CSJ. Decizia nr. 3846/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3846/2003
Dosar nr. 9324/200.
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursurilor se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 8321/2000 S.C. P.L. S.A. Ploieşti a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va da în contradictoriu cu S.C. P.T. S.A. Ploieşti să oblige pârâta la plata sumei de 83.559.399 lei reprezentând contravaloarea produselor petroliere livrate, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 626 din 24 aprilie 2001 a respins ca nefondată acţiunea.
Instanţa a reţinut că, în baza contractului încheiat între părţi, reclamanta a livrat clienţilor pârâtei produse petroliere. Ulterior livrării i-a comunicat acesteia că preţurile s-au modificat începând cu data de 4 noiembrie 1997.
Deoarece modificarea preţurilor a fost comunicată pârâtei ulterior livrării şi nu a mai putut recupera diferenţa de preţ de la beneficiarii care au valorificat produsele acţiunea a fost respinsă reţinând vina reclamantei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 981 din 26 octombrie 2001 a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 63.963.001 lei contravaloare marfă cu 4.206.954 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut din actele dosarului că majorarea preţului i-a fost comunicat pârâtei la data de 12 noiembrie 1997, astfel în cazul facturii emisă sub nr. 7208 la 12 noiembrie 1997 refuzul la plată este nejustificat.
Părţile au declarat recurs împotriva deciziei.
S.C. P.L. S.A. Ploieşti critică Decizia invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii privind reactualizarea debitului datorat.
Recursul a fost admis pentru următoarele motive:
Prin acţiunea de investirea instanţei cât şi prin motivele de apel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 83.559.399 lei reactualizată, sumă ce reprezintă contravaloarea unor produse petroliere.
Prin Decizia nr. 981 din 26 octombrie 2001 s-a admis apelul reclamantei, considerându-se aşa cum s-a arătat că, în cazul emiterii facturii cu nr. 7208 din 12 noiembrie 1997 nu se poate reţine culpa acesteia, motiv pentru care pârâta a fost obligată la plata sumei de 63.963.001 lei. Instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului din apel privind reactualizarea sumei respective situaţie în care având în vedere dispoziţiile legale invocate s-a admis recursul a fost casată Decizia cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa asupra motivului privind reactualizarea sumei stabilită ca fiind datorată de pârâtă.
S.N.P. P. S.A., sucursala P.T. Ploieşti, a declarat recurs susţinând în esenţă că apelul reclamantei, în funcţie de actele dosarelor trebuia respins.
Recursul a fost respins ca tardiv pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 301 şi art. 303 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, recursul urmând a fi motivat prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În speţă, Decizia a fost comunicată recurentei la data de 5 noiembrie 2001, recursul s-a declarat şi motivat la data de 23 noiembrie 2001, peste termenul prevăzut de dispoziţiile legale mai sus menţionate, motiv pentru care a fost respins ca tardiv văzând şi dispoziţiile art. 306 pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. P.L. S.A. Ploieşti împotriva deciziei nr. 981 din 26 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.P. P. S.A., sucursala P.T. Ploieşti, împotriva aceleiaşi decizii ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3843/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 384/2003. Comercial → |
---|