Tranzacţie. Acţiune in constatare
| Comentarii |
|
Tranzacţia depusă de părţi nu întruneşte condiţiile pe care legea le impune pentru ca acest act să constituie un accord de voinţă valabil exprimat, fiind numai voinţa uneia dintre părţi, prin lipsa semnăturii reclamantei. Totodată, cererea incidenţă, depusă de pârâtă, de constatare a drepturilor litigioase, nu poate fi primită nici pe calea unei acţiuni în constatare, având mai degrabă caracterul unei întâmpinări asupra căreia instanţele s-au pronunţat o dată cu respingerea acţiunii şi apelului, astfel încât aşa numita tranzacţie are caracterul unei simple propuneri.
(Secţia comercială, decizia nr. 2838 din 30 mai 2003)
Reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâţii P.D., SC A. SRL, V.D.E. şi B.G.E., solicitând să se constate ieşirea din patrimoniu a vilei C. şi retragerea calităţii de locator din contractul de locatiune.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 2809/ COM din 14 noiembrie 2000, a respins acţiunea considerând că reclamanta nu poate cere constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului iar denunţarea unui contract nu se poate face decât prin
consimţământul mutual sau pentru cause autorizate de lege.
Instanţa de fond a stabilit că pârâţii, persoane fizice, nu au calitate procesuală pasivă, singurul raport contractual fiind încheiat între reclamantă şi pârâta SC A. SRL.
Curtea de Apel Constanţa, soluţionând apelul declarat de pârâta SC A. SRL, prin decizia civilă nr. 340/COM din 9 aprilie 2001, a respins cererea acesteia reţinând că cererea incidenţă de constatare a drepturilor litigioase nu poate fi primită pe calea unei acţiuni în constatare, aşa numita tranzacţie, depusă ia 31 octombrie 2000, fiind doar o propunere şi adresă de revenire.
împotriva deciziei pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C.proc.civ., susţinând că a încheiat cu reclamanta o tranzacţie de care instanţa nu a ţinut cont şi nu a examinat în fond chestiunea litigioasă; nu s-a pronunţat asupra cererii în constatare deşi a admis-o în principiu, a interpretat greşit cererea refuzând să o examineze, acţiunea în constatare fiind singura posibilă în lipsa unei acţiuni în realizare.
O ultimă critică, a deciziei atacate, are în vedere nepronunţarea asupra propunerii de tranzacţie.
Recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 271-273 C.proc.civ. şi ale art. 1704-1705 C.civ. dau posibilitate părţilor ca, oricând în cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost citate, să solicite instanţei de judecată să ia act de învoiala lor şi să pronunţe o hotărâre care să o consfinţească.
Instanţa este obligată să examineze conţinutul tranzacţiei şi condiţiile în care a fost încheiată, să constate dacă nu se urmăreşte un scop ilicit, să nu fie potrivnică legii, intereselor statului sau unui terţ
sau dacă nu este rezultatul unui viciu de consimţământ.
învoiala părţilor va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii de expedient.
Tranzacţia depusă de pârâta SC A. SRL nu întruneşte condiţiile pe care legea le impune pentru ca acest act să fie socotit un acord de voinţă valabil exprimat, întrucât ea este numai voinţa exprimată a uneia din părţi, fără acordul celeilalte, aceasta rezultând din lipsa semnăturii reprezentanţilor reclamantei SC E. SA. Astfel, chestiunile legate de efectele pe care un asemenea act le poate produce au fost judicios soluţionate de instanţele de fond.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 111 C.proc.civ. prevăd posiblitatea părţii care are un interes, să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, dacă nu poate cere realizarea dreptului.
Definită astfel, acţiunea în constatare are un caracter subsidiar, faţă de acţiunea de drept comun, în realizarea dreptului, scopul urmărit de legiuitor fiind de a recunoaşte părţii accesul la toate posibilităţile procesuale pe care le are pentru realizarea dreptului său.
în condiţiile în care acţiunea prevăzută de art. 111 C.proc.civ. presupune o procedură excepţională, iar instanţele au apreciat alte posibilităţi procesuale de realizare a dreptului pretins, examinarea fondului litigiului nu mai era posibilă.
De altfel, cererile pe care pârâţii P.D. şi SC A. SRL le-au formulat, au caracter de întâmpinare şi priveşte contractul de locaţiune, aşa încât asupra acestora instanţele s-au pronunţat o dată cu respingerea acţiunii şi apelului.
Ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← Tribunalul arbitral. Competenţa materială. Acţiune in... | Suspendarea judecăţii. Cauze limitativ prevăzute de lege → |
|---|
