CSJ. Decizia nr. 4042/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4042/2003
Dosar nr. 2393/2002
Şedinţa publică din 23 octombrie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Creditoarele A.N.R. – UT 345 Sibiu, A.N.R. U.T. 330 Podoleni, judeţul Neamţ, A.N.R. – UT 350 Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov şi A.N.R. – UT 360 Curtea de Argeş au formulat obiecţii la planul de distribuire din 15 mai 2001, întocmit de lichidatorul debitoarei SC A.M. SA Botoşani.
Motivându-şi contestaţiile, creditorii arată că lichidatorul nu a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 133/1999, prin care creanţele A.N.R. sunt asimilate cheltuielilor de lichidare şi conservare şi se plătesc cu prioritate faţă de toţi creditorii.
Se mai arată că, în mod nelegal, a fost distribuită creditoarei, B.C.R. Botoşani, suma de 1.886.829.334 lei, pentru că toate cheltuielile de lichidare au fost scăzute numai din fondurile obţinute din încasările curente şi vânzări de bunuri neafectate de garanţii.
Tribunalul Botoşani, prin judecătorul sindic, a respins, ca nefondate, contestaţiile creditorilor, pronunţând sentinţa civilă nr. 160 din 6 septembrie 2001.
S-a reţinut că, într-adevăr, prin OUG nr. 133/1999, creanţele A.N.R. au fost asimilate cu cheltuielile de lichidare, însă, nu şi pentru creanţe pentru care existau garanţii constituite la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Aşadar, drepturile reale, dobândite de creditoarea B.C.R. Botoşani în perioada 1995 – 1996, nu pot fi afectate de creanţele celor patru contestatoare pentru că, potrivit prevederilor imperative ale art. 1725 C. civ., creanţele statului nu pot obţine un privilegiu contra drepturilor personale ale unui al treilea dobândite mai înainte.
S-a considerat că lichidatorul a aplicat corect dispoziţiile art. 106 şi 108 din Legea nr. 64/1995, întrucât art. 106 conţine norme speciale de distribuire a sumelor deţinute din vânzarea bunurilor afectate de garanţii.
Şi sub aspectul modului de împărţire proporţională a sumelor şi dobânzilor distribuite au fost considerate ca neîntemeiate contestaţiile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatoarele creditoare A.N.R. – U.T. 330 Podoleni şi A.N.R. – U.T. 350 Popeşti-Leordeni, susţinând motive de nelegalitate, respectiv, încălcarea dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 64/1995, privind distribuirea sumelor reprezentând cheltuieli necesare conservării, conform OUG nr. 133/1999.
Recurentele consideră inexistent privilegiul rezultând din contractele de gaj întocmite în favoarea B.C.R., sucursala Botoşani, deoarece gajul a fost fără deposedare.
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa civilă nr. 7 din 17 ianuarie 2002, a respins, ca nefondat, recursul celor două creditoare, reţinând că bunurile asupra cărora purtau contractele de gaj nu puteau fi ridicate, întrucât foloseau la desfăşurarea activităţii societăţii debitoare, astfel încât privilegiul creditoarei B.C.R. SA, sucursala Botoşani, există şi contractele de gaj sunt valabile.
De asemenea, se mai reţine şi că asimilarea creanţelor A.N.R. cu cheltuielile de conservare, făcută prin OUG nr. 133/1999, nu retroactivează în raport cu drepturile anterioare ale B.C.R. şi că a fost corect aplicat art. 1725 C. civ., care prevede că statul nu poate obţine un privilegiu contra drepturilor dobândite anterior de o a treia persoană.
Împotriva acestei decizii şi a sentinţei de fond a declarat recurs în anulare Procurorul General, susţinând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii.
Se arată că dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 82/1992, modificată prin OUG nr. 133/1999, derogă de la ordinea de prioritate stabilită prin art. 106 şi 108 din Legea nr. 64/1995 şi fiind norme de procedură de imediată aplicare, după intrarea lor în vigoare, creanţele A.N.R. trebuiau satisfăcute cu prioritate faţă de ceilalţi creditori.
Şi art. 1725 C. civ. se consideră ca fiind aplicat greşit, astfel că realizarea creanţelor statului a rămas iluzorie prin greşita apreciere a caracterului general sau special al normelor invocate. În realitate, textul din art. 52 al Legii nr. 82/1992, modificată prin OUG nr. 133/1999, nu instituie un privilegiu în favoarea statului, ci reglementează modul de exercitare a privilegiului deja constituit prin lege în beneficiul statului.
Planul de distribuire depus de lichidator şi hotărârile judecătoreşti, care îl confirmă, este apreciat ca fiind contrar dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 82/1992, modificată prin OUG nr. 133/1999.
Lichidatorul debitoarei SC A.M. SA Botoşani şi creditoarea B.C.R., sucursala Botoşani, au solicitat, prin întâmpinări, respingerea recursului în anulare, susţinând că planul de distribuţie a fost întocmit de lichidator în conformitate cu tabloul definitiv al creditorilor. Acest tablou a fost atacat de contestatoare şi s-au respins contestaţiile prin sentinţa civilă nr. 20 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Botoşani, devenită irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia din 22 octombrie 2002.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la caracterul derogatoriu al normei din art. 52 din Legea nr. 82/1992, modificată, OUG nr. 133/1999 de la ordinea de prioritate stabilită prin art. 106 şi 108 din Legea nr. 64/1995 se constată că aceste norme nu schimbă ordinea de prioritate direct, ci doar stabilesc caracterul creanţelor unităţilor A.N.R. ca fiind cheltuieli necesare pentru conservare şi administrare, golind de conţinut această ordine.
În ceea ce priveşte calificarea normelor în discuţie ca norme de procedură şi, deci, de imediată aplicare, se constată că a considera asimilarea creanţelor A.N.R. cu cheltuielile de administrare şi conservare ca norme de procedură este greşit. Normele care crează privilegii sau reglementează modul de exercitare a privilegiilor statului nu pot fi norme de procedură pentru că aplicarea lor este strâns legată de dispoziţiile art. 1725 şi urm. C. civ., care stabileşte regulile în materie de privilegii, iar raporturile juridice generate în această materie a garanţiilor sunt de drept substanţial.
Şi aplicarea în timp a legii noi îşi găseşte soluţia tot în dispoziţiile art. 1725 alin. (2) C. civ., ca o concretizare a regulii neretroactivităţii legii care ar favoriza creanţele statului faţă de terţii, care aveau drepturi dobândite anterior şi care ar putea fi afectate de noua regulă stabilită pentru creanţele statului.
Prin urmare, a fost aplicat corect de către instanţe art. 1725 C. civ., nefiind contestat caracterul de lege specială al OUG nr. 133/1999 şi s-au respectat drepturile anterioare ale terţilor, respectiv, ale creditorilor garanţi.
De altfel, drepturile tuturor creditorilor au fost recunoscute şi stabilite în mod irevocabil odată cu întocmirea tabloului definitiv al creanţelor după care se fac toate distribuţiile sumelor rezultate în urma oricăror vânzări.
Acest tablou a devenit definitiv prin respingerea contestaţiilor A.N.R., astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 307 din 22 mai 2000 a Tribunalului Botoşani, sentinţă rămasă irevocabilă.
Soluţiile instanţelor de fond şi de recurs fiind legale şi temeinice, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare formulat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 160 din 6 septembrie 2001 a Tribunalului Botoşani şi a deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4053/2003. Comercial → |
|---|
