut că, în situaţia în care pârâta legal citată nu a depus taxa de timbru indicată de instanţă, cererea pârâtei, de acordare a unui nou termen, a fost corect respinsă în raport cu prevederile art. 156 C. proc. civ.
În consecinţă, celelalte susţineri privind fondul pricinii pe care pârâta le face prin recursul său, nu pot fi examinate în această fază procesuală, cât timp hotărârea atacată a fost soluţionată corect pe excepţie, fără examinarea acestor motive.
Astfel că recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Societatea Agricolă Z. Costeşti împotriva deciziei nr. 916 din 7 iunie 2001 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3551/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 390/2003. Comercial → |
---|