CSJ. Decizia nr. 969/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 969/2003
Dosar nr. 1454/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. 2386/2000 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat a chemat în judecată pârâta SC S. SRL, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.000 lei, reprezentând penalităţi pentru nerespectarea obligaţiei de efectuare a investiţiilor, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu nr. 1261 din 5 septembrie 1997. S-a arătat, în motivarea cererii, că părţile au încheiat un contract de vânzare–cumpărare având ca obiect 39,96% din capitalul deţinut de A.P.A.P.S. în numele statului la SC C. SA Constanţa.
Prin contract, cumpărătorul s-a obligat să realizeze un volum de investiţii de 190.000.000.000 lei în 4 ani, conform programului de investiţii.
Această obligaţie nu a fost îndeplinită, în conformitate cu art. 7.6, pârâta datorând penalităţi de întârziere de 30% din investiţia aferentă anului 1998.
Prin sentinţa civilă f.n./2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei. A declinat competenţa soluţionării în favoarea Tribunalului Bucureşti.
După declinare pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 7473/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 6738/2000, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei instanţei. A admis dosarul Curţii de Arbitraj Bucureşti, constatând că părţile au stipulat clauză compromisorie în contractul de vânzare–cumpărare.
Pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pricina a fost înregistrată sub nr. 442/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 8 februarie 2001, Curea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că investiţia în numerar, pentru anul 1998, a avut loc la 21 decembrie 1998, însumând 1.023.000 dolari S.U.A., echivalentul a 10.859.145.000 lei, suma fiind plătită pentru achitarea cu echipamente noi a S.C. C. SA, fiind respectată de către pârâtă clauza conţinută în art. 7.6 din contract.
S-a apreciat ca irelevant faptul că societatea a intrat în posesia utilajelor ulterior.
Nemulţumită de această soluţie, a formulat acţiune în anulare, reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, criticând soluţia curţii de arbitraj comercial pentru încălcarea art. 364 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 69 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj şi interpretarea dată de tribunalul arbitral clauzelor contractului cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ., în sensul că, potrivit art. 7.6. din contract, cumpărătorul avea dreptul să opteze fie între o obligaţie investiţională în natură, fie numerar şi odată ce a hotărât ca investiţia să fie realizată în natură, această obligaţie trebuia îndeplinită în întregime în cursul anului 1998.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 124 din 28 ianuarie 2002, a respins acţiunea în anulare formulată de A.P.A.P.S. Bucureşti, cu motivarea că, în cauză, nu au fost încălcate dispoziţiile imperative, invocate de reclamantă, şi convenţia părţilor a fost interpretată corect de către instanţa arbitrală în raport de dispoziţiile art. 969 C. proc. civ., iar împrejurarea că investiţia a constat în achiziţionarea de utilaje şi bunuri ce au fost livrate ulterior, nu intră sub incidenţa prevăzută de art. 364 pct. 1 C. proc. civ., pentru a fi cenzurat de către instanţă. De asemenea, curtea de apel a constatat că intimata şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, criticând, pentru nelegalitate şi netemeinicie, hotărârea pronunţată în apel şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea acţiunii în anulare, în sensul schimbării arbitrale cu obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.000 lei cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiilor investiţionale asumate de aceasta, la nivelul anului 1998, prin contractul de vânzare–cumpărare acţiuni nr. 1261/1997 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 75.000.000 lei, reprezentând taxă arbitrală achitată de ea pentru soluţionarea în fond a litigiului.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că:
1. intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a efectua investiţiile asumate la nivelul anului 1998, aceasta datorând penalităţi de 30% din contravaloarea investiţiilor (neefectuate), situaţie ce rezultă clar din documentaţia transmisă intimatei şi din certificatul emis de cenzuri, potrivit cărora reiese clar că intimata nu a făcut investiţii la societatea cumpărată, iar tribunalul nu a ţinut seama de art. 969 C. civ., ce cuprinde dispoziţii legale imperative pentru părţile contractante, aşa încât, greşit s-a considerat că, investiţia este valabil făcută prin plata unei sume de bani efectuate în acest scop, consecinţă irelevantă în raport de împrejurarea că societatea privatiză nu a beneficiat, în cursul anului 1998, de utilajele achiziţionate în acest sens, recurenta a precizat că intimata a încheiat un contract de achiziţionare utilaje (nr. 12 din 15 decembrie 1998) în valoare de 1.023.000 dolari S.U.A. cu firma M.C. L.T.D., însă, conform acestui contract, prima livrare urma să fie făcută la 12 săptămâni, iar ultima la 22 săptămâni, iar potrivit raportului comisiei de cenzori, primul utilaj a fost livrat de abia la 7 aprilie 1999, după data scadenţei, nefăcând dovada că celelalte utilaje au fost livrate ulterior;
2. în mod real intimata a ales să efectueze investiţii în natură, aspect relevant prin încheierea contractului de achiziţionare a utilajelor de firma londoneză, situaţie în care intimata avea obligaţie de a pune la dispoziţia societăţii utilaje în valoare de 5.000.000.000 lei, (restul de investiţii de 5.000.000.000 lei, trebuiau investite în protecţia mediului) până la data scadenţei 31 decembrie 1998, ceea ce nu a făcut.
- instanţele nu au examinat obligaţia privind investiţiile pentru protecţia mediului la nivelul anului 1998, intimata nefăcând nici o dovadă în acest sens.
