ICCJ. Decizia nr. 4582/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4582/2003
Dosar nr. 66/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 iulie 2000, reclamanta D.S. Sibiu a chemat în judecată pe pârâta S.C. P.M.& T. E. SRL comuna Porumbacu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea la plata sumei de 50.489.640 lei preţ masă lemnoasă şi de 6.437.429 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1320 din 14 septembrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 50.489.640 lei contravaloare marfă, 6.437.429 lei penalităţi de întârziere şi 4.090.624 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 779 din 31 octombrie 2001, a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti pârâta a declarat recurs, solicitând, în esenţă, respingerea acţiunii reclamantei, întrucât modul de calcul reţinut de instanţă este eronat în ceea ce priveşte exploatarea masei lemnoase din partida 610, fiind greşit obligată la plată.
Din examinarea susţinerilor pe care pârâta le reiterează prin recursul de faţă, în raport cu actele şi lucrările raportului de expertiză întocmit în cauză, se constată că nu sunt întrunite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru a putea conduce la casarea hotărârii ce se atacă.
În speţă, raporturile contractuale dintre părţi s-au derulat în temeiul contractului din 23 decembrie 1998, după adjudecarea partidei nr. 610/S pentru exploatarea masei lemnoase predată integral de reclamantă.
Din verificările expertizei întocmite rezultă că pârâta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile privind evidenţa contabilă a operaţiunilor de exploatare şi nu a sesizat pe reclamantă în cursul executării contractului asupra încălcării vreunei obligaţii a acesteia, înregistrând unele transporturi de masă lemnoasă nemăsurată corect şi fără documente.
De altfel, pârâta a acceptat la plată factura nr. 37942171/2000, confirmând livrarea prin semnătură şi ştampilă, situaţie în care reclamanta şi-a dovedit pretenţiile în raport de art. 46 din C. com., privind plata preţului masei lemnoase aflată în litigiu.
Susţinerile pârâtei recurente privind modul de calcul greşit practicat de instanţe, sub acest aspect, nu pot fi primite, întrucât nu se face nici-o precizare în legătură cu eroarea efectivă şi nici nu se prezintă un alt mod de calcul.
În această situaţie, corect instanţele au angajat răspunderea pârâtei şi pentru plata de penalităţi de întârziere, având în vedere clauza penală, convenită de părţi prin contract.
Astfel că, recursul pârâtei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. P.M. & T.E. SRL Porumbacu de Jos împotriva deciziei nr. 779 din 31 octombrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 4577/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4584/2003. Comercial → |
---|