ICCJ. Decizia nr. 4576/2003. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4576/2003

Dosar nr. 7902/2001

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea introdusă la data de 12 aprilie 2000, reclamanta S.C. C.A.4 S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. L.N. SRL, solicitând evacuarea acesteia din spaţiul situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2495 din 29 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins excepţiile invocate de pârâtă privind lipsa calităţii procesuale active şi pasive şi a admis acţiunea în sensul dispunerii evacuării pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată în sumă de 83.000 lei.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1190 din 13 septembrie 2001.

S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că, deşi citată cu menţiunea timbrării, apelanta pârâtă nu a îndeplinit obligaţia de a depune 37.500 lei taxa judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs susţinând că apelul a fost timbrat, conform foii de vărsământ şi timbrului judiciar anexă la cererea înregistrată la 13 septembrie 2001, în chiar ziua judecăţii.

Recursul este nefondat.

În adevăr, pârâta a depus taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar la 13 septembrie 2001, dar, conform referatului de grefă, de pe cererea apelantei, acestea s-au primit după terminarea şedinţei de judecată, la ora 1330.

Întrucât conform Legii nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat şi având în vedere că pârâta ştia încă din 19 iunie 2001 – data primirii citaţiei – ce sume trebuie să timbreze, prin depunerea taxelor de timbru după terminarea şedinţei de judecată, întemeiat instanţa de apel a reţinut, faţă de actele dosarului, anularea apelului ca netimbrat.

Soluţia pronunţatăfiind legală, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat depârâta S.C. L.N. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 1190 din13 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4576/2003. Comercial