CSJ. Decizia nr. 386/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 386/2003
Dosar nr. 7228/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, prin sucursala A. Piteşti, a chemat în judecată pârâta S.N.C.F.R. C.F.R. Marfă, sucursala Constanţa, pentru a fi obligată la plata sumei de 17.825.938 lei, cu titlu de pretenţii, şi 1.501.075 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii se arată următoarele:
Cu notele de greutate nr. 10840 din 27 ianuarie 2000 şi nr. 10842 din 28 ianuarie 2000 şi scrisorile de trăsură nr. 604180 şi nr. 776692 din 28 ianuarie 2000, reclamanta a expediat pe adresa O.T. Constanţa vagoanele, cu terminaţia 0068 şi 5508, încărcate cu benzină.
La destinaţie, conform proceselor verbale nr. 25 şi 26 din 31 ianuarie 2000, întocmite în Staţia C.F.R. Palas, vagoanele au prezentat sigiliile violate şi scurgeri din conţinut, lipsind o cantitate de 1450 kg, în valoare de 17.825.938 lei.
Preţul calculat este cel de la data efectuării transportului şi cuprinde preţul de vânzare cu amănuntul, compus din preţ rafinărie, accize, taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) şi taxa de drum.
Întrucât marfa s-a pierdut pe perioada când se afla în paza juridică a cărăuşului, conform art. 83.1 din Regulamentul de transport pe C.F.R./1997, coroborat cu art. 969 C. civ., acesta este răspunzător de prejudiciul creat.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 829 din 3 aprilie 2001, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi aceea privind lipsa dovezii de reprezentare, invocate de către pârâtă şi a admis acţiunea reclamantei, aşa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 683 din 4 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 85.1 din Regulamentul de transport, calea ferată este obligată să plătească despăgubiri pentru pierderea totală sau parţială a mărfii.
În sarcina cărăuşului este instituită prezumţia relativă de culpă, ce poate fi răsturnată, însă, reclamanta a făcut dovada că vagoanele cu terminaţia 0068 şi 5508 au sosit la destinaţie cu sigiliile lipsă de la canea şi ventilul central, constatându-se lipsă cantitatea de 1450 kg benzină.
Împrejurarea că vagoanele au fost încărcate pe linie industrială şi au fost cântărite pe cântarul propriu al reclamantei şi au circulat sub fir de contact, nu exonerează de răspundere pe cărăuş, cât timp a preluat mijlocul de transport fără obiecţiuni.
Modul de calcul al despăgubirii a fost corect determinat, fiind stabilit potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport.
Conform art. 2 pct. 1 din OUG nr. 17/2000, T.V.A. se aplică operaţiunilor privind livrarea de bunuri mobile şi care constau în orice operaţiune juridică de transfer al proprietăţii acestora, iar obligaţia de plată ia naştere la data efectuării operaţiunii.
În speţă, reclamanta, expediind benzina către cumpărătoarea SC O.T. SA Constanţa, este obligată să calculeze şi taxa pe valoarea adăugată pentru întreaga cantitate, inclusiv pentru aceea care nu a ajuns la destinaţie din culpa cărăuşului.
În aceeaşi situaţie sunt şi accizele ce trebuie plătite atât de producătorul intern, cât şi de cei care comercializează produse petroliere (OG nr. 27/2000).
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, numai cu privire la preţul solicitat de reclamantă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, următoarele:
Reclamanta nu a făcut dovada plăţii accizelor şi taxei de drum, la bugetul statului.
Marfa expediată se depozitează la SC O.T. SA în vederea vânzării la export şi atunci când intervine operaţia respectivă, se plătesc accizele, taxa de drum şi T.V.A.
În cazul în care benzina se vinde la pompă în staţia Peco, taxa de drum se încasează de la cumpărător şi, ca atare, nu se poate încasa şi din marfa lipsă. Reclamanta plăteşte taxa de drum pentru marfa ajunsă la staţiile Peco şi vândută către cumpărător.
În ceea ce priveşte T.V.A., pârâta nu o datorează, întrucât reclamanta, conform art. 1 din OUG nr. 17/2000, are obligaţia de plată a T.V.A. numai pentru cantitatea de marfă ajunsă efectiv la destinaţie şi nu pentru acea lipsă.
Potrivit OG nr. 27/2000, produsele petroliere sunt supuse plăţii accizelor, iar momentul datorării accizelor este cel al vânzării mărfii.
Reclamanta nu poate pretinde contravaloarea accizelor datorate de rafinărie, ca producător intern, deoarece între ea şi rafinărie există raporturi specifice dintre două sucursale ale aceleiaşi societăţi, şi anume, S.N.P. P. SA. De asemenea, nu a făcut dovada prejudiciului cauzat, constând în cuantumul acestor accize, conform art. 45 alin. (3) din OG nr. 27/2000.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin OG nr. 41/1997, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, calea ferată răspunde şi trebuie să plătească o despăgubire calculată după factură, după preţul curent al mărfii şi în lipsa şi a uneia şi a alteia, după preţul mărfurilor, de aceeaşi natură şi calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport.
Pârâta nu contestă lipsa cantităţii de 1450 kg benzină şi faptul că reclamanta este prejudiciată, însă, în mod eronat consideră că nu era cazul să fie avute în vedere accizele, taxa de drum şi T.V.A.
Sub acest aspect, Curtea reţine că instanţa a stabilit, în mod corect, contravaloarea benzinei lipsă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din O. G. nr. 3/1992, în vigoare la data producerii prejudiciului, (OUG nr. 17/2000, invocată de pârâtă, a intrat în vigoare la data de 15 martie 2000) obligaţia de plată a T.V.A. şi exigibilitatea ei ia naştere în momentul livrării, respectiv, momentul predării mărfii către cărăuş.
Prin urmare, reclamanta, expediind benzina, este obligată să calculeze şi T.V.A. pentru întreaga cantitate livrată şi să efectueze înregistrările contabile corespunzătoare.
În ceea ce priveşte accizele, potrivit art. 16 şi art. 17 din OG nr. 27/2000, plătitorii de accize pentru produsele petroliere, fiind agenţii economici producători, respectiv, rafinăriile S.N.P. P. SA, şi ele devin exigibile în momentul efectuării livrării şi trebuie să fie virate la bugetul statului.
De asemenea, taxa de drum se plăteşte în temeiul Legii nr. 118/1996, republicată, calculată la întreaga cantitate de marfă livrată şi nu pe loturi.
În concluzie, este irelevantă împrejurarea că rafinăriile sau sucursalele aparţin de S.N.P. P., ori că produsul nu a fost vândut, întrucât plata accizelor, taxei de drum şi T.V.A. sunt obligaţii ce decurg din reglementările legale sus menţionate şi se achită la bugetul de stat şi fondul special pentru drumuri, calculate la întreaga marfă produsă şi livrată într-o anumită perioadă şi care este evidenţiată în înregistrările contabile ale societăţii.
În aceste condiţii, problema dovezii plăţii lor este irelevantă, iar verificarea îndeplinirii obligaţiei de plată revine organelor fiscale şi ministerului de resort, după caz, care au dreptul, pe baza verificării efectuate, să ia măsurile ce se impun de normele legale.
Faţă de cele arătate, Curtea, reţinând că Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, respectiv, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., va respinge recursul, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.P. C.F.R. Marfă SA, sucursala de Marfă Constanţa, prin S.M.F. SA, împotriva deciziei nr. 683 din 4 iulie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3851/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3864/2003. Comercial → |
|---|
