CSJ. Decizia nr. 3957/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3957/2003
Dosar nr. 1416/2001
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. K. S.R.L. Bucureşti, prin acţiunea înregistrată la 7 iulie 1999, a chemat în judecată pe S.C. S. S.A. Bucureşti, solicitând să se constate calitatea sa de locatar asupra spaţiului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între părţi s–a încheiat contractul de închiriere nr. 1286 din 24 octombrie 1997 prin care pârâta a închiriat reclamantei imobilul situat în Bucureşti, pentru o perioadă de 10 ani, cu o chirie de 29.996,1 USD/lună şi pe care l-a subînchiriat B.C. I.Ţ.
La dosarul cauzei, s-a depus o adresă a S.C. S. S.A. către B.C. I.Ţ., prin care aceasta este încunoştiinţată despre rezilierea contractului de închiriere dintre reclamantă şi pârâtă, astfel încât chiria prevăzută în contractul de subînchiriere este datorată S.C. S. S.A. care este proprietara spaţiului.
Pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, solicitând declinarea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3, având în vedere că litigiul dedus judecăţii este de natură civilă.
Prin încheierea de la 14 octombrie 1999, excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de S.C. K. S.R.L. Bucureşti şi a constatat calitatea de locatar a reclamantei, conform contractului de închiriere nr. 1286 din 24 octombrie 1997, asupra spaţiului situat în Bucureşti, prin sentinţa nr. 2524 din 20 aprilie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că art. 14.2.1, art. 14.2.2, art. 14.2.3 din contractul de închiriere conţin un pact comisoriu de gradul întâi, situaţie în care, desfiinţarea contractului nu operează de drept, fiind necesară o hotărâre judecătorească pronunţată în soluţionarea unei cereri de reziliere a contractului.
Pârâta a declarat apel, susţinând în esenţă următoarele: sentinţa a fost dată cu încălcarea competenţei materiale, care, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aparţine judecătoriei, probele au fost greşit apreciate, în sensul că în mod greşit s-a interpretat că pactul comisoriu prevăzut în contract este un pact de gradul întâi, conform căruia, desfiinţarea contractului nu a operat de drept.
Prin Decizia nr. 3356 din 22 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:
- faţă de prevederile art. 2 C. proc. civ., instanţa de fond corect a respins excepţia de necompetenţă a Tribunalului Bucureşti, părţile fiind societăţi comerciale iar prin contractul încheiat, urmăreau obţinerea unui profit.
- art. 14.2.3 din contract, nu conţine un pact comisoriu de gradul IV, nu se menţionează că va fi reziliat contractul de plin drept, astfel că instanţa de judecată era singura care putea să dispună rezilierea contractului.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs pârâta, susţinând în esenţă următoarele: natura juridică a acţiunii promovate de intimată este civilă, pentru faptul că acel contract de închiriere la care se raportează dreptul de creanţă al intimatei este esenţialmente civil, astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei, hotărârea nu este motivată, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de necompetenţă materială invocată, iar din interpretarea sensului liberal al termenilor utilizaţi, se poate constata că pactul comisoriu este de gradul II complex, conform căruia, contractul se consideră desfiinţat dacă una dintre părţi nu-şi execută obligaţiile asumate.
Recursul declarat de pârâtă este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta:
- primul motiv de recurs se referă la împrejurarea că instanţele au soluţionat greşit cauza, ca fiind una comercială, în realitate ea fiind o cauză civilă.
Raporturile juridice stabilite între părţi în baza contractului de locaţiune sunt de natură comercială, ele referindu-se la un spaţiu cu destinaţie comercială.
- critica vizând modul în care părţile au înţeles să pună capăt contractului (respectiv pactul comisoriu invocat de recurentă) nu prezintă relevanţă în cauză faţă de caracterul acţiunii introductive.
Într-adevăr, reclamanta K. a formulat o acţiune în constatare declarativă şi provocatorie, instanţa având îndatorirea de a se pronunţa asupra admisibilităţii unei asemenea acţiuni.
Din acest punct de vedere, critica formulată de recurentă şi invocată ca un motiv de ordine publică va fi admisă, deoarece excepţia privind caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, faţă de acţiunea în realizarea dreptului, este o excepţie de fond, ce priveşte exerciţiul dreptului la acţiune, norma încălcată în acest caz fiind de ordin imperativ.
Astfel, potrivit art. 111 C. proc. civ., acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept este inadmisibilă în situaţia în care, partea poate cere realizarea dreptului său, textul invocat nefăcând altceva decât să consacre principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport de acţiunea în realizare.
Ca atare, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale atunci când au primit punctul de vedere exprimat de reclamantă şi au admis acţiunea prin care s-a solicitat să se constate calitatea sa de locatar deşi exista un contract de închiriere a cărui valabilitate nu expirase la data introducerii acţiunii.
De altfel, în prezent acţiunea este lipsită de interes, pârâta fiind înscrisă la masa credală a S.C. K. S.R.L., aflată în lichidare judiciară, după ce, între părţi, în calitatea lor de locator şi locatar s-au purtat mai multe litigii derivând din executarea contractului de închiriere.
Pentru aceste considerente, recursul va fi admis, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi casată Decizia Curţii de Apel Bucureşti, se va admite apelul pârâtei şi se va schimba în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 3356 din 22 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Casează Decizia atacată, admite apelul pârâtei S.C. S. S.A. Bucureşti şi respinge acţiunea reclamantei S.C. K. S.R.L. Bucureşti ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3956/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3962/2003. Comercial → |
|---|