- greşit instanţa de apel a considerat achitat preţului contractului de furnizare utilaje încheiat cu firma londoneză cu o investiţie în numerar valabilă, deoarece corespunde aceluiaşi scop şi, prin urmare, a considerat îndeplinită obligaţia investiţională la nivelul anului 1998, întrucât, în realitate, în anul 1998 nu a fost făcută nici o investiţie de către intimată.
În consecinţă, recurenta a mai susţinut că dispoziţiile art. 969 C. civ. au fost eludate, în sensul că au interpretat eronat clauzele contractului de vânzare–cumpărare acţiuni nr. 1261/1997.
Examinând global criticile formulate de reclamantă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar rezultă că investiţia în numerar, ce trebuia efectuată de pârâtă în anul 1998, a avut loc la data de 21 decembrie 1998, însumând 1.023.000 dolari S.U.A., corespunzător cu suma de 10.859.145.000 lei, fiind neîndoielnic că suma arătată a fost achitată la nivelul anului 1998 de către pârâtă pentru dotarea cu echipamente noi a societăţii C. SA, în beneficiul acesteia, ceea ce înseamnă că prevederile clauzei din art. 7.6 ale contractului încheiat cu reclamanta au fost aduse la îndeplinire.
În atare condiţii, este lipsit de consecinţe juridice faptul că SC C. SA a intrat efectiv în posesia noilor echipamente mai târziu, atâta vreme cât executarea plăţii a fost făcută de către pârâtă la 21 decembrie 1998 şi, aceasta cu atât mai mult, cu cât art. 7.6 din contractul de vânzare–cumpărare acţiuni încheiat de părţile din proces au convenit că „investiţiile se vor face în numerar şi/sau în natură, din surse externe ale societăţii", deci fiind valabilă o plată în numerar efectuată în acest sens.
Din raportul întocmit de comisia de cenzori de la SC C., la 26 aprilie 1999, rezultă că, în conformitate cu obligaţiile asumate de pârâtă, aceasta a încheiat contractul nr. 12/1998 cu firma M.C. L.T.D. pentru furnizarea de graifere tip Peiver, în valoare de 1.023.000 dolari S.U.A., pentru care există confirmarea de plată, iar paritatea din 21 decembrie 1998 este în suma de 1.023.000 dolari S.U.A., adică 10.859.1998.
De asemenea, Curtea constată că, prin adresa din 17 februarie 2000, trimisă pârâtei, aflată la dosar arbitral, rezultă că, în temeiul contractului încheiat cu pârâta, a primit de la aceasta cu titlu de preţ suma de 1.337.000 dolari S.U.A. pentru echipamentul contractat constând în 3 cupe cu ghiare Peiver, marfa fiind livrată de SC C. SA, conform instrucţiunilor date de SC S. SA (pârâta), livrarea echipamentelor s-a încheiat, potrivit adresei menţionate, în ianuarie 2000, perioada totală fiind cuprinsă între 1998 – 2001, iar conform programului de investiţii pentru 1998, pârâta avea obligaţia de a realiza investiţii de 10.000.000.000 lei.
Adresa menţionată se coroborează şi cu factura 98 - 352002 din 21 decembrie 1998, emisă de firma M.C. L.T.D. din Londra, pentru suma de 1.023.000 dolari S.U.A., având ca obiect echipamentul vândut, cu precizarea că acesta a fost livrat la SC C. SA. Contractul nr. 12/1998 încheiat cu firma londoneză, în art. 4, stipulează că livrarea echipamentului se va face la SC C. SA, ceea ce şi s-a întâmplat (îndeplinindu-şi în acest fel obligaţiile de investiţii corespunzător anului 1998).
Potrivit aceluiaşi contract de furnizare echipamente, SC S. a convenit ca toate formalităţile necesare pentru importul echipamentelor să fie îndeplinite direct de societate, pârâta cu obligaţia de a plăti preţul.
Critica recurentei referitoare la omisiunea instanţelor de a analiza suma de 5.000.000.000 lei privind protecţia mediului nu este fondată.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, materialul probator arătând că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau, astfel că pârâta nu şi-a încălcat clauzele contractuale asumate, instanţele dând o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 969 C. civ., şi, în cauză, nu sunt incidente cerinţele legale, prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 366 C. proc. civ. şi la art. 69 din R.OF. a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Intimata, prin întâmpinarea formulată şi aflată la dosar, a depus P.V. din 8 octombrie 2002, înregistrat la A.P.A.P.S. la nr. D.P.P./.535. din 8 octombrie 2002, semnat de recurentă şi intimată şi potrivit căruia s-au negociat unele prevederi la contractul de vânzare–cumpărare acţiuni nr. 1261 din 5 septembrie 1997, ce cuprinde reeşalonarea pe o perioadă de 10 ani a valorii nerealizate a invenţiilor asumate prin contract, pe care, însă, Curtea nu îl poate avea în vedere, deoarece, considerentele au examinat problema de drept din cauză, referitoare la respectarea pârâtei a clauzelor contractuale la nivelul anului 1998, or, actul depus de pârâtă face referiri globale, fără a preciza şi menţiona în ce constă valoarea nerealizată a investiţiilor (respectiv, ce perioadă îi corespunde, conform programului de investiţii) şi, pe de altă parte, recurenta nu s-a prezentat la acest termen şi nici nu a depus înscrisuri privind acest P.V.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Curtea, în raport cu art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, dând o decizie în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 124 din 28 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 968/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 970/2003. Comercial → |
|---|
