CSJ. Decizia nr. 954/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 954/2003
Dosar nr. 7925/2001
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 7 mai 1999, reclamanta SC S. SA Hunedoara a chemat în judecată pe pârâta SC U.I. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 245.081,81 dolari S.U.A., contravaloare produse livrate, la 75.634,18 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere, în lei la data executării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că, în baza contractului de comision nr. 4001 din 9 martie 1998, a livrat pârâtei, urmare comenzilor date de aceasta, o cantitate de produse siderurgice, în scopul exportării acestora ca profile cu destinaţia Maroc, şi oţel beton cu destinaţia Algeria. După livrarea în port şi încărcarea pe vase a mărfii aferente comenzilor, s-au emis facturile de uz intern nr. 047 din 29 octombrie 1998, nr. 038 din 26 august 1998, nr. 042 din 29 septembrie 1998, iar pârâta refuză să achite restanţa ce face obiectul prezentei cereri.
Prin sentinţa civilă nr. 4118 din 13 septembrie 199, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata sumei de 245.081 dolari S.U.A. preţ produse, la 75.638,18 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere, plătibili în lei, la cursul zilei, la data executării, cu 56.108.654 lei cheltuieli de judecată, reţinându-se că pârâta nu a contestat primirea mărfii, şi a fost înlăturată apărarea acesteia privind compensările, întrucât contractele de comision încheiate au ca obiect alte produse, neexistând relaţii de condiţionare şi pârâta s-a obligat, conform art. 27 alin. (3) şi (4) din contractul de comision, să achite preţul mărfii exportate în cel mult 30 de zile de la data buletinului vamal, însă, aceasta a încasat sumele din marfa livrată pentru export şi nu le-a achitat reclamantei.
Nemulţumită de această soluţie, pârâta a declarat apel, criticând soluţia dată de tribunal pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că suma, reprezentând contravaloarea produselor, a fost achitată şi că penalităţile de întârziere nu le datorează, deoarece nu are culpă în situaţiile intervenite cu beneficiarii produselor şi dovedite cu demersurile întreprinse în cauză, fiind un contract de comision între părţi.
La data de 26 iunie 2001, reprezentantul reclamantei a recunoscut încasarea sumei datorate de pârâtă, reprezentând contravaloare produse.
Prin Decizia nr. 1118 din 4 iulie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia V comercială, a admis apelul pârâtei şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că s-a luat act că suma de 245.081 dolari S.U.A. preţ a fost achitată de pârâtă şi a fost respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu obligarea intimatei reclamante la 22.097.000 lei, reţinându-se că, deşi contractul de comision are prevăzută clauza penală, faţă de situaţia specială creată cu beneficiarul extern a produselor siderurgice livrate de reclamantă, nu s-a reţinut culpa pârâtei în plata cu întârziere, aceasta dovedind că a respectat art. 28 din contractul de comision.
În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta criticând soluţia pronunţată în apel, susţinând, în esenţă, că greşit pârâta a fost exonerată de la plata penalităţilor de întârziere, deoarece, între contractul de comision încheiat şi raporturile contractuale dintre pârâtă şi firmele S. Bacău şi F. Năvodari, nu există relaţii de condiţionare, şi, în consecinţă recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi, în fond, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, cu consecinţa exonerării recursului de la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 22.697.000 lei.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că, între părţi, s-a încheiat contractul de comision nr. 4001/8 din 9 martie 1998, potrivit căruia pârâta, în calitate de comisionar, s-a obligat să efectueze în numele reclamantei, în calitate de comitent, operaţiunile prevăzute în contract la art. 1 şi 2 , respectiv, importul unor cantităţi de fier praf şi bulgări, iar contractul de comision pentru import nr. 4014/6 din 5 noiembrie 1997, încheiat între aceleaşi părţi, nu există relaţii de condiţionare.
Iar, conform art. 27 alin. (3) şi (4) din contractul de comision pentru export nr. 4001/08 din 9 martie 1998, încheiat de ambele părţi, pârâta avea obligaţia să achite preţul mărfii exportate în cel mult 30 de zile de la data buletinului vamal pentru produsele siderurgice livrate, însă, pârâta a încasat sumele pe marfa livrată la export şi nu le-a decontat prin transfer reclamantei în termenul prevăzut de contract.
Depăşirea termenului prevăzut în contract la art. 27 alin. (3) şi (4) atrage sancţionarea comisionarului (pârâtei) la plata de penalităţi în procent de 0,5% pe zi de întârziere.
Este adevărat că pârâta a achitat contravaloarea produselor livrate, însă, ulterior promovării acţiunii, şi nu în termenul prevăzut în contract, astfel că aceasta datorează penalităţi de întârziere ce cuprind intervalul dintre scadenţa prevăzută în contract şi data promovării cererii de chemare în judecată.
Cum contractul reprezintă legea părţilor, pârâta s-a obligat, în cazul nerespectării contractului, să fie obligată la plata penalităţilor de întârziere, aşa încât, nelegal şi netemeinic, curtea de apel a înlăturat obligaţia pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Or, prin nerespectarea clauzei penale, stipulată de părţi în contractul de comision ce formează obiectul prezentului dosar, ar însemna ca instanţa de judecată să încalce principiul (liber de asociere) consensualismului, consfinţit prin art. 969 C. civ., ceea ce, într-un stat de drept democratic, este inadmisibil.
În acest context, Curtea apreciază că nu poate fi luată în considerare situaţia specială creată de beneficiarul extern, invocată de pârâtă, atâta vreme cât aceasta a consimţit şi semnat contractul de comision fără obiecţiuni, situaţia specială la care se referă, nu este incidentă în cauză, în raport de care pârâta să fie exonerată de la plata penalităţilor.
În consecinţă, din examinarea întregului material probator existent la dosar, Curtea constată că pârâta nu a respectat clauzele contractuale, reţinându-se culpa sa în neplata contravalorii produselor.
De asemenea, pentru aceleaşi considerente şi având în vedere că cele două contracte de comision au ca obiect produse diferite, nu pot exista relaţii de condiţionare.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul reclamantei, va modifica Decizia în parte, în sensul că înlătură capătul de cerere de neacordare a penalităţilor de întârziere menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, şi, cum prin prezentul recurs, s-a modificat Decizia curţii de apel, în sensul înlăturării capătului de cerere a neacordării penalităţilor de întârziere, urmează ca şi cheltuielile de judecată acordate în sarcina reclamantei, să fie calculate corespunzător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta SC S. SA Hunedoara împotriva deciziei nr. 1118 din 4 iulie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură capătul de cerere a neacordării penalităţilor de întârziere şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 951/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 96/2003. Comercial → |
|---|
