CSJ. Decizia nr. 3956/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3956/2003
Dosar nr. 2357/2002
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 octombrie 1999, reclamanta SC B.S.I. SRL Arad (în prezent SC A.P.2003 SA) a chemat în judecată pe pârâta SC S.C.T. SA, sucursala Reabilitări Drumuri Naţionale din Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumelor de 1.471.709.397 lei contravaloare servicii prestate, plus 1.180.382.101 lei penalităţi pentru neplata în termen a debitelor şi 9.119.730.596 lei daune-interese, reprezentând beneficiu nerealizat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că între părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii, având ca obiect prestaţii de transport efectuate de reclamantă pentru pârâtă, tarifele fiind stabilite printr-o anexă la contract şi urmând a fi actualizate în raport de cursul de schimb leu-marcă germană în ziua întocmirii facturii.
Susţinând că pârâta a achitat doar parţial şi cu întârziere facturile emise pentru prestaţiile de transport, reclamanta a solicitat plata debitului, cu penalităţi şi daune-interese, acestea din urmă fiind calculate pentru beneficiul nerealizat din culpa pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 5486 din 28 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei, pârâta SC S.C.T. SA Bucureşti fiind obligată la plata sumelor de 1.249.055.049 lei contravaloare servicii prestate, plus 1.180.382.101 lei penalităţi de întârziere la plată, calculate pentru perioada 11 februarie 1999 – 10 martie 2000, precum şi la 6.674.668.099 lei beneficiu nerealizat.
Hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă în baza deciziei nr. 411 din 15 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul societăţii comerciale pârâte.
Cu actul înregistrat la 16 octombrie 2002, procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză, susţinând următoarele:
- hotărârile criticate sunt netemeinice, deoarece instanţele nu au stabilit, în legătură cu capătul de cerere privind despăgubirile, dacă există prejudiciu şi nici legătura dintre acesta şi fapta culpabilă a pârâtei;
- în dezvoltarea acestui motiv, s-au invocat situaţii de fapt, rezultând din actele de la dosar, tinzând să se demonstreze că, în realitate, pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau, potrivit contractului, de a pune la dispoziţie maşinile şi utilajele necesare;
- s-a mai susţinut că instanţa de fond nu a administrat probe, potrivit cărora să se facă dovada că reclamanta a încercat daunele pretinse, respectiv faptul că ar fi intenţionat să încheie contracte cu terţi, iar oferta sa a fost refuzată din culpa pârâtei.
Recursul în anulare este fondat.
Din actele dosarului rezultă că între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii din 14 august 1998, prin care prestatorul de servicii SC B.S.I. Arad s-a obligat să pună la dispoziţia beneficiarului SC S.C.T. SA Bucureşti, maşini şi utilaje în cantitatea, pe durata şi la tarifele negociate, pe toată perioada în care se derula contractul, având ca obiect reabilitarea drumurilor naţionale.
În conformitate cu prevederile art. 5 din contract, în cazul neachitării facturilor în termenul contractual, părţile au convenit să se calculeze majorări de întârziere, iar potrivit art. 6 din aceeaşi convenţie, pentru nerespectarea parţială sau pentru executarea defectuoasă a vreuneia din clauzele contractuale, partea culpabilă s-a obligat să plătească daune interese.
Susţinând că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita la termen sumele cuprinse în anexa 1 la acţiune, precum şi faptul că aceasta i-a produs daune prin neîncasarea beneficiului nerealizat datorită neexecutării integrale a contractului de prestări servicii, reclamanta SC B.S. Arad (în prezent, SC A.P.2003 SA) a formulat acţiunea ce formează obiectul dosarului.
Aşa cum s-a arătat, acţiunea reclamantei are drept temei contractual, două clauze distincte, ceea ce înseamnă că pretenţiile sale urmau a fi examinate distinct pentru penalităţi şi daune, ceea ce instanţele au făcut numai în parte, şi anume, pentru penalităţile întemeiate pe dispoziţiile art. 5 din contract.
De aceea, critica procurorului general priveşte numai modul în care instanţele au soluţionat capătul de cerere privind daunele interese, conform prevederilor art. 6 din contract, critică ce este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, cele două instanţe au angajat răspunderea pârâtei pentru daune fără să se stabilească prejudiciul încercat de reclamantă şi, deşi s-a dispus efectuarea unei expertize pentru daune, prin concluziile sale, expertul A.Gh., face precizarea că întreg calculul are un caracter ipotetic, ceea ce înseamnă că instanţa trebuia să stabilească pe bază de probe dacă paguba este reală şi este imputabilă pârâtei.
Din acest punct de vedere este întemeiată critica din recursul în anulare potrivit căreia nu s-au făcut dovezi privind venitul pierdut prin neîncheierea unor contracte cu terţii, respectiv că nu există dovezi că reclamanta ar fi intenţionat încheierea altor contracte şi că oferta sa ar fi fost refuzată din cauza obligaţiilor contractuale ce le avea faţă de pârâtă.
Pe de altă parte, din actele dosarului, rezultă că pârâta a pus la dispoziţie reclamantei, maşinile şi utilajele acesteia începând cu 13 noiembrie 1998, ca urmare a sistării lucrărilor din contractul 202, împrejurare recunoscută de reclamantă prin răspunsul la interogatoriu, prin care s-a confirmat că, în perioada de iarnă, nu puteau fi executate lucrările, ceea ce denotă că întreruperea acestor lucrări nu era imputabilă pârâtei şi în mod eronat a fost angajată răspunderea acesteia pentru despăgubiri.
Sub acest aspect, susţinerea intimatei din întâmpinare, potrivit căreia minuta din 21 ianuarie 1999 reflectă voinţa sa de a continua executarea contractului, nu poate fi reţinută, deoarece actul invocat poartă semnătura ambelor părţi, fiind un argument în sprijinul motivelor din recursul în anulare.
Aceeaşi concluzie se desprinde din întreaga corespondenţă purtată de părţi din care rezultă că pârâtul şi-a manifestat în mod expres şi neechivoc voinţa de a continua executarea contractului, solicitând şi renegocierea tarifelor prin fax -ul înregistrat la 9 februarie 1999, ceea ce înseamnă că instanţele au dat o greşită interpretare probelor administrate în cauză sub aspectul despăgubirilor acordate.
Pentru toate aceste considerente, recursul în anulare va fi admis în conformitate cu prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., iar Decizia atacată va fi casată, în sensul admiterii recursului şi modificării sentinţei tribunalului prin respingerea capătului de cerere privind daunele interese în sumă de 6.674.668.099 lei.
Totodată, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 411 din 15 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, admite recursul declarat de pârâta SC S.C.T. SA, sucursala Reabilitări Drumuri Naţionale Bucureşti, şi modifică sentinţa civilă nr. 5486 din 28 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că respinge capătul de cerere privind daune-interese, în sumă de 6.674.668.099 lei .
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3954/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3957/2003. Comercial → |
|---|
