CSJ. Decizia nr. 59/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 59/2003Dosar nr. 3641/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 6974 din 2 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. D.P. SRL cu sediul în Bucureşti şi pârâta S.C. F. S.A. cu sediul în Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 148.814.368 lei pretenţii şi la 50.000 lei, respectiv 7.128.862 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 307 din 27 februarie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta nu a contestat efectuarea lucrărilor menţionate de reclamantă la imobilul ce îi aparţine, iar actele depuse de aceasta din urmă respectiv facturi fiscale şi devize de lucrări fac dovada cheltuielilor suportate de reclamantă.
În termen legal pârâta S.C. F. S.A. Bucureşti, a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că ambele instanţe în mod greşit au avut în vedere numai prevederile art. 5 din contract, deşi prin art. 3 din convenţia părţilor s-a stabilit că intimatei îi revine obligaţia efectuării amenajărilor spaţiului, iar acestea nu constituie aport în natură aşa cum s-a reţinut în considerentele deciziei. Că deşi a invocat la instanţa de apel că sumele pretinse de reclamantă cuprind chitanţe fiscale şi facturi fără a fi specificată natura lor unele reprezentând achiziţii de obiecte de natura celor voluptorii, acestea nu au fost analizate de instanţă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului pârâtei deoarece potrivit art. 8.2 din contract are dreptul la lucrările efectuate ce constituie aport în natură.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Între părţi s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 1630 din 25 mai 1995 pentru folosirea în comun a Blocului Alimentar aparţinând S.C. F. şi reprofilarea acesteia pentru producţia „Produse Panificaţie" ce fac obiectul de activitate al S.C. D.P. SRL.
Potrivit art. 3.1. din contract reclamanta a efectuat lucrări privind igienizarea şi amenajarea spaţiului pus la dispoziţie de pârâtă şi a făcut demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Reclamanta a pretins contravaloarea acestor lucrări de la pârâtă ca urmare a încetării contractului dintre părţi, dar aceasta deşi nu a contestat efectuarea şi nici contravaloarea lor, a susţinut că ele cădeau în sarcina reclamantei să le execute, iar unele dintre acestea sunt cheltuieli voluptorii.
Susţinerea acesteia este infirmată de clauza stipulată de părţi la pct. 5.1 din contract conform căruia „bunurile mobile şi imobile sau de oricare altă natură aduse ca aport de către asociaţi, rămân pe mai departe în proprietatea acestora, asociaţia neavând patrimoniu propriu".
Pe de altă parte la art. 8.2 din contract s-a prevăzut că „Asociaţia neavând patrimoniu propriu, lichidarea îmbracă forma unei reglări de conturi între asociaţi, adică decontarea obligaţiilor băneşti reciproce şi preluarea aportului în natură aflate în patrimoniul fiecăruia dintre asociaţi", iar art. 8.3 că „Aportul în natură adus în cadrul asociaţiei rămâne proprietatea exclusivă a fiecărui asociat".
Faţă de aceste prevederi contractuale, în mod corect ambele instanţe au reţinut că lucrările efectuate de reclamantă constituie aport în natură şi nu pot fi restituite în materialitatea lor.
Critica recurentei că unele chitanţe şi facturi nu specifică natura lucrărilor sau altele cuprind cheltuieli voluptorii va fi înlăturată întrucât nu are suport probator.
Astfel, facturile invocate de recurentă se referă la achiziţionarea de către intimată a unor obiecte sanitare sau electrice, care prin natura şi valoarea acestora nu pot fi considerate cheltuieli voluptorii aşa cum aceasta a susţinut.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 307 din 27 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 585/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 592/2003. Comercial → |
|---|
